Gerar, o reteta de succes
Se ia una bucata echipa, 60% fete picante si 40% baiat fortos cu glumele la el, se amesteca bine cu o mana de prieteni rasfirati pe traseu, se presara ceva emotii si entuziasm sa dea bine la poze si la rezultat, dupa care se pune la rece, de 6 ori. Daca se mai si intinde vartos aluatul la unghi de 10% inclinatie, iese o alergare bine crescuta, aromata cu incredere, savurata vreme buna dupa finish. Anul trecut am renuntat sa mai fac echipa pentru ca in ultimii ani cand eram relativ entuziasmata sa imi vad progresul de peste iarna, nu mi-a prea iesit ca nu ne-am coordonat bine intre noi. Asa ca m-am dus la cros, sa mor singurica pe limba mea cum stiu eu mai bine. Si chiar am murit, cu tot cu podium in brate. La trei zile dupa Gerar am stat o luna jumatate in recuperare cu Tziparul cu care inca sunt in negocieri si acum. Dar anul asta am zis hai, incercarea moarte n-are (desi profu’ meu de informatica din facultate zicea ca poate sa ti-o aduca). In plus povestind cu Oana