Kama Sutra de Ciucas

Anul trecut am venit la semi. Era cea mai grea cursa montana la care ma bagasem in 2016. O asteptam ca pe painea calda. Si fix in dimineata cu pricina, rinichii mei s-au gandit sa imi dea la ficati. Am plecat in lacrimi, suparata foc ca nu stiu cum vor reactiona pe traseu. Am ales sa stau cumintica, sa ma bucur de peisaj, de oamenii din jurul meu, am facut poze si all in all am revenit la finish in 4 ore, fascinata de loc, de concursul in sine, gata sa iau taurul de coarne la runda 2 in 2017. Atunci nu ma gandeam sa vin la maraton, dar times change.

Am stat sa ma gandesc cu cine pisici sa vin la Cheia. Multi veneau de cu o seara inainte, dar mie mi-a priit venitul dimineata inaintea cursei asa ca am cautat un grup matinal ca mine. Adi (Mateescu) mi-a facut o oferta imbatabila: eu si 3 baieti. Auction closed damn it! Oferta a fost procesata. Drumul a fost enjoyable pour moi, mai ales, ca eu, evident, am vorbit cel mai mult, in timp ce Adi zambea alene la volan, Dani (Mateescu) dormea si Octavian (Filip) ma suporta ca n-avea ce face saracu’, era langa mine. Nota: nici nu mi-am dat seama ca am alergat cu omul destul de mult la Cozia, vorbind de una si alta. Ma lasa memoria. Asta e. Dupa ceva povesti si o “saorma vegetariana” impartita cu Dani la o benzinarie sub un copac in care Festivalul Pasaresc George Enescu era in plina desfasurare, am ajuns si la destinatie.

Hopa dupa kituri, totul super organizat, dam de lume, mai povestim. Ma vad cu Dulaul, cu gasca de la munca, la start ma intalnesc si cu Aviatoarele mele Oana (Diaconescu) si Mara (Voicu). Schimbam un hug rapid, chiar si o poza. O vad si pe Luiza (Loloiu), agitata ca de obicei. Imi zice ca se “taraste” M-as tari si eu dupa ea pe o panta ca sa ii dau eu vant la vale dupa haha. Na bun. Inapoi la masina, dau pe gat un pahar de izotonic (ca n-am avut timp de mai mult), plecam la o incalzire. Dam de Silviu (Balan). Startul avea sa se anunte interesant, multe nume mari in prima linie. Asa de multe ca la maraton cel putin, macar primele 6 – 7 locuri la fete erau asigurate fara sa iti treaca prin cap ca ai vreo sansa la podium.

Si ca tot venii vorba: cand am inceput sa imi fac planul pentru Ciucas, ma gandeam la 6h 30. Dupa care, dupa vreo 2 recunoasteri de traseu si o intalnire la pepene cu Boss, mi-a bagat virusul in cap cu 5h 45. Mi se parea un timp extra erotic. Zice el “5h 45. Si daca nu scoti atat, o sa iti dau antrenamente sa te doara ca si cum l-ai scoate” (L.O.V. E.) Am scheunat un pic ce-i drept la antrenamente (Dulaule fara tine ce ma faceam in seara aia!), dar odata setata mi-am zis, daca nu sunt 5h 45, un compromis de 6h sau un pic sub, merge. Cursa Mela vs Mela incepuse.

Schimb trei vorbe si-o pupatura cu Geta (Manolache). Se uita si ea cu admiratie la bunaciunile de la start: Mariana (Nenu), Viorica (Malai), castigatoarea de anul trecut de la 2x2 (nu stiu numele... mda). Adica despre ce vorbim. START! Ma duc bine la deal, mi se duce pulsu’ acolo unde stie el pe primele urcari. Alin (Stefanel se stie el care este haha), Adi si Dani sa tin bine dupa mine, au chef de vorba; eu dau din maini si motai din cap. N-am suflu la pulsul ala sa vorbesc. Alin ma tot roaga sa imi dea un bat. Nu, nu. Fara. Prima coborare stau usor. Boss a zis sa nu ma mai arunc in cap. Dureros, ma mancau picioarele de numa numa. Alin e cu mine. Incepe sa imi placa. Iesim in camp, ajungem la primul punct de hidratare. Bag o felie de cascaval cu 2 felii de pere si pe aici ti-e drumul. Urmeaza Panta Vietii. Cum sa va explic. Inainte, te opresti, faci dreapta si te loveste dealul in fata. The end. Un voluntar ne ghideaza la taiere. Ii arat forestierul din spatele lui si-i zic ca imi place mai mult pe-acolo. Nu se poate, se cere taxa de voluntar haha. Km 7 si incepe urcarea. Bucata asta e mai trista decat varful in sine. Ma uit dupa Alin, zic da batu’. Intre a-l folosi sa urc sau a ma bate cu el, mi-era greu sa aleg haha.

