O Piatra, un Crai si Doua Zane
Nota informativa: pentru cei sensibili la vocabular vulgar, cititi doar prima pagina ca
dupa aia o sa va doara ochii. Dar realitatea nu e intotdeauna construita pe
limbaj de TVR1.
* * * * * * * *
Na, uite si o
postare despre un antrenament. Care nici macar antrenament n-a fost. Un fel de
hiking in semi alergare, dupa o saptamana cu peste 70k si vreo doua
antrenamente mai tepene de viteza care mi-au “dezmortit” inghinalul de numa
numa.
M-am dus la Piatra
Craiului mai mult din curiozitate, ca n-am fost niciodata si am tot auzit
atatea chestii faine despre muntele ala. In plus mergeam cu Soimu (Roxana
Siboiu) cu care imi ies niste antrenamente mana intai pe munte. Stiam ca la ce
picioare imi ramasesera dupa saptamana asta, slabe sanse sa alerg cu adevarat,
dar fuck it. Un combo din de toate merge mult mai bine decat lancezitul in
Bucuresti.
Se aduna gasca
mare. Stai sa vad daca mi-i amintesc pe toti ca sunt cam nedormita. Asta e semn
bun. Cand nu reusesc sa adorm dupa o zi pe munte, inseamna ca a fost cu multa
distractie si adrenalina. Roxana, Bogdan Todea, Denisa (Stallone), Bogdan (Nita), Costel, Ioana Sabo si Seba UTMBistul (eroul nostrum de grup
montaniard)
Trezitul la 5,
plecarea la 6, cum altcumva. Se vedea ca nu eram in mood de alergare. Am dormit
pana la prima benzinarie la Ploiesti
Mergem cam vreun km
si ceva, si tare e bine. Povesti, rasete. Dam de un de “ranger” la care platim
taxa. Dupa care oamenii, pusi pe treaba se pun pe alergat. Eu raman in urma cam
toata tura, inchizator de gasca. Le zic ca daca indrazneste vreunul sa ramana
mai in spate decat mine ii rup suba cu betele. Eu aveam scuza de ce nu imi
iese, dar ei chiar erau in antrenament pentru MPC. Asa ca Iepurila avea sa fie
manager de cursa. Adica, supervise and basically work nothing haha.
Urcarea in sine,
faina, nimic de spus. Nu ca brusc stau bine la pante, dar in gasca e mai
amuzant, mai uiti de lombara, mai schimbi un plasture, viata e mai frumoasa. Se
impute treaba dupa o perioada. Ne loveste foamea devreme, pe la km 13, intr-o
pajiste (in panta evident), intre smocuri de paie inalte printre care ne
desfasuram indieneste ca gheparzii. Dam de organizatorii de la MPC. Oamenii
erau deja la defrisat si curatat traseul. Frumos. Mai bagam o serie de poze
dupa care eu Ioana, Costel, Bogdan (hereinafter called Nita) si Denisa hotaram
sa ne oprim sa mancam. Roxana, Seba si B.T. Pleaca inainte “usor.” Da’ cine
credeti ca i-a mai prins din urma.
Radem ca niste
apucati de skillsurile de Michael Jordan ale lu’ Stallone dupa care o pornim
catre Saua Funduri. Na, cine si-a batut joc de varful asta in asa hal? Arata
atat de prapastios si maiestuos, si brusc tabla zice: Saua Fundurilor. Sau
Funduri, care e diferenta?!. Or fi fundurile de prapastie, ca tocmai ce urma
bucata care a rupt Iepurele in doua. De aici gasca s-a spart cu totul. Ioana si
Costel o rup inainte, noi bagam cateva poze nefocalizate si apoi o pornim si
noi la vale.
Miniserie: Un thirdsome de succes
Episodul 1
Pula, ca semn de punctuatie.
