Live. Run. Live Some More.

Hai ca am ajuns si la faza asta a vietii unde imi ia mai mult sa scriu o postare pe blog decat sa alerg aia 10km. Adica doua saptamani versus 46”16’. Cam asa s-au simtit si minutele alea. Ore, zile, saptamani, mai ales pe a treia tura. Dar acum daca tot am intarziat atat, sa ne aruncam direct in cap zic. Istoricul concursului e scurt si cuprinzator. Acum doi ani am facut aceeasi cursa in 48 de minute daca nu ma insel si eram exaltata nu doar de timp ci si de faptul ca am alergat primul meu km in 4:10 sau 4:11 nu mai tin bine minte. Uitandu-ma si mai inapoi, cred ca cel mai bun timp al meu ever pe 10km a fost la Uniqua acum ceva vreme unde cred ca am scos 45 sau 44 min. Acestea fiind spuse, subit, dar probabil previzibil, de anul trecut am inceput sa ma misc nitel mai bine, lucru evidentiat si de faptul ca m-au bagat baieti in seama si m-au luat cu cu ei la alergat. Asta e primul semn ca esti pe calea cea buna si fara de intoarcere unde te vor ponegri si impinge in egala masur...

Poiana Gaura. 11:00PM. De 17 ore in concurs... Negocierile lui Adi cu stomacul esuasera, iar eu am luat prima tura de inghet, ca si Adi de altfel, dupa plecarea de langa foc, cu toate ca pusesem toalele inapoi pe mine. Ne incalzim relativ repede desi statul pe loc atata timp omoara picioarele. Adi e din ce in ce mai rau, cu stari de greata si voma. Ma duc singura inainte, verificand mereu in spate sa vad daca vine cu toate ca incerc si eu ceva ameteala si greata. In plus incep sa casc la greu. Asta inseamna sa nu faci antrenamente noaptea! La iesirea de pe Gaura il astept, insa stomacul il omoara. O iau usurel in fata si il aud cum se chinuie sa vomite. Na, pai sa va zic una funny. Vazusem vreo doua perechi de frontale venind din spate. Eh, de la sunetele animalice ale lui Adi, nu a mai urcat nimeni. Daca n-as fi inghetat stand pe loc ca iarba in vant, m-as fi kkt pe mine de ras. Stralucea o luna mare si luminoasa deaspra haului si in linistea noptii auzeai un „uuuwwweuuu...

Nu trebuia in principiu sa fac doua ultra intr-o luna. Trebuia sa fac maraton la Carpathia si ultra la 7500. Pentru ca Virgil a ramas fara partenera, m-am bagat la cursa lunga si la Carpathia. Intre timp, cum Virgil m-a parasit la 7500 si deja bagasem destul pe picioare, i-am zis lu’ Raducu ca ma duc la 3200 cu mama. Si ne-am si inscris. Cand brusc apare Adi in ecuatie. Mare zarva pana sa o „vand” pe mama unui coechipier bun, nu de alta dar am spus de la inceput ca va face intre 9h – 9:h 30. Pe ultima suta a aparut Angela (Ilie) si cumva lucrurile au intrat pe fagas normal. Cu singura mentiune ca Adi coborase de pe Olymp cu o tableta de 10 porunci si toate incepeau cu „Sa nu incetinesti, Sa nu te tai, Sa nu te delasi, Sa ai incredere in tine, Sa ai incredere in mine” pana la ultima „Sa nu scoti mai mult de 24h 30.” Stiti cum se uita curca intre lemne? Asa, gales si sexy? Aia eram eu uitandu-ma cum zburau mesajele pozitive in conversatia cu el si imi tremura ochiul drept ca la Sc...

ETAPA 2. 27km. 1.750 dif de nivel. 4h 40. Start de la Pestera Dambovicioarei. N-am stiut nimic din traseul asta. Nimica nimicuta. Am auzit doar ceva de Piatra Craiului si la subconstient am bagat-o pe maneca nitel. De o vreme, tot urcand pe munti - unii in premiera - mi-am dat seama ca experimentez usoare atacuri de panica pe crestele deschise unde mintea vede ca n-am unde sa cad. Gen, n-ai in ce sa te opresti daca totusi cazi, si atuncie imi baga niste frane din alea strong. Motiv pentru care nu fac MPC sau 2x2, Retezat fiind singurul concurs mai hardcore din zona skyrunning pe care il fac si acolo cu mare atentie si incetineala pe anumite portiuni (desi sunt la al treilea an de participare!) Pe de alta parte m-am bucurat ca nu stiam ce ma asteapta. Macar sa fiu pusa in fata unei situatii unde trebuie sa fac pe dracu in patru sa ma descurc, ca asta e, cale de intoarcere nu aveam. M-am simtit foarte ok in dimineata cursei. Fara emotii, mult entuziasm. Ma activase bine ale...