Urcam relativ binisor (sau asa vreau eu sa-mi amintesc acum haha), ajung in varf. “Hai Melaaa!” Alin: “Te striga fanii! E cineva care nu te cunoaste?” Du-te mah haha. Dinu bate palma. “Hai, hai ca mergi bine. Radu era primul!” Urlu pe coborare “Wohoo!!! Sper sa ramana primuuul!”Forestierul ala e o frumusete rara. Curat, neted, destul de lung. Dar eu o tin tot usurel. Litera de lege sa pastrez picioarele pentru canion si urcarea de la Ciucas. Il prind pe Alin, ii returnez batul si ma duc linistita in idea ca ma prinde din urma. Mai salut lumea, mai un zambet, mai un picior tarsait. Brusc in fata mea cade o concurenta. O stiu. O fata de la Deva cu care am alergat o buna bucata la Transylvania. Imi sta inima. O julitura urata la genunchi, curge ceva sange, dar nimic care sa o impiedice din alergat. Draga de ea! Noroc ca alearga cu partener deci o las in urma pe maini bune. Bag un gel preventiv ca mai aveam de mers pana la cabana si alerg in continuare.

Km 12 si ceva, inghinalul incepe o conversatie pasnica. Ii spun ca avem plat o bucata. Ii garantez ca nu il alerg pe canion si ii dau macar 500ml cola la cabana. Isi vede de treaba si eu de a mea. Merg, alerg, cu gandul la raul dinainte de canion. Caldura se intetise si daca reusisem pana acum sa stau fara apa, deja setea era in floare. Ma opresc, intru ca vita cu un picior in apa ca alunec pe o piatra. Beau sa ma satur, umplu flascurile. Ma prinde din urma Luiza (de aici incepe distractia!) “Femeie, ai zis ca nu tragi!” Pai nu trag! Da’ trece hotarata pe langa mine. Ma face cu capu’ “Hai hai!” Rahat! Ma duc dupa ea, intram in canion. Apa multa fata de alte dati, nisipul greu si umed. Sunt cateva noduri de ambuteiaj unde trebuie sa asteptam sa ne cataram printre pietre si lemne. Mergem la pas, vorbim. Radem. Cica a mancat numai 3 linguri de coliva haha. Vreau sa ii dau baton, nu vrea. Femeie nebuna! Ma tin dupa ea, da de un gel aruncat sub o piatra, pleaca cu el in mana boscorodindu-l pe nefericitul care l-a aruncat.

Si taca taca, mai razand, mai alergand, iau o gura de baton de cereale, urcam pe platou. Noroc ca batea ceva vant ca era groasa treaba cu caldura. Trecem de stana si o tinem tot intr-o alergare scurta pe unde se putea, mers pe unde nu mai aveam gaz. Vad un gel. Zic bai, da’ astia toti folosesc numa’ aceeasi marca? Ma loveste si strig la Luiza. “Auzi, tu mai ai gelul ala?” haha Ii cazuse din mana! Aproape de imbinarea traseelor de semi cu maraton ni se face o foame de lup. Din aia cu stomacul lipit de sira spinarii. Visam amandoua codrii de branza cu Cola si struguri si balarii. Brusc da peste noi valul de la semi. Astia toti sunt de la ei sau de la noi?! Haha

Incep depasirile, incurajarile. Vine poza. Ne luam de mana, relativ dezaxate si fomiste, simt ca imi zboara parul in directia gresita, ranjim, yaaaay! Amen, hai cu mancarea! Ca la fiecare antrenament, momentul cand am vazut cabana a fost inaltator. In capul meu cursa eram cam pe sfarsit de la cabana incolo. Un vanticel mai teapan incearca sa ne incetineasca dar cu ochii pe mancare, doar viforul lu’ Tibi Useriu ar fi avut succes. Odata ajunse, n-am avut ce discuta una cu alta. Am luat doua pahare de cola, le tineam cu aceeasi mana si beam pe rand din ele, ca in lagar. Cred ca daca incerca vreunu’ sa se atinga de ele, ajungea jos mai repede haha. Bag si doua felii de nectarine si continui sa molfai cu nesat. Brusc imi trece Luiza prin fata cu viteza luminii, un fel de Scufita Rosie care umplea cosul cu de toate. Ranjesc si bag si eu pumnul in niste crochete cu cascaval, o vad pe Cristina (Leca) stand la umbra. Imi spune ca a fost pana sus si sa ne tinem ca bate vantul de te ia pe sus. Cat poate sa fie de rau, ma gandesc. Se suna goarna, Luiza e setata. “Hai!!!” Mai arunc un ochi la cabana si la grupurile de turisti care stau linistiti la umbra si se uitau ca la circ la rechinii de la masa. Haha Ce-o fi fost in mintea lor saracii….