Coboram in curba
prima muchie de pe varf. Nita se uita in jos: pe aici se coboara?! Haha. Fata
lui. Dar fata mea!!! Mentiune: Bogdan este un vitezoman de asfalt care, in urma
unui remake Ursul pacalit de Vulpe, a fost fraierit de Stallone sa „vina si el
la munte”. Si l-a adus fix pe traseul asta de incepatori. Adica, despre ce
vorbim. Vorba lui „las’ ca va prind eu la MIB!” hahaha
De la Transilvania
nu mi-a mai fost frica sa cobor o panta pe lant. Si comparativ cu atunci, acum
ma gandeam ca nu e atat de grav daca fac traseul inapoi. Prefer 16k inapoi
decat cu gatul rupt pe cacatul ala de lame alunecoase, plouate si infipte in
versant la unghi de 90. Cine p*** mea coboara pe acolo!?! Fiecare gand era o
propozitie in care nu erau decat injuraturi legate de „ori” sau „si”. M-am
oprit. Am oprit si ceasul. N-are rost. Denisa coboara si incepe sa imi explice
cum trebuie sa ma tin de coarda si sa pun piciorul atent, uite aici si aici. Ma
uitam la ea si imi juca mintea feste. Hesus, te-ai turbat?! Zici tu ca nu mi-am
dat seama ca trebuie sa ma agat de rahatul ala de mat din fier si sa pun
picioarele atent? Dar unde cacat sa le pui atent?! In care crapaturica de 2cm,
intre cele 5 lame dintate, slefuite si extrem de abrupte din bucatica vietii?!
Hai ca nu sunt
decat vreo 5m! Pe bune? Mi-am intors glezna pe un trotuar, iti dai seama ce pot
face in 5m?!? Femeie nebuna! Pleaca linistita, cu gandul ca e pana la urma,
really easy. Deci nu va pot descrie ce frica aveam. In spatele meu Bogdan se
uita peste umar la groapa din fata.
„Imi place la
munte. Chiar imi place! Dar cand alergam?” HAHA. Vocea lui ar fi inmormantat-o
pe Denisa cu „laude.”
Incep sa cobor.
Trebuia sa ma filmeze careva. Bogdan ma sfatuieste ca de la un cunoscator la
altul: „daca ti-e frica coboara cum ti-e bine! Nu te grabii!” Erau vreo doua moduri in care sa ma grabesc
dar nici unul nu m-ar fi adus in picioare jos. Doamne Sfinte, daca eram in
concurs, se adunau sus pe creasta la taifas jumătate din concurenti asteptand
sa treaca de mine si daca ar fi indraznit vreunul sa zica ceva, le urlam si
alora ceva de top de coborau cu parapanta. Zic eu acum, dar e bine sa vii la
recunoastere de traseu tocmai ca sa nu le faci asa ceva saracilor oameni care
nu inteleg de ce mori in halul asta pe o bucatica asa mica. Si n-are a face cu
nimic altceva decat cu o frica instinctiva. Tot aia care nu ma lasa sa urc pe
bicicleta, sa fac roata, sa merg pe schiuri, patine sau role. Lipsa de
echilibru si o groaza maxima ca imi rup gatul sau imi sparg fata daca cad. Asta
e. Alerg pentru ca stau cu picioarele la sol si solul asta era mai defect decat
urechea mea interna.
Reusesc intr-un
final sa cobor. Am strans cablul asa de tare in maini ca am luat toata rugina
pe manusi. Bogdan in spatele meu, imi culege betele si le pune tacticos in
ghiozdan. Un adevarat gentlman. Si apoi coboara cu aceeasi atentie de om nebun.
„Nu, chiar imi place la munte. Chiar imi place! Adica, nu e ca si cum n-am mai
fost la munte. Am fost, cand eram mic cu parintii. Mi s-a spus clar ca n-are
rost sa iti asumi riscuri inutile!” zice el, cracanat la maxim intre doua
pietre de facea orice yoghin sa roseasca. Stam si ma gandeam ca in afara de un
lapte gros jucat pe Cozia de vreo doua ori cu gasca n-am fost in viata mea pe
asa ceva. Omul avea dreptate, pe de alta parte noi eram si exagerat de
speriati… si singuri.
Stallone o
zbughise, satula sa ne-astepte. Continuam coborarea printr-un morman de pietre
in pravalire. N-aveam nici un elan sa ma pun cu ea. O iau usurel inainte
strigand dupa Bogdan. Macar cu unul sa mai raman.
