This is Timisoara!!! Chapter 3: Melonidas si Imperiul de Virusi

Mda. A fost o cursa in regim draconic de anduranta mintii. Acolo a fost toata cheia ne-abandonului. Dar sa incepem cu matematica, sa avem asa o imagine de ansamblu despre ce trebuia sa fie, ar fi putut fi si n-a fost haha. Cand gamba isi vedea de treaba ei, planul era 1h 35/4:30 pace. Chinuit putin, cel mai probabil, dar doable. Dupa o luna jumate de recuperare, am lasat-o mai decent la un 4:45 - ziceam eu, intr-o zi excelenta cand bate vantul din spate, iepurasii zburda si gamba canta, un 4:40 muncit ar fi fost posibil. In realitate, recuperarea + bronsita = 21.6k in pace de 5:00. Excelent!

Si acum sa ne vedem de treaba cu what really matters: living, running and enjoying!

Am ajuns de joi seara la Timisoara, in idea ca mama nu a fost niciodata si sa ne bucuram nitel de oras pana la concurs. Ca si anul trecut, am stat la prietena mea Ramona (Dumitru) si m-am jecmanit cu Vladut pupaciosul. Sper sa nu-i fi dat la copil raceala, dar daca e asa lipicios, si destept si frumusel foc, ce sa-i faci!!! Multumim Ramo de gazduire (hearts)!

Anyway, ne-am bucurat… maxim! Vineri ne-am plimbat printr-un frig, si-o zapada, si-o cioafla de se luasera in brate toate degetele de la picioare sa isi tina de cald. Eram daja half way to hell cu raceala. Am mers la farmacie sa refac stocul. Incepe doamna aia sa imi insire o tona de medicamente. Molfai un “doamna, nu aveti nimic pe care eu sa nu-l fi supt sau tras pe nas” infundat. Mama e oripilata, eu behai. “Pai, avem teraflu pastile.” hmmm... swallala! Nu mai zic nimic ca o bag pe mama in pamant, dar ii cer farmacistei apa sa iau pastila then and there.

Ne-am intors acasa, relativ paralizate, eu cu o tuse din ce in ce mai convulsiva. Dupa ce cu cateva zile in urma doar haraiam ca o gaina prin IOR incercand sa expectorez o tuse invizibila, de joi deja intrase si nasul pe fir. Pana sambata dimineata eram cu febra, uscat de pijamale pe calorifer, frectii cu spirt, tot tacamul. Sambata n-am iesit din casa deloc decat cand au sosit Aviatoarele. Ne-am vazut la gramada la Iulius Mall. Oana (Diaconescu), Dada (Iliescu), Bogdan (Nita), Dorin (Moise), Loredana (Stoian), Robert (Boroi), Roxana (Jderu) si lista poate sa continue, insa pe astia i-am casapit la pupat si hug-uri haha. Oana (Solomon) ca si anul trecut la datorie, super draguta ma ajuta cu ridicarea kiturilor lui Ursache si Stallone (Ionis, mai Ionis mai! – stii tu de ce!!) Am baut o cola asteptand sa bage toata lumea la ghiozdan – cum naiba ai pus mai Radule ridicarea kiturilor la Food Court? Sa strici oamenii la burta cu o zi inainte de la atatea tentatii! Haha Din categoria, stau light, o pasta cu somon si topping de doua gogosi si un Dobos cu ciocolata. Si o cola dietetica, of course, adica patratelele to the rescue!

Duminica dimineata. Suna nenorocirea aia de ceas, mi se deschid ochii in intunericul caldut al camerei. Sunt fleasca de transpiratie. Al doilea set de haine in noaptea aia. Ma simt extenuata dupa trei zile de behait, parca si coastele ma dureau. Ma gandesc cu lehamite, cum dracu’ alerg eu azi, cu ce? Mi-era frig constant. Am facut incalzirea cu inca o pereche de pantaloni si hanorac peste echipament, ca niciodata. Am stat intr-un basic 6 si ceva dar simteam ca trag in 5 si. Ne strangem iar la start, cu Dorin, principalul meu competitor la behait - ii dadeam amandoi de ziceai ca se comunica prin tuse! – cu Cristina (Man), vie frate, vie! Vlad (Buda), Petre (Dumitru), Dinu (Turcanu) sunt si ei pe baricade. Oamenii par gata de atac. Gluma in floare, hai Mela ca ne bazam pe tine! Mda. Baieti, virusii este gratis, dar daca ii vreti musai pe ai mei, pai clar contati pe mine! haha

Una din pozele mere preferate!