Si incepe urcarea. La balta aia (ca lac nu e) sta la panda Fisheye-ul. Ne simtim in forta, incepem sa alergam… la deal. Omu’ nu-si mai lua camera de la ochi, deci alearga acum fetita daca te-ai bagat in hora. Cand in sfarsit se plictiseste mai sa cadem in genunchi de oboseala. Radem ca apucatele de il "contagiem" si pe el si o luam la pas catre varf. Vant. Pai, vant e putin spus. Stiti, ca fete, cu toate ca avem pantaloni scurti pe sub fustele alea, merge odata de doua ori sa se ridice in sus. Dar nu sa stai cu ea in cap intr-una. Mai oameni buni, nu exista varianta in care sa stau cu fundul acoperit. Am prins materialul sub banda pantalonilor, ca doar doar. Sta in fata, la spate tot ca dracu’. Asta e fratica, tough luck pentru colegii din spate. Urc panta Moarte Scurta si Subita dinainte de varf, imi trag sufletul, Luiza se duce in fata. Sus, o voluntara ma bifeaza pe numar cu o carioca verde. PASS Mela, pass! Ai ajuns pe varf. Brusc ma uit la ceas. Speram sa fac macar 4 ore pana la cabana. Erau 4 ore si cateva secunde acolo in varf. Tulai Doamne, imi venea sa bag un dans la bara! Haha. Aveam impresia ca pot sa dau petrecere pana in vale si tot imi iese un timp nesperat de bun.

Arunc un ochi in groapa si o vad pe Luiza in coborare. De aici aveam unda verde sa ii dau la liber. Bagaaaa Melllaaa!!! Ce sa bagi mai nenica, era un vant sa te arunce de pe carare. Pana la marcajul de stanga coborare inapoi la cabana, eram si in fundul gol si cu bluza ridicata. Cineva vrea sa ne faca poza. Ridic mainile si brusc imi da branci vantul de pe poteca haha.

Ajung sfarleaza Miss. Boing Boing din urma si pe “fata de la Compressport” (Mihaela), da’ cine si-a dat seama ca e ea, haha, cu ochelari de soare looking all cool. Intre trei sarituri, 5 bolovani si-o pala de vant, mai greu cu memoria vizuala. Dar aveam toate trei rucsace la fel, deci na. Ma striga Oana (Rauta) din urma. O vazusem in prima linie chiar inainte de start si apoi cam la 200m in fata mea mai tot timpul. Acum isi daduse sapca jos si n-am mai bunghit-o. Imi spune ca nu se simte bine, ca de la start a simtit ca asta nu e o zi buna. Incerc sa o incurajez pe ultimele urcari scurte inainte de coborarea spre cabana, insa nu reusesc sa o motivez si inainte de cabana ne despartim, urmata indeaproape fiind de Luiza si Mihaela.

Ma opresc iar la masa de botez. Bag apa. Piersici. Umplu flascurile cu Cola. Amen Cola Maker, you bring me ecstasy haha. Cat timp mananc ajung Luiza si Mihaela si o pornim la vale pe dalele alea masochiste. Mereu am cosmaruri cum imi las pielea pe acolo daca ma duc pe fund. Cu chiote si incurajari, trecem cu bine si de porcaria aia si bagam ceva blana pana intram iar in padure. Mihaela o ia in fata eu si Luiza ne pastram pe pozitie pana dupa Silva cand crampele de care suferea de pe la mijlocul cursei ii blocheaza genunchii bine si ramane in urma. Ca sa nu o las la greu in nici o privinta haha, si inghinalul meu intra pe fir cu crampele ei si imi blocheaza fesa stanga asa ca trebuie sa ii dau la vale cu talent sa il tin cald ca odata racit aleluia. Asa ca ma desprind undeva cu vrei 4km inainte de finish, indeajuns cat sa ajung cu 2 minute inaintea ei sa o astept cum trebuie.

