Live. Run. Live Some More.

  Hai că nu mi-a luat decât o lună și jumate să scriu blogul ăsta. Dar cum ne-am întors din concediu mai obosiți decât am plecat și apoi am petrecut aproape trei săptămâni să ne revenim cu capul și treburile la muncă... sunt scuzată. Acestea fiind spuse, nu știu cum e la alții, dar venitul acasă când ești plecat în altă țară, e nașpa pe cât e de frumos. Groaznic de obositor mai ales dacă mai ai și acte de făcut și de ajuns în Nșpe mii de locuri și văzut Nșpe mii de oameni. Dacă fizic aș fi putut scoate geamăna din mine, cred că reușeam, cu noi două și Darius trei, să facem tot ce ne-am propus. Când am planificat toata treaba asta n-am știut să îi confirm pe bune lu' Ruxache dacă ajungem sau nu. Și oricum îmi propusesem să vin la susținere. Darius n-a alergat în viața lui un semi, de munte nu mai zic, iar eu nu mai eram nici în zona de piesă de muzeu. Mai degrabă un fel de relicvă. Asta până când s-au înscris Aviatorii mei dragi și, vorba lui Jim, in a weak moment, m-a apucat stre