Live. Run. Live Some More.

Hai ca am ajuns si la faza asta a vietii unde imi ia mai mult sa scriu o postare pe blog decat sa alerg aia 10km. Adica doua saptamani versus 46”16’. Cam asa s-au simtit si minutele alea. Ore, zile, saptamani, mai ales pe a treia tura. Dar acum daca tot am intarziat atat, sa ne aruncam direct in cap zic. Istoricul concursului e scurt si cuprinzator. Acum doi ani am facut aceeasi cursa in 48 de minute daca nu ma insel si eram exaltata nu doar de timp ci si de faptul ca am alergat primul meu km in 4:10 sau 4:11 nu mai tin bine minte. Uitandu-ma si mai inapoi, cred ca cel mai bun timp al meu ever pe 10km a fost la Uniqua acum ceva vreme unde cred ca am scos 45 sau 44 min. Acestea fiind spuse, subit, dar probabil previzibil, de anul trecut am inceput sa ma misc nitel mai bine, lucru evidentiat si de faptul ca m-au bagat baieti in seama si m-au luat cu cu ei la alergat. Asta e primul semn ca esti pe calea cea buna si fara de intoarcere unde te vor ponegri si impinge in egala masur...

Am ajuns la Maratonul Rafael pentru ca Bunaciunea a.k.a Mama – care a facut super echipa la 7500 cu Angie – a zis ca vrea sa mearga si ea, dupa ce i-a povestit Angela (Ilie) cat de faine sunt peisajele si cat de misto e concursul in sine. Cum ea a mers numai pe unde ma duc eu in principiu, am zis, bine, hai sa ma duc si eu odata unde vrea ea, cu toate ca nu mai aveam concursuri planificate. Sezonul se cam incheie la mine in septembrie pentru ca picioarele, „indurerate” sau nu, nu mai sunt de nivel competitional si indiferent ca imi doresc sau nu sa trag, adrenaliana tot isi spune cuvantul si te ia valul. Acestea fiind spuse, Virgil (Alecu) ne-a cazat la Exotic House. Yum. O locatie foarte buna la 5 minute de mers pe jos (in panta) de start, ascunsa frumos intre niste blocuri, n-ai fi zis ca exista. Pereti subtiri de auzeai si cand respira musca, dar all in all fix ce trebuie pentru o noapte de cazare intr-un oras „mare” si la un pret decent. Fast forward, am facut o scurt...

As vrea sa imi iasa din prima si sa nu trebuiasca sa fac doua postari pentru cursa asta. Dar adevarul e ca am trecut prin atat de multe si in acelasi timp parca totul a fost o singura aventura teapana ca sunt sanse bune sa imi iasa dintr-o bucata.  CiucasX3 ramane ultramaratonul meu de suflet pentru ca a fost primul. Cum suna asta? Hai ca o lasam asa. Am experimentat pe el (continua sa sune cum trebuie!), am invatat de la el si mi-a placut (clar, a fost ce trebuie). Asa ca m-am reintors in ideea sa il fac cum trebuie, si cu toate ca m-a facut el mai mult pe mine, am reusit sa tin pasul si sa ajung la finish cu capul sus si placut extenuata.  Am vrut trei ultra anul asta, sa imi fac damblaua. Primele doua au iesit mult peste asteptarile mele. La asta nu stiam insa la ce sa ma astept fiind final de sezon pentru mine, lucru care se cunoastea pe tonusul general si picioare. Cu toate astea stiam cu siguranta ca voi alerga mult mai bine ca anul trecut. In plus, ultra cu...