Kidney to kidney, lombara to ligament

De unde sa incep si unde sa termin? Va fi o postare foarte lunga, asta ca sa stiti. La 50km clar este material gramada de povestit, dar o sa incerc sa fiu succinta – desi nu imi sta in fire :)))

Acestea fiind spuse, ne-am cazat la Pelflora, unde stam mereu. Proprietarul este salvamontist si de fiecare data vine cu povesti fabuloase care merg ca unse a doua zi la micul dejun, cand suntem toti stransi la masa cu febra in cvadricepsi dar cu zambetul pe buze. In plus, e fain sa auzi experienta de dincolo de baricada, greutati, provocari si tot felul de kkturi fascinant de stupide de care se lovesc si ei pe parcursul unor astfel de concursuri.

Eu, Bunaciunea, Dada (Iliescu), Virgil (Alecu), Oana (Diaconescu), Simona (Straut) si Andreea (Negru) asta a fost gasca vesela la Transylvania. In principiu toti Aviatorii plus extended family Grasa a.k.a The Jaws. Da, vorbesc de Andreea. Pentru ca are si ea o problema de osatura si pare grasa, privita din fata, de foarte aproape. Like very fucking foarte aproape (sick woman!) Toata gasca la 20k (Ursache m-a parasit pe ultima suta transferandu-se de la 50 – nu c-as fi alergat cu vitezomanu’!)

Toate bune si frumoase, seara dupa o zbantuiala in toate partile, un episod de uda fleasca alergand dupa banane pentru micul dejun si ridicare kit, ne strangem toti la Vila Bran sa ascultam cuvintele profetului. Ma scuzati, cuvintele Contelui Barbossa, sa ne mai lumineze cat de cat despre ce pana mea se va intampla a doua zi. Apparently am parut putin dezaxata (mai mult decat de obicei) ca ma intreaba Boss daca am baut ceva. „Stiu ca ai emotii, dar calmeaza-te si asculta” zise el in intelepciunea lui. Mi-am zis in gand, boss, am fix nici o emotie! Nu sunt pregatita nici pe sfert pentru whatever se intampla maine. Stiu doar culoarea la marcajele turistice, am o idee extrem de vaga si stearsa despre traseu, nu stiu bucata dintre Batrana si Pestera, nu cred ca vizualizez corect Polita sau Politele sau cum dracu’ ii spune. Cat despre bucla introdusa pe ultima suta habar nu aveam de nimic, Aia era cu Monumentul? Ce Monument? Anyway. In mintea mea exista dar Grasu si rinichii lui.

Intre discutii si balacareala, incerc sa aflu despre nush ce râu care trebuia traversat inainte de Pestera despre care auzisem la kituri ca facuse probleme in anii anteriori. Si cum eu am avut mereu o problema cu raurile pe la Pestera, am investigat un pic situatia si am aflat de niste pietroaie pe care te poti catara incat sa nu ajungi totusi la duathlon. Sau cum a zis unul din organizatori, „safest way, daca apa nu trece de genunchi, ia-o direct prin rau.” Probabilitatea insa era doar sa ti-o iei si-atat mai ales la ce vreme se preconiza plus zapada care se topea, deci nu putea fi decat involburat. Ce mai conta? De plecat in cursa tot plecam , deci cum-necum trebuia sa trec si de raul ala ca doar nu stam sa frec frunza pe mal.

Na, c-am scris aproape o pagina si nici n-am dat startul :))))

START!!!

Am plecat cu Dan (Ursan), colegul meu de echipa de la SportGuru care se anuntase de cu seara, mai in gluma mai in serios, ca alearga cu mine. Ca sa aflu ca el se transferase de la 30 la 50 (unul dintre putinii dilii care trecea pe o cursa mare cand toti treceau pe cursele mici) Omu’ vroia sa sara borna de maraton la montane si s-a gandit el ca un 50 la un concurs asa, usurel, pe vreme nasoala si cu traseu nou, e varianta perfecta sa faca treaba asta. Sau citandu-l pe Boss „de ce vrei sa faci treaba asta?!” Din categoria cine se-aseamana se aduna, sa trecem mai departe.