Ne pozitionam la start. Mama, dupa ce isi facuse incalzirea ca la carte, s-a pus in fata cu elitele, nici nu o vedeam. Eu, mai in spate, cu Oana, cascam de zor. Ma gandesc, poate cand incep imi vine cheful. Sau ma apuca adrenalina, sau puii mei. Intre timp, tot incercam sa dam startul dar bateau clopotele mai fratica ceva de speriat. Oracaia  baiatul ala in microfon, nu se auzea nimic. Ziceai ca suntem la nunta. Se anunta mirii. In sfarsit, aud pentru a nush cata oara countdown-ul si chiar se pleaca. Ca la antrenament mai, incetisor asa, sa imi intru in mana, prind culoar si o intind. Simt ca merge binisor, se desfac picioarele, asa ca intr-o imagine cu ingeri desfacandu-si aripile gata sa isi ia zborul - nu ca pe Private Spice la care va ganditi toti acum, perversilor! Dovada este spagatul fotogenic din fata Catedralei unde intrasem usor sub 5:00 si plamanii pareau sa o duca bine.

Ma gandesc, hai ca merge. Ceva, ceva tot iese. Pe prima linie dreapta prind Bunaciunea din urma (a.k.a. Mama). Ii da bineeeee!!! Alerg o bucatica cu ea. “E foarte bine! Aici sa stai, asta e pace-ul!” reusesc sa zic inainte sa ma duc usor inainte. Putin in fata mea e o doamna foarte dezbracata. Mie imi tremura si sufletul in mine, cu siguranta pantalonii scurti si bustiera nu erau in meniu pentru ziua aia – and God knows cat m-am rugat la Milea sa faca soare sa imi iau si eu fustita!!!

Dreapta si intram, in ce anul trecut, a fost soseaua pomilor infloriti. De un roz delicat, ca niste buchete de-o parte si de alta a strazii. Mi le amintesc pregnant nu doar pentru frumusete ci pentru ca de la vant am si servit cam 200gr de petale la tura. Acum, erau doar imbobociti – nu c-as fi vazut asta atunci (am vazut dupa amiaza la plimbare!). Pastrez ritmul, incep sa fiu increzatoare ca poate, poate, reusesc sa rezist. Trec pe langa o domnisoara cu un ruj aprins colorata toata, cum imi place mie. La momentul ala nu imi dau seama ca e Diana (Serban). Saraca intra in vorba cu mine, eu pas. Bolborosesc ceva, incep sa behai. F**** mama ei de treaba, direct ma seaca! Nu mai zic nimic, incep cumva sa trag mai tare, ajung la un 4:46 si simt ca ma incalzesc. O las pe Diana in urma, urc pe sub pasaj in tromba, cvadricepsul stang urla. Mai ziceai ca il urc pe Ciucas, asa se comporta de obosit si haituit. Gamba se tinea bine, o simteam, dar sta pe treaba ei. Imi ia mai bine de un km sa isi revina stangul, pace-ul intre timp se dusese dracu’.

Timisoara 21k 2017. Om contra vant. Urmau si florile :)))

Cu Diana la un cuvant. Literalmente unul haha

Trag aer adanc in piept si ma pregatesc sa atac din nou 4:45-ul aproape de capatul buclei, pe linia de tramvai. Pulsul creste, respiratia se agita, gatul in pioneze. Fiecare inghititura era un fel de varsat apa rece peste pietrele incinse din sauna uscata. Stiu ca e scarbos dar n-am ce-i face, nu e totul smecher in alergare - imi incalzeam saliva in gura inainte sa inghit ca sa nu mai doara asa rau. Am renuntat si la tehnica asta pe tura doi ca nu mai functiona si m-am apucat de scuipat desi nu prea le am. In doua randuri era sa ma flegmez singura pe umar si adidasi haha Ce sa-i faci, n-am luat cursuri pe Titanic.

Nu imi amintesc sa fi fost fotografi pe aici haha Asa varza eram!