Exact in varf de panta la finish dau de un cuplu de seniori, imbracati la fel, absolut fabulos de frumosi, incetinesc cat sa le spun “sunteti minunati”. Ma uit la ei cu jind si incep coborarea fara sa mai simt nevoia sa trag de nebuna sa bag sprinturi pe final. De pe varf am avut un sentiment de bine, de reusita, multi oameni frumosi pe traseu, multe incurajari, inclusiv la finish unde George (Surugiu) imi pune un zambet si mai mare pe fata.

!!! F I N I S H !!!

5h 34 min. Targetele initiale erau doar o pagina dintr-un manual porno ieftin, iar eu tocmai citisem the whole fucking thing. Kama Sutra just happened baby! Haha.

Medalia o primesc de la “aia mica” a lu’ Roxi (Siboiu). Soimul era inca pe traseu la ultra. Ma apuca dansul. Adica eu, singura si o muzica in capul meu. Dani ma surprinde cu poze de pe margine. Pozele perfecte pentru starea mea de spirirt. N-apuc bine sa bag o felie de branza in gura disperata ca nu mai e pepene ca dau de Mihaela care imi zice, “bravo mah, n-am scapat de tine! Esti pe 3!” Pe 3 la ce? Categorie. B A H A H A. WTF. Wait! Adica nu pot sa plec acasa cu baietii?! Intre timp scot capul spre finish si o vad pe Luiza venind ca gandul si ca vantul. Pasez telefonul la aia mica, iau medalia si urlu: “Haiiii Luiiiiissss!!!” Imbratisari, chestii, nebunii. Luisa face primul e maraton si aduce cu succes crampele la finish.

Imi iau o portie de paste, si vin agale de la sala de sport, ma conversez cu Dada, o sun pe Bunaciune, mai schimb o vorba cu lumea, poze cu Mari (Nenu), felicitari catre Geta. “Si se apropie din departare, chiar daca nu imi dau eu seama bine acum, dar cu siguranta nu poate fi altcineva decat!...” Ridic ochii din castron si din fundul strazii stiu ca e Milea. “… Radu Millleeeeaaaa” Fuck this shit! Boss Barbos a ramas primul! O iau la fuga cu castronul in mana, ma asez la rand ca la cursele de cai si observ sosirea lui Mr. Picioruse Sprintene. Vorbeste mult, e coerent. Asta e intotdeauna un lucru bun. E dupa el cu inhalatorul pentru astm in cazul in care vroiau plamanii sa ii mai joace vreo festa. Si uite-asa doua bucati de Teamrun ajung pe podium in aceeasi zi.

Raman la premiere. Mara facuse si ea ravagii la semi. Loc 2 open si 1 categorie de varsta. Dan (Zlate) a  “alergat” si el concurenta de numa numa. Iepurele Dalmatian urca pe podium. Am avut parte de fete foarte faine pe podiumul ala. Vesele, ne-am tinut de mana sa nu cadem de pe butuci. S-a meritat nemancarea si oboseala pana la 8 si ceva seara. Am avut un mare MARE noroc ca Razvan (Norocel) si Costin (Fratila) ca au ramas sa ma aduca inapoi acasa la miezul noptii (multu cu ocazia asta Oana (Diaconescu) si Cami (Berbece) pentru ofertele de cazare – hearts hearts hearts!)

Ajung acasa, cu o foame de lup. La 12 si ceva noapte bag omleta de albusuri si stau cu ochii pe rezultate sa vad evolutia Soimului. Roxi ajunge pe 4. Eu si Radu disputam validitatea “concurentei” Balint, care aducea a barbat. Reusesc sa vorbesc si cu Roxi. Avusese forta sa alerge si de la km 90 incolo. Asa da! Da, mai, da! Adorm impuscata in cap cu andrenalina, de abia inchid un ochi. La 6 si ceva sunt in picioare dar telefonul e pe silent. Cand pun mana pe el, Radu: “E pe 3”.

Ciucas editia A VIII-a cu siguranta a priit echipei Teamrun. Povestea lui Radu o stiti, cat despre noi, cred ca pot sa vorbesc si pentru Roxi, am rupt fasul si ne-a iesit, pentru cursa fiecareia, un finish dincolo de asteptari.

Felicitari organizatorilor pentru un concurs reusit si o organizare de top, cu voluntari unul si unul. Felicitari echipei Fisheye pentru cele mai faine poze ever. Always! Pentru incurajari si surplusul de energie pe care reusesc sa ni-l dea cand ne e viata mai grea. Si nu in ultimul rand, felicitari tuturor participantilor pentru o cursa frumoasa pe care sunt sigura ca vreti sa o repetati! Cristina (Man), valabil pentru tine mai mult decat pentru multi, mai ales ca ai demonstrat un spirit de luptator in cursa asta!

Va pup! Weekend fain!

Mela