Ploua. Maruntel asa, dar ploua. Dan avea pe ceas track-ul facut de Milea care, bun la suflet asa cum il stim, ne desenase bucla aia noua si ni l-a trimis seara. Eu, aveam doar trackul vechi dat de organizatori, pentru ca Dalai Lama al tehnologiei nu stie sa urce trackul de pe ceas, doar din Garmin Express asa ca eu fara bucla, Dan cu bucla. Am alergat tot asfaltul dupa care ne-am oprit sa ne dam haina de ploaie jos ca deja da cu lesin, nu neaparat din cauza caldurii cat datorita umiditatii foarte ridicate. Ziceai ca iesisem de la dus, era parul fleasca. Ala a fost si momentul in care Dan a inceput sa se felicite pentru alegerea unei bluze cu maneca lunga iar eu pentru pantalonii cu un strat finut de monton. Ca doar vorba aia, nu subestimati vremea, zapada, inghet, ploaie, o sa fie prapad sus, puneti-va chilotii de merinos ca e groasa treaba. A fost groasa, dar pe invers.

A urmat o urcare. Evident. Sub egida, tot ce am coborat vreodata in Bucegi pe cursa asta am urcat, bucatica asta de vreo 7-8km, a fost relativ tristuta. Se putea si mai rau, cum s-a si dovedit pe parcurs. Intr-un final insa, cu pulsul la cer si aburi iesind printre copaci ca nu mai stiam daca e umiditatea sau e ceata, am inceput coborarea spre CP Ciubotea. Bine a fost la vale Doamne!

Un punct de hidratare mare, alergatori multi, voluntari pe masura. Ma coordonez foarte bine cu Dan, bag niste izotonic si o felie de portocala, el pleaca cu o felie de lamaie, pe care o arunca insa repede, nesatisfacut. E un inside joke aici pe care nu mi-l permit ca sa nu ii stric reputatia omului ca imi pare ca este neintinata (pana) acum. Incepe urcarea pe Polite spre Gutanu.

Mai oameni buni, aia era o coborare lunga si misto de care m-am bucurat din plin cand am facut cursa de 30. In momentul in care am realizat cati km o sa avem de urcat m-a lovit depresia. Si urca, si urca, si urca! Pe langa noi, vreo trei sau patru fete cu care ne-am tot „harjonit.” O blonda cu coada impletita si pantaloni mov, Mihaela (Irimia), inca o blondina forta rau, mai micuta de statura (fetelor nu va stiu pe toate dupa nume), inca una in fustita cu un ghiozdan asa mare in spate ca parea rotund ca o carapace de unde i-am si zis „testoasa”.  Si o bunaciune in negru cu niste codite afro stranse in coc si jambiere mov. Mintea mea inregistreaza detalii, ce sa fac.

Forta aia mica si bunaciunea in negru s-au dus si le-am mai prins dupa finish. Am ramas aproape de celelalte pana la Poiana Gaura. Ne-am adapat ca vitele in raul ala. Dan zice, „auzi Mela, nu pastram si noi traditia, bagam un live?” Pfoai, cum sa nu, semnal sa fie. Si semnal aveam. Bagam un live in timp ce mancam un baton proteic – vreau sa spun ca am fost ca fratii la mancare. Am dat totul la jumate. Si m-am nimerit la fix ca nici Dan nu le are cu gelurile asa ca am facut posta doua SiSuri pe tot concursul si in rest ne-am descurcat din mers.

Cum noi am stat de live, fetele ne-au intrecut, dar ochiul meu de vultur miop a retinut ca am ramas in urma si mi-am setat target sa le prind din urma. Si a inceput urcarea spre Batrana. Se facuse sir indian, lung si anevoios, numai de barbati. Barbati inainte, barbati in urma. Heaven!