Anyway, acestea fiind spuse, imi dau seama ca situatia este naspa si chiar daca ma tin picioarele nu o sa ma tina plamanii. Incerc s-o tin in 4:50 dar sunt un hamster trist invartind la o roata care scartaie. Vlad si Petre ma incurajeaza de pe turnanta aproape de fiecare data si eu n-am cu ce. La fel si Oana draga dea ea, dar cand reusesc sa scot un sunet, behai. Pana si Bunaciunii ii dau doar din cap si atat. Eh, pnm. Nu eram nici frustrata nici suparata. Doar eram. Reusesc insa sa zambesc la mai toate pozele pe tura unu pentru inducerea in eroare a spectatorilor, insa spre final, imi doream cu ardoare sa abandonez. Sa fac un 10k curat in 4:50 si fuck it. Da’ credeti ca stie bolovanul sa se opreasca odata pornit la vale?!

Final tura unu. Ce era in mintea mea n-are nici o treaba cu fata :)

Andreea (Negru) striga la mine de la corturi. Wohoo! Hai Melaaa!!! O aud si reusesc doar sa ridic mana! Haha Apoi Dada, scumpa mea – te binedispune numai cand ii auzi vocea, nimic mai mult! Si acum vad separatorul ala, FINISH – TURA parca asa zicea, si fericitii aia de la 10k urlau a exaltare, ei pe finish, eu pe tura. Si totusi zambesc!!! Pai iti meriti soarta sa mor de nu! Cum intru in bucla doi, parca intru in pustietate. Brusc… nimeni! In departare doi baieti! Sa vezi ca ai ramas utima fata pe traseu, unde sunt gagicile?! Ma pomenesc cu Marius (Ionescu) langa mine. Omu’ isi facea revenirea dupa ce distrusese asfaltul primariei cu viteza de-aia de-a lui supersonica. “Hai Mela, hai ca poti! Mai cu forta! ” Incerc sa ii spun ca nu pot sa respir, nu stiu cat intelege, dar m-a bucurat compania.

Trec de Metropolitana, intru iar pe prima linie dreapta, undeva in fata, vad o doamna mai in varsta (care a si iesit pe locul I categorie inaintea mamei). Am privit-o admirativ si ma gandeam ca daca as fi avut si eu plamanii la mine as fi intrecut-o, dar asa, m-am folosit de ocazie sa stau la mijloc intre ea si mama. Stiam ca Bunaciunea e cu ochii pe mine si ca o iepuresc. Asa ca la turnanta strig “Hai mama hai!” Un baiat de langa mine, “pe bune, e maica-ta!?”. Da, zic. “Foarte tare!!!” La o suta de metrii mai incolo, Florin (Glinta) cu ochelarii fumurii, caiula indesata pe cap, camuflat bine, tot striga la mine sa zambesc, pana reuseste Batman sa se concentreze indeajuns sa isi dea seama ca e el. “Ce sa fac mai Mela, sa alerg cu tine sa zambesti?” Ma agit ca spumantul, bazai ceva si plec mai departe zambind pentru inca vreo 10 secunde. Pe parcurs, aproape nici o alta fata decat domna dezbracata pe care am lasat-o in urma la un moment dat. Trecerea pe sub pasaj ma arunca in 5:15, ardeau plamanii, zici ca trageam la plug. Gamba incepuse sa se pietrifice putin, o simteam pe sub tape. A stiut ea Daniela (Ene) sa o puna fix unde trebuia.

Fata din spatele zambetului

In sfarsit ne intoarcem. Ultima bucata. Ultima! Hai! Cvadricepsul se crampa nitel deasupra genunchiului, pace-ul era din ce in ce mai mort, raschetam energia cu spaclul de pe fundul butoiului si incepuse sa mi se faca frig. La urcarea pe sub pasaj imi venea sa ma opresc sa merg asa obosita ma simteam. Suntem aproape de pod. Ma prind cu doi baieti si alerg cu ei, motivational asa sa ma incalzesc, cat or sa tina plamanii. Unul din ei cedeaza si se opreste. Fuck this shit! Celalalt, un domn in pantaloni scurti albastrii alearga cu un pas in fata mea. Il urmaresc destoinic pana la pod, unde se intoarce catre mine, si din alergare, imi ia mana, mi-o strange calduros si imi spune ceva gen “incearca sa te tii dupa mine cat poti” imi zambeste si o ia inainte. Mai oameni buni, n-am mai putut sa ma tin aproape de el, dar gestul ala a fost ca o lingurita de sirop anti-tuse. Inimioare! Ca la finish sa imi dau seama ca o asteapta pe mama sa o felicite si sa faca poze impreuna, ca fusese impresionat de ea, inainte sa ma agat eu de el. 

