Live. Run. Live Some More.

Sau cand te pui cu nebunii haha.... Mai dragilor, Ce sa zic. Asa calamitate de ras a creat in randurile voastre ultima postare ca ne-am gandit (in grup) sa impartasim cu voi si behind the scene-urile care au urmat saptamana asta. Sa nu fim egoisti am zis, ca e pacat. Amorsa de Crengi e grupul nebunilor de la Adidas. Acolo unde ne sucarim, planuim si regandim totul. Da, si numele asta are o alta poveste in spate, prea veche si intortocheata sa va povestesc de ea acum. Important este insa ca, de la postarea cu blogul, au inceput taifasul, glumele de prost gust, rasetele pana la lacrimi si jecmaneala lu’ Stallone, saraca’ Denisa, mai bine pleca cu ursul decat sa treaca prin toata imaginatia nociva a subsemnatilor. Bine, in principiu, je, Ionita si Nita. Si rimeaza dom’le, era scris in stele. Nu trebuie sa scriu eu prea multe, o sa las pozele sa vorbeasca de la sine. Ca daca am inceput saptamana cu un zambet, sa o incheiem la fel. O sa mai bag o fraza pe ici pe colo sa l

Nota informativa : pentru cei sensibili la vocabular vulgar, cititi doar prima pagina ca dupa aia o sa va doara ochii. Dar realitatea nu e intotdeauna construita pe limbaj de TVR1. * * * * * * * * Na, uite si o postare despre un antrenament. Care nici macar antrenament n-a fost. Un fel de hiking in semi alergare, dupa o saptamana cu peste 70k si vreo doua antrenamente mai tepene de viteza care mi-au “dezmortit” inghinalul de numa numa. M-am dus la Piatra Craiului mai mult din curiozitate, ca n-am fost niciodata si am tot auzit atatea chestii faine despre muntele ala. In plus mergeam cu Soimu (Roxana Siboiu) cu care imi ies niste antrenamente mana intai pe munte. Stiam ca la ce picioare imi ramasesera dupa saptamana asta, slabe sanse sa alerg cu adevarat, dar fuck it. Un combo din de toate merge mult mai bine decat lancezitul in Bucuresti. Se aduna gasca mare. Stai sa vad daca mi-i amintesc pe toti ca sunt cam nedormita. Asta e semn bun. Cand nu reusesc sa adorm

Anul trecut am venit la semi. Era cea mai grea cursa montana la care ma bagasem in 2016. O asteptam ca pe painea calda. Si fix in dimineata cu pricina, rinichii mei s-au gandit sa imi dea la ficati. Am plecat in lacrimi, suparata foc ca nu stiu cum vor reactiona pe traseu. Am ales sa stau cumintica, sa ma bucur de peisaj, de oamenii din jurul meu, am facut poze si all in all am revenit la finish in 4 ore, fascinata de loc, de concursul in sine, gata sa iau taurul de coarne la runda 2 in 2017. Atunci nu ma gandeam sa vin la maraton, dar times change. Am stat sa ma gandesc cu cine pisici sa vin la Cheia. Multi veneau de cu o seara inainte, dar mie mi-a priit venitul dimineata inaintea cursei asa ca am cautat un grup matinal ca mine. Adi (Mateescu) mi-a facut o oferta imbatabila: eu si 3 baieti. Auction closed damn it! Oferta a fost procesata. Drumul a fost enjoyable pour moi, mai ales, ca eu, evident, am vorbit cel mai mult, in timp ce Adi zambea alene la volan, Dani (Mateescu)