Live. Run. Live Some More.

Cand m-am inscris la concursul asta eram ceva mai entuziasmata decat am fost la start. Mult mai entuziasmata. Ma simteam rebela ca ies din schema si i-am servit-o cu mandrie lu’ Boss. Je se duce in Bulgaria la 50k. Watchiu gonna do about it?! Mda. M-a umplut de antrenamente de viteza. Uitasem ca vorbesc cu Milea. Treaba aia unde te duci si o dai in selfiuri, alergi in turma si stai de glume proaste in concurs nu se preteaza cu vocabularul lui. Ai zis concurs, pai te duci si faci un kkt pe bat, nu stai sa o freci la relanti = hai cu antrenamentele! Cu toate ca mi-a inviat inghinalul rau de tot, ma simteam forta. Ziceai ca venise primavara si imi ieseau fartlekurile binisor. Ptiu sa nu te deochi fata, de unde dracu atata energie?! S-a dus repede. Nu stiu daca de la mine sau de la o aliniere nasoala a planetelor plus ceva (mai multa) oboseala adunata de prin viata, insa pe masura ce se apropia concursul ma simteam din ce in ce mai down. Si picioarele din ce in ce mai obosite. Nu

A venit si ziua de iepureala, runda doi. De anul trecut mi-am propus sa ma duc la 1h 50 ca sa fiu alaturi de Aviatoarele mele Oana si Simona in incercarea lor de a trece si de acest prag dupa ce am reusit impreuna sa sarim de 2 ore anul trecut. Toate bune si frumoase, dar o stiti pe aia cu planul de acasa si ala de la targ. Intre timp a mai trecut un an si octombrie e final de sezon, anul asta am bagat mai mult antrenament si munte decat am bagat o viata, sansele ca organismul sa zica vaffanculo erau relativ sporite. M-am gandit la asta cand m-am apucat de completat formularul de pacer. The thought in the back of my mind, asa, acolo, palpaia. Dar sunt fan rau de tot, adica I really really love this job, in plus promisesem ca fac treaba asta si imi place sa ma tin de promisiuni. Mai mult, cum de nici unde am decis sa ma duc in Bulgaria la 50k, m-a umplut Boss de antrenamente de viteza in ultimele trei saptamani. Vedeti, el nu pricepe ca poate vroiam sa ma duc sa frec si eu

Moartea din Carpati                      Titlu by Radu C. Milea Cat ai zis? 105?! Pai ala e drumu’ pan’ la soacra-mea….                                                                           Alex, coleg de munca N-am avut emotii pana vineri seara. Atunci, ascultandu-l pe Radu si neintelegand mai nimic, mi-am dat seama ca situatia e relativ de kkt si faptul ca am invatat pe de rost traseul si PCurile o sa ma ajute cam fix pixu in toata afacerea. Ma intreaba mama „si, te-ai prins de ceva?” Da. Ceva cu o fantana intr-un picior si o bifurcatie si niste alte fantani din care nu vrei sa bei si altele din care vrei sa bei si ca pe urcarea aia ultima sa nu ma uit in sus.” Asta pe langa frustrarea mea constanta daca sa plec in fusta sau nu. Daca mai intra sau nu picioarele umflate in pantalonii de compresie dupa. „Milea eu stiu ca tu nu ai alternative, dar eu am. Fustita sau pantaloni?” in urma unei discutii relativ neproductive scoate o pereche de pantaloni dintr-o plasa si