Episodul 2
Stallone, Imblanzitorul de Ursi
Poteca coteste
inspre o gaura, ma intorc sa mai strig odata dupa Bogdan cand brusc apare
Denisa, balanganind rucsacul in mana, manata parca din spate de o turma de
bizoni. Se chistoceste la picioarele mele la cat ii de mare, uitandu-se in
stanga si dreapta, cu fata in palme, vorbind intr-una. „Tulai Doamne Sfinte
cine dracu’ m-o pus sa ma duc singura inainte! Sfinte Doamne, da’ ce cacat!
Fir-ar al dracu, da’ ce pula mea!” Ma uitam la ea tampa. WTF. Traiam cumva sub
impresia ca s-a gandit, nu mai vin fraierii astia odata, ce puii mei fac, ma
intorc dupa ei. Cand acolo, ea continua sa isi traga palme cu ochii iesiti din
urbite si o tot tinea in sfinti si draci. Bogdan inca nu aparuse.
„Ursu’, tu femeie,
era ursu pa poteca. Am aruncat betele, Doamne, drace, le-am aruncat si am fugit
inapoi. Tu nici nu stiu unde cacat eram, am urcat inapoi de numa numa! Ce pula
mea, era acolo, vai Doamne! Doamne Sfinte, sufletu’ din mine! Tulai numai pot
de inima!” Apare si Bogdan. Eu deja ranjeam ca o cretina insensibila si
nesimtita. Era asa de amuzanta, cu ochii aia iesiti din orbite si accentul ala
ardelenesc de numai la urs nu imi sta mie mintea.
„Ce-ai patit mai?”
Bogdan incearca sa o linisteasca in timp ce eu incep coborarea, neincrezatoarea
in povestea cu ursul. Era o padure asa deasa si uscata, ce dracu sa faca ursu
pe acolo. Venise la spa, avea un brad preferat de care sa se scarpine? Poate
vroia sa intre la regim si se sihastrise pe singura poteca pe care nu era nimic
de mancare. „Tu veniti odata in puii mei!” In spatele meu Stallone bodoganeste
intr-una, Bogdan incepe si el sa rada ca nu o mai puteam oprii. Ca sa o
linistim incep sa fluier. Bogdan la fel. „Asa, asa. Fluierati! Da’ ce cacat m-o
mancat in fund sa plec singura mai departe!” „Tu esti sigura ca ala era urs?
Stii ca astia nu prea iti fac nimic, noi suntem mai paranoici cand ii vedem, ei
de obicei stau dracu’ pe treaba lor si se uita la disperatii care le bat toba
la cap si urla ca tampitii!”
„Tuuuu, nu intelegi
s-a intors si a urlat la mine” Nu ma mai opresc din ras. Bogdan e in spate.
Glumele curg. Mergem aproape inca 1km pana dam de betele ei aruncate in carare.
„Dar ai alergat ceva inapoi” zice Bogdan. „Io v-am zis! Era maro si facea
mmmmaaahhhh maaaaahhh!!! Tu, io recunosc ursu’ cand il vad!” Rad in continuare,
nu pot, da’ nu mai pot! Zic, „tu, daca aveai ceas, la cum ai alergat luai
coroana pe segment!” Bogdan izbucneste si mai tare in ras.
Denisa sa tranteste
cu fundul de pamant si scoate o tigare cu mainile tremurande. „Nu mai pot, nu
mai pot! Nu mai radeti! Frica vietii mele! Sa dau de urs!” „Lasa”, zice Bogdan,
„ca-ti place la munte. Si mie imi place la munte. Rau. Rau de tot. Chiar imi
place.” Denisa se uita la el si mai ca i se stinge tigarea de atata love cat
iesea din ochii lui. Hahaha. Eu dam cu lesin la inima de ras. Imi dau seama ca
nu dadusem drumul la ceas. Vreo 2k pierduti. Fuck it, s-a meritat.
Plecam cu ochii
dupa urs. Dam de doi barbati in drumetie. „Nu a fost urs. Ala sigur a fost
cerb” „D’apai ce sa caute un cerb la dracu’-n praznic aici? E intuneric si
naspa, sta singur asa de prost?! Las’ ca stiu eu, ala era urs toata ziua! Ca
pot sa diferentiez intre urs si cum rage un cerb!!!” In patru labe de ras, nu
va spun, cate lacrimi s-o aud imitand cerbul vs urs. Baietii nu se lasa
induplecati. „E perioada de rut. Si la gradina zoologica daca te duci acum, la
fel rag si acolo. O venit si el sa dea la buci si cheama fetele.”