N-apucam sa asudam bine si sa dracuim indeajuns in barba ca il vedem pe Alex (Barli). Batea el din palme acolo la incurajare, finut cum il stim. Trecem de el, ne incurajeaza – sunt socata ca nu imi zice nimic din zona „bai piftie, mai incet se poate?” sau orice varianta similara – dar tac chitic si ii dau inainte sa nu il starnesc. Nu fac doi pasi ca il auzim „ba, vreti o cola?!” E ca si cum intrebi un tampit in desert daca vrea apa. Ce intrebare e aia, „vrei cola?!” Normal ca vreau cola!!!

Ma uit la Dan, Dan la mine, putin luati prin surprindere de oferta. Cred ca amandoi ne gandeam cum sa bem si sa urcam si parca n-as duce singur o doza... Dan: „O bagam amandoi?” „Bagam!” „Luati-o inainte ca vin dupa voi cu ea!” zice Alex si o ia la fuga inapoi. Urcam relativ decent, cu gandul ca n-are cum pana mea sa ne mai prinda, cand colo il vedem urcand pe genunchi mai ca la mondiale cu doza de cola in mana. „Dane stai sa-l asteptam ca moare dracu’ cu cola aia in mana!” ne dam din carare fix cand ajunge si se intinde pe jos cu limba scoasa. „Pfoai ce-am alergat dupa voi sa dea dracu!” Nu pot sa ratez momentul, scot telefonul si fac trei poze. Postim doza cand trece un baiat pe langa noi (unul din cei multi) cu ochii pe cola. Omu’ o da peste cap, ii pasam cutia goala lu’ Alex si continuam urcarea. Mai Alex, multam din suflet!!! Sper ca ai sughitat la cat te-am laudat pe urcarea aia!!!

A mai fost cum a mai fost pana la baza Batranei cu toate ca lombara m-a omorat atat de bine ca a trebuit sa bag un Nurofen Express iar Dan m-a urmat indeaproape ca il rodea si pe el o intindere de la un antrenament. Acum, ganditi-va ca Batrana ar avea un 1.80 inaltime si noi am ajuns la glezna urcand pe degetul ei mare. Am niste amintiri asa frumoase coborand Babeta asta in si in afara concursurilor. Ce viata, ce namol, ce de pietre in rostogolire! Urcarea insa e un vis urat, cosmar demn de un episod din A Haunted. Se pusesera oamenii pe selfiuri si admiratie de ziceai ca se termina cursa in varf si n-are rost sa te mai chinui prea tare. S-a mers in sir indian, pe urmele din zapada. Cand am intrat pe pietre, mi-a iesit una de sub picior si s-a dus sageata spre capetele celor din urma. „Piatraaa!!! Stoneeee!!!!” Concursul asta e bilingv, deci nu poti sa fii selectiv ca s-ar putea sa isi sparga capul doar connationalii.  Sau ai putea sa ti cu ai tai dar 70% din straini si-ar lua bombardeala :)))

Un baiat prinde ditai pietroiul in mana. Good catch my man! Urcarea a continuat pe o bucatica relativ alarmanta de zapada, care uda si greoaie, se disipa cam repejor de sub picioare, asa ca ne-am grabit incet pe bucata aia.

Sus ne-a lovit soarele. Dar soare, nu asa. Noroc ca ma dadusem cu SPF 50 pe fata. Daca mi-ar fi tinut si de sete ar fi fost produsul perfect. Aveam apa la noi, dar se incalzise si gustul ala de minerale si izotonic iti da cu lesin la inima. Acestea fiind spuse, salvamontistii din refugiu aveau ceva apa. Am fost magarita, recunosc, am scos paharul si m-am milogit. Le-am luat oamenilor apa de la gura. S-a uitat omu’ la mine un pic indoit, daca sa imi mai dea si mie dupa ce probabil hranise jumate din nebuni. M-am asigurat ca am fata Motanului Incaltat din Shrek, cu ochi inlacrimati de soare si sare si mutra de caine abandonat. A scos omu’ un termos, a turnat un pahar, l-am facut posta cu Dan. Receeeeeee!!! Sa iti traiasca familia si sa nu ai parte de prea multi rataciti pe cursa, sa te duci si tu devreme acasa la nevasta si copii!

