Live. Run. Live Some More.

Zilele trecute incercam sa il aburesc pe Milea cum ca nu prea mi-a dat pante de facut, ca forta in picoare, ca Transylvania si vaicareala. Mi-a trantit-o instant cu bullet points, aia e aia si aia e ailalta si 3: „poti sa ai ce vrei tu, ai nevoie de munte.” The end. Insa alergarea prin zapada pana la brau nu e un sport pe care il prefer in mod deosebit. „Du-te cu Marian sambata la Maratonul Argonautilor” zice el mijand un ranjet pe sub mustata. Impropiu spus „du-te cu Marian” ca noi nu respiram acelasi aer in concurs, dar ma gandesc c-ar fi o motivatie in plus sa ma tin de treaba numai in ideea ca ma asteapta asta pe la finish plictisit de moarte. Ma bag in seama cu omu’, reglam partea logistica dupa care brusc ma trezesc intr-un grup, io, Fane, Marian si Raducu. Argonautii lu’ Peste. „Mela iei tu barbosii si vii la mine.” Barbosii?! Stiam doar de unul (Mihai Serban), acum sunt doi? Imi era teama ca ma asteapta unu’, acum aveau sa ma astepte trei. Am avut un moment de dat inapo

Mela versiunea de start M-am dus la cursa asta ca am fost numai la Brasov Marathon si am zis sa mai schimb. M-au innebunit toti cu super-mega urcarea vietii de la inceput si deja aveam planuri de cum o sa merg eu 8km pana sa inceapa coborarea. Dar first things first. Odata ajunsa la Brasov cu gasca vesela: Sorin (Mircea), Sorin 2 – prieten cu Sorin 1 (confused much?), Bunaciunea si Aviatorii Simo, Dada si Virgil, ne-am cazat, luat kituri facut poze, mancat la Opus 9 cu Nicole care a fost o draguta si ne-a facut rezervare, dupa care, cica somn. Inainte de cursa am povestit cu Raducu a.k.a Barbosa, ca nestiind traseul am intrebat si eu daca doua ore si ceva max 2h 30 e doable – ca tot era panta aia feroce la mijloc care avea sa ma incetineasca de numa (a fost gand prevestitoro-apocaliptic asta!). Zice el, „e alergabil”. Mda. Din experiente anterioare cunoastem ca terminologia noastra nu se pupa intotdeauna si pantele usoare sunt sustinute si traseele alergabile sunt facute