Live. Run. Live Some More.

  Hai că nu mi-a luat decât o lună și jumate să scriu blogul ăsta. Dar cum ne-am întors din concediu mai obosiți decât am plecat și apoi am petrecut aproape trei săptămâni să ne revenim cu capul și treburile la muncă... sunt scuzată. Acestea fiind spuse, nu știu cum e la alții, dar venitul acasă când ești plecat în altă țară, e nașpa pe cât e de frumos. Groaznic de obositor mai ales dacă mai ai și acte de făcut și de ajuns în Nșpe mii de locuri și văzut Nșpe mii de oameni. Dacă fizic aș fi putut scoate geamăna din mine, cred că reușeam, cu noi două și Darius trei, să facem tot ce ne-am propus. Când am planificat toata treaba asta n-am știut să îi confirm pe bune lu' Ruxache dacă ajungem sau nu. Și oricum îmi propusesem să vin la susținere. Darius n-a alergat în viața lui un semi, de munte nu mai zic, iar eu nu mai eram nici în zona de piesă de muzeu. Mai degrabă un fel de relicvă. Asta până când s-au înscris Aviatorii mei dragi și, vorba lui Jim, in a weak moment, m-a apucat stre...

De unde sa incep si unde sa termin? Va fi o postare foarte lunga, asta ca sa stiti. La 50km clar este material gramada de povestit, dar o sa incerc sa fiu succinta – desi nu imi sta in fire :))) Acestea fiind spuse, ne-am cazat la Pelflora, unde stam mereu. Proprietarul este salvamontist si de fiecare data vine cu povesti fabuloase care merg ca unse a doua zi la micul dejun, cand suntem toti stransi la masa cu febra in cvadricepsi dar cu zambetul pe buze. In plus, e fain sa auzi experienta de dincolo de baricada, greutati, provocari si tot felul de kkturi fascinant de stupide de care se lovesc si ei pe parcursul unor astfel de concursuri. Eu, Bunaciunea, Dada (Iliescu), Virgil (Alecu), Oana (Diaconescu), Simona (Straut) si Andreea (Negru) asta a fost gasca vesela la Transylvania. In principiu toti Aviatorii plus extended family Grasa a.k.a The Jaws. Da, vorbesc de Andreea. Pentru ca are si ea o problema de osatura si pare grasa, privita din fata, de foarte aproape. Like ...

Zilele trecute incercam sa il aburesc pe Milea cum ca nu prea mi-a dat pante de facut, ca forta in picoare, ca Transylvania si vaicareala. Mi-a trantit-o instant cu bullet points, aia e aia si aia e ailalta si 3: „poti sa ai ce vrei tu, ai nevoie de munte.” The end. Insa alergarea prin zapada pana la brau nu e un sport pe care il prefer in mod deosebit. „Du-te cu Marian sambata la Maratonul Argonautilor” zice el mijand un ranjet pe sub mustata. Impropiu spus „du-te cu Marian” ca noi nu respiram acelasi aer in concurs, dar ma gandesc c-ar fi o motivatie in plus sa ma tin de treaba numai in ideea ca ma asteapta asta pe la finish plictisit de moarte. Ma bag in seama cu omu’, reglam partea logistica dupa care brusc ma trezesc intr-un grup, io, Fane, Marian si Raducu. Argonautii lu’ Peste. „Mela iei tu barbosii si vii la mine.” Barbosii?! Stiam doar de unul (Mihai Serban), acum sunt doi? Imi era teama ca ma asteapta unu’, acum aveau sa ma astepte trei. Am avut un moment de dat inapo...