La o suta de metrii mai incolo Bogdan (Popa) urla la noi ca de ce pana mea nu ne miscam. Pune camera la ochi „Hai odata! Ti-ai pus ochelarii aia degeaba!” El nu stia ca sunt asa de transpirati ca de abia vedeam printre pete. Ii dau un ghiont lu’ Dan care saracu mai lua si el o gura de Maurten, „hai Dane, hai sa alergam!” Cateva zile mai tarziu imi scrie Bogdan ca suntem din categoria best off la poze. Dar nu imi da poza, ca sa ma lase asa cu buza umflata inca o zi doua :))) Mersi Bogdane!

Coborarea spre Pestera a fost senzatie! Un vid in camp, cu bucati mari de zapada neatinsa printre care alergatorii formau un sarpe colorat si rapid. Dan, care atinsese the next level al iluminarii lingvistice in urcare, pune piatra de fundatie la noua lui personalitate de baby ultras. „Auzi Mela, o taiem pe mijloc, imi bag p***!” Ridic din spranceana. Am mai alergat odata cu Dan la adidas Runners si cam atat, deci eram o echipa improvizata pe loc iar el pare a fi un baiat pasnic asa, fara vocabular acut de puscarias, relativ departe de potentialul meu dovedit. Dar incepuse sa ma surprinda placut.

Asa ca i-am dat fix pe mijloc prin toata zapada de imi inghetasera picioarele in adidasi la cata zapada am topit in ei. Dupa care  - da! - a urmat si mai multa zapada cand am intrat pe vadul unui rau parea a fi, am avut o bucata de relativ schi pe un fel de cascada. La coborare, treaba a devenit cam tehnica, Dan al meu topaia ca o capra neagra, subnumita se tara pe fund in stil mare. Curgeau niste rauri de apa, ceva namoale, fuck it. Porci eram, porci o sa fim pana la capat!

Fix inainte de raul cu pricina dam de Edi (Harjoi). Iiiioooooiiii!!! Asa ma bucur cand dau de oameni faini! Facem un schimb de bear hugs si ne vedem de drum. Raul, maricel, dar nu de speriat. Bag betele pe sub rucsac si il astept pe Dan sa treaca primul peste bolovanii aia ca sa traga reptila fricoasa pe partea cealalta. Odata trecuta ma agat cu betele intr-un brad. Retard.

Ajungem si la Pestera. 4h 40 cam asa. Mai bine decat ma asteptam. Decisesem cu Dan ca ne punem burta la cale aici si dupa aia o pornim din loc. Asa si facem. Suntem super bine organizati. Bag chipsuri si paine ca mi-a zis Boss sa bag carbohidrati diversi :))) Un pahar de cola, un ac de siguranta peste numarul care mi se rupsese intr-o creanga (mi-a bagat Dan cipul in rucsac sa nu il pierd ca atarna) si pe cai ostasi, pe cai!

Alergam pana la salvamont de unde incepe urcarea spre refugiul Padina. Intrecuseram de mult fetele cu care ramasesem, insa a venit din urma sora lui Robert (Herman) pe care insa din pacate am pierdut-o cand am inceput coborarea pe Strunga. La refugiu insa, zapada. Dan, o ia pe ocolite. La care un salvamontist zice „traseul e pe aici!” si arata urmele prin zapada. „Nu, nu” zic, „si-a luat adidasii de duminica si nu vreau sa ii strice prin zapada!” Omu era la telefon si a inceput sa rada de nu se mai oprea in timp ce Dan ii da marunt din buze despre zapada si kkturi.