Lesin, lesin, nu
mai pot. Na, o fata i-a raspuns la chemare dar gresise specia. Si din hohot in
hohot, ajungem la Marele Grohotis, gresim si traseul si ne ducem pe sub munte.
De sus ii vedem pe baietii aia cum ne arata cararea mult mai jos. Futui mama ei
de treaba. Hai sa coboram zic, acum. Doamne ce fain a fooooosssttt! Roxana
zicea mai tarziu, Doamne ce coborare naspa e aia. Dar de faptul ca ma cariola
pe mine la Coborarea in Funduri, nu intelegea care e problema. Fiecare cu
masochismul lui.
Zic, „care sunt
sansele sa fi fost vreun nefericit care facea si el o treaba, sta ciuci, cu
geaca maro si il durea stomacul, mai pervers asa!” Bogdan rade in continuare.
„Tuuuu, nu mai glumii, io stiu, era ursu, ce cacat!!!” HAHA. Pai sti era bancul
ala, Ion la coasa la marginea padurii. Vede in departare un om mic si verde cu
bratele mai lungi decat corpul. Ion se gandeste ca a vazut el la televizor,
asta sigur e extraterestru. Mah, care esti acolo? Ala nimic. Mai coseste Ion
tot cu ochii pe intrus. Mah, care esti acolo ca vin peste tine! Dupa un moment
de pauza, extraterestrul raspunde: sunt Gheorghe padurarul si ma cac. La care
unul din baietii din urma, na poftim si ursu! Hahaha.
Ne desprindem de
baieti intr-un final, coboram in alergare pana la Plaiul Foii. Bicepsii femurali
ai lui Bogdan cedeaza la lipsa de viteza si ne gandim serios daca sa mai facem
bucla de la refugiul Diana. Nu stiam daca ii mai rezista piciorul sau daca nu
ne prinde noaptea. Mai aveam 11k pana la Zarnesti. Ne hotaram sa alergam pana
acolo. Drum, plat, merge. De nici unde apar Seba si B.T. Alergam cu ei putin,
apoi ei se baga pe ultima bucla, noi alergam pana la asfalt de unde cedam
nervos sub greutatea adidasilor de trail pe ciment. I hate it.
Ne conversam cu
toate caprele, matzele si vacile de pe drum. Ceasul merge si noi bagam la pas.
Trage o masina pe dreapta. Baietii de pe munte scot capul pe geam. „Va ducem
undeva?” Ma uit la ceas. 28k plus vreo 2k pierduti. Merge! Hai. Foarte draguti
oamenii. Odata in masina, „baieti, sa imi ziceti daca vreti sa va spun o
poveste cu ursul!” Masina se umple de rasete. Ne lasa in centru, totul inchis.
Nici o usa deschisa, nici o lumina aprinsa. Ce restaurant! As fi omorat pentru
o ciorba! Ne spune cineva sa ne ducem pe centru ca pe acolo ar fi un Profi. Era
6pm si ceilalti nu erau inca la masina.
Noroc ca Bogdan
avea cash la el. Mancam pe banca, la punga, ca ultimii homeless. Cidrul are
acelasi gust oricand, oriunde. Ne indreptam spre masina, tot nu au venit. Era
deja aproape de 7 seara. Gasim acum usa deschisa la un loc micut si cochet,
Jimmy’s Corner. Mai avem bani de un ceai si caldura.
Apare si gasca
intr-un final. Alte pupaturi, alte rasete, pe drum nu mai zic. Acum, lasand
toata gluma la o parte, sa te fereasca sa faci un atac de panica asa. Sa mai
fii si singur. Cerb, urs, extraterestru ce a fost ala, nu mai conteaza.
Important e ca daca ai cativa dusi cu capu’ pe langa tine si un fluier, parca
trece mai usor. Sa ne fie de bine! MPCistii si-au facut antrenamentul cu brio,
eu am vazut Craiu’, Denisa a vazut ursu’, Nita a vazut cum e sa iti placa la
munte, toate sunt bine cand se termina cu bine!
About yesterday, no
regrets!
Hai va pup si spor
la o saptamana cu multe zambete!
.jpeg)
Comments
Post a Comment