Live. Run. Live Some More.

Poiana Gaura. 11:00PM. De 17 ore in concurs... Negocierile lui Adi cu stomacul esuasera, iar eu am luat prima tura de inghet, ca si Adi de altfel, dupa plecarea de langa foc, cu toate ca pusesem toalele inapoi pe mine. Ne incalzim relativ repede desi statul pe loc atata timp omoara picioarele. Adi e din ce in ce mai rau, cu stari de greata si voma. Ma duc singura inainte, verificand mereu in spate sa vad daca vine cu toate ca incerc si eu ceva ameteala si greata. In plus incep sa casc la greu. Asta inseamna sa nu faci antrenamente noaptea! La iesirea de pe Gaura il astept, insa stomacul il omoara. O iau usurel in fata si il aud cum se chinuie sa vomite. Na, pai sa va zic una funny. Vazusem vreo doua perechi de frontale venind din spate. Eh, de la sunetele animalice ale lui Adi, nu a mai urcat nimeni. Daca n-as fi inghetat stand pe loc ca iarba in vant, m-as fi kkt pe mine de ras. Stralucea o luna mare si luminoasa deaspra haului si in linistea noptii auzeai un „uuuwwweuuu

Nu trebuia in principiu sa fac doua ultra intr-o luna. Trebuia sa fac maraton la Carpathia si ultra la 7500. Pentru ca Virgil a ramas fara partenera, m-am bagat la cursa lunga si la Carpathia. Intre timp, cum Virgil m-a parasit la 7500 si deja bagasem destul pe picioare, i-am zis lu’ Raducu ca ma duc la 3200 cu mama. Si ne-am si inscris. Cand brusc apare Adi in ecuatie. Mare zarva pana sa o „vand” pe mama unui coechipier bun, nu de alta dar am spus de la inceput ca va face intre 9h – 9:h 30. Pe ultima suta a aparut Angela (Ilie) si cumva lucrurile au intrat pe fagas normal. Cu singura mentiune ca Adi coborase de pe Olymp cu o tableta de 10 porunci si toate incepeau cu „Sa nu incetinesti, Sa nu te tai, Sa nu te delasi, Sa ai incredere in tine, Sa ai incredere in mine” pana la ultima „Sa nu scoti mai mult de 24h 30.” Stiti cum se uita curca intre lemne? Asa, gales si sexy? Aia eram eu uitandu-ma cum zburau mesajele pozitive in conversatia cu el si imi tremura ochiul drept ca la Sc

Solo Run Fundata. 15km. 480 dif de nivel. 1h 41 min Dupa maratonul dinainte, creierul a dat drumul la fraie si a zis “fuck it!” maine nu mai alearga nimeni. Dati drumu’ la caii din grajd, incalecati o matura si dati-o in fitze de Harry Potter ca picioarele astea se vor retrage la garaj. Am dormit teapana. Oboseala, deshidratarea si nebunia ultimelor trei zile cu siguranta si-a facut efectul. Poate ca alergarea unui ultra pe etape pare mai usoara decat alergarea dintr-o bucata, dare eu zic ca sunt plusuri si minusuri.   Cand ii dai odata 28 de ore, ii dai cum poti mai bine si cand termini, termini, bagi o bere, o proteina de vitel si te duci dracu’ sa dormi. Cand alergi mai multe zile - da, ai avantajul ca mai apuci sa rupi niste somn intre, sa bagi un masaj, oblojesti o rana. Sa faci un dus – mare lucru la casa unui ultras treaba asta cu dusul avand in vedere ca dupa fiecare etapa daca eram desen animat s-ar fi vazut iesind un fum verde toxic din mine cat stam la masa

Etapa 3. 42km. 2700 dif de nivel. 6h 47 min. Start Simon. Ziua fatala. Ziua in care cand Virgil s-a dus la baie de dimineata l-am auzit scartaind. Nu la fel de tare cat am scartait eu incercand sa ma ridic din pat. Dupa o noapte nedormita, deshidratata,  nemancata si arsa in 5 culori pe spate, am reinnoit compeedul pe bataturi si m-am pregatit, mai mult mental, pentru ce avea sa urmeze. Micul dejun a fost cvasi inexistent. Cateva linguri de orez cu lapte si mai tarziu o banana smanglita de la Cosmin (Raileanu) colegul meu de suferinta din autobuz. Noi doi si Petre, elitele raului de masina, ne-am asezat in fata ca sa vomitam in gol si nu in capul cuiva. Cum nu bagasem nimic la ghiozdanel, am avut noroc ca mi-a adus Dan niste saruri sa bag in flask si de la Petre am luat doua pastile de magneziu sa fie acolo ca de la atata deshidratare si efort parca vedeam ca o sa crape vreo gamba. Drumul a fost mai scurt de data asta, cu toate ca as fi vrut sa dureze mai mult. Nu