Da, FINISH. Ma opresc sa behai. Din greseala am reusit sa mai intrec o fata inainte de urcarea spre piata. Din disperare cred haha. Iau medalia si ma duc la gard sa ma sprijin ca sa pot behaii in continuare. Dada imi pune fularul ei la gat, mana cereasca. Apare si mama la nici un minut dupa mine. Inainte de plecare dau de Dinu. "Ce ai facut Mela?" 1h 48 zic. "Pai tu poti mai bine de atat." Pai pot, dar nu azi haha. Cativa pasi mai incolo dau de Barbos. E cu un kenyan. Dam mana ca niste profesionisti, impartim un hug baietesc dupa care isi baga nasul in History. "5:00?! Trebuia 4:45." Behai un pic a raspuns si ma astept la o replica desteapta. "Eh, hai, ca mai sunt si zile d-astea!" O.M.G. haha Era obosit. Clar. 

Un behait micut de final

Siropul anti-tuse :))

Fast forward, verific rezultatele, mama apare pe 9 la categorie. Sunt suspecta. Verific insa de mai multe ori in drum spre mall si apare acelasi lucru. La mine numai zic. Aparea ca sunt 82 din 85 la categorie. Ma si gandeam, bah da’ varza ai fost, daca si la categorie esti ultima poama degerata. Asta e. Terminam de mancat si zic, hai totusi sa mai verific odata. Mama loc 2 categorie. FUCK!!! Se dusese premierea de o ora!!! Apelez Boss, Boss zice hai acum (!hearts!)! Iau una bucata mama emotionata, o aduc la start. Grupul e restrans. Eu, Oana, Dada, Bogdan si Dinu. Se incheie tombola de la aia mici, il rog pe Gabi (Solomon) sa o lase sa mearga pe scena sa urce pe podium, sa ii fac si ei poze. Andreea (Nica) – multumesc din suflet!!! – ii spune, pai hadeti sa facem premierea ca la carte. Se urca pe podium, se inmaneaza premiul, pupaturi si noi, o mana de oamenii urland din fata scenei. Cand a coborat, a inceput sa planga. Campioana mea!

"Hate is in my religion with Mela" haha

Dupa o plimbare pe soarele care n-a fost la cursa, o quesadilla, inca o mana de pastile si un somn relativ agitat, luni dimineata am plecat spre casa numai ca sa dam de o vreme de rahat intr-un Bucuresti aglomerat. Mi-a luat mai mult sa ajung de la aeroport acasa decat mi-a luat sa ajung de la Timisoara cu avionul haha.

Fetele mele!

Ce sa va spun. SportGuru Timisoara21k ramane in continuare un citybreak care se merita. Organizarea impecabila de la kituri la traseu, la tot ce vreti voi. Atmosfera faina, locatie minunata, va recomand concursul cu caldura. Cat despre experienta de anul asta? Am avut un moment de rascruce, recunosc. Cand am ajuns acasa, singura pe marginea patului, m-am intristat. Uitandu-ma pe timpii scosi de fete, mi-am dat seama ca daca nu eram cu toate cele, aveam un potential frumos la o cursa foarte buna. Insa lucrurile sunt asa cum sunt si dupa ce am mancat, m-am simtit mai bine haha. De fapt, ma bucur mai tare ca nu am renuntat, ca gamba nu a cedat si ca e mult mai bine ca acum o luna si ceva. Ca mi-am gasit mereu un obiectiv pe traseu incat sa nu cedez si ca n-am tras de bezmetica sa ma stric cu totul. Tentatia spre extreme este mare si am tendinta sa fiu omul cu totul sau nimic. Si in concursul asta, cumva, am avut totul: oameni dragi alaturi de mine, participanti faini si multi multi prieteni! Si ca tot vorbim de prieteni, pup si pup si pup un Soim si un Stallone care m-au sunat in alergare de prin Herastrau, tipand amandoua in telefon! Simona (Straut) si Ursache care au alergat alturi de noi la Bucuresti si au facut un live pe messenger sa ne felicite si Sorina (Catruna), asa emotionata a fost de toata aventura noastra ca mai avea un pic si iesea prin ecran sa vina la sustinere cu Dada la start! Asta e echipa mea! Inimi mari si zambete largi! LUV.

Hai va pup si … sa dea cu primavaraaaa!!!!

Moi