Live. Run. Live Some More.

Mda. A fost o cursa in regim draconic de anduranta mintii. Acolo a fost toata cheia ne-abandonului. Dar sa incepem cu matematica, sa avem asa o imagine de ansamblu despre ce trebuia sa fie, ar fi putut fi si n-a fost haha. Cand gamba isi vedea de treaba ei, planul era 1h 35/4:30 pace. Chinuit putin, cel mai probabil, dar doable. Dupa o luna jumate de recuperare, am lasat-o mai decent la un 4:45 - ziceam eu, intr-o zi excelenta cand bate vantul din spate, iepurasii zburda si gamba canta, un 4:40 muncit ar fi fost posibil. In realitate, recuperarea + bronsita = 21.6k in pace de 5:00. Excelent! Si acum sa ne vedem de treaba cu what really matters: living, running and enjoying! Am ajuns de joi seara la Timisoara, in idea ca mama nu a fost niciodata si sa ne bucuram nitel de oras pana la concurs. Ca si anul trecut, am stat la prietena mea Ramona (Dumitru) si m-am jecmanit cu Vladut pupaciosul. Sper sa nu-i fi dat la copil raceala, dar daca e asa lipicios, si destept si frumusel...

Da mai, uite ca in sfarsit am timp, pe bucati si printre picaturi, sa scriu postarea asta. Daca nu as fi fost pe norul ala number 9 si norul in stratosfera si stratosfera apartinand de o alta planeta dintr-un alt univers, il scriam mai repede. Sper ca v-ati prins ca inca stau cu rezultatul lipit in frunte si ranjesc ca un copil cretin. Lumea nu crede ca eu n-am stiut. Va zic, nu crede. Toti vroiau sa stie ce strategie am si cat voi scoate. Cand le ziceam ca doar ma duc sa alerg si vad ce iese, ma trazneau cu “lasa, ca sigur ai tu un plan.” Eu nu sunt Radu Milea haha. El e cu strategiile, eu doar cu alergatul. Cum i-am zis si lui de curand dupa o sesiune de lansate, “cu ceasul meu si cunostintele tale….” haha.  Da, speram la 1.48. Un best pe 1.45. Dar ce a iesit a fost un wwoooaaahhh de m-a lasat cu ochii lipiti pe ceasul de finish. Dar sa incepem cu inceputul. Am zis sa ma duc la Timisoara ca e prima editie, vine toata gasca si e ok sa ajuti oamenii sa dea un kick ...