Undeva pe bucata aia Dan ma anunta ca lovise borna de 40km si de acolo incepea necunoscutul. In acelasi timp mi-a zis ca ii bate la usa o crampa pe cvadricepsul drept. Eh, din momentul ala sunt cu ochii pe el ca pe butelie. Nu de alta dar asa de bine ne mersese pana atunci, nesperat de bine avand in vedere cat de zob eram de oboseala si cat de nepregatita, ca nu se putea decat sa terminam cursa asa cum o incepusem.

Il cam sacai tot restul cursei cu riscul sa mi-l pun in cap ca il iau drept incepator. Dar pe masura ce km treceau, crestea si oboseala si pulsul si dorinta de a o lua mai incet. Ajungem iar la Gutanu care devine un fel de Podu Olt, nod feroviar pe toate cursele. Prindem cred ca jumate daca nu mai bine din concurentii de la 20k. Ne sta inima un pic in loc cand vedem urcarea aia dar voluntara de la locatie ne spune ca nefericitii aia batuti de soarta sunt cursa de 30k. Oamenii aveau ditai urcarea. Welcome to fuckin’ Transylvania 2019!!!

Ne intra fercirea in oase si ii dam ca mafiotii la vale, incurajand la greu, un pic masochisti ce e adevarat. „Hai ca mai e putin! Merge mergeee!” Mergea un kkt! Era lunga si din ce in ce mai trista urcarea lor, dar cum avusesem si noi parte de a noastra din plin, empatia curgea in valuri prin vene :))) NOT.

La Monument (cred ca ala era CP Monument in bucla), mai bag un refil de izotonic, impartim un SiS double expresso shot si ne indreptam spre „Diana” de Transylvania. Baaaaiii, da’ ce porcarie de urcare a fost aia! Doar noi si cursa de 20k pana mai prindem niste baieti de pe 50 si ne ajunge din urma si Mihaela. Cam atunci ii rostesc eu din intelepciunea mea lui Dan cum ca toate urcarile dure sunt denumite sau au legatura cu femeile. Diana, Batrana. Cand credeai c-ai fugit de-acasa sa fi barbat, BOOM! In genunchi sclavule! La fete e un termen competitional. Crawl bitch, crawl!

In sfarsit, cu mila lui Dumnezeu si a organizatorilor am inceput sa coboram. Si sa coboram! Dam de Simo si Oana pe traseu! Fruuummooosss!!! Cateva sepci de apa adunate de pe unde se putea si aruncate in cap plus vreo doi pumni de zapada bagati pe spate, am mai racit motoarele si i-am dat bine. La bariera Dan zice, am nevoie de un minut. Sunt afurisita si ii zic nici un minut! De teama ca se delasa atunci ca avea el o problema cu bariera aia! Dar se tine de cuvant si intram in priza repede. Sunam la baza sa le spunem ca mai avem 5km. O aud pe Dada cum anunta gasca. Ma apuca entuziasmul si incep sa simt finishul!

Pe ultima bucata, ajungem „testoasa” din urma. Dar se tine bine pe urcari, insa noi ii dam mai bine pe coborari. Dan se apuca si cara niste pumni in cvadricepsul drept. „Lasa-l mai in pace cine te-a invatat sa iti bati picioarele?!” „Vlad! (Buda)” „Bai ai crampe din cauza ta ca ai dat cu tine de Batrana si ai haituit picioarele astea 50km, nu e vina lor, e vina ta si tot ele isi ia pumni! Trebuie sa vorbesti frumos cu ele, sa le multumesti! Sa le minti frumos! Sunteti cele mai tari, am facut mega echipa, hai sa nu futem totusi ecuatia pe final! Inca putin si dupa aia va dau pizza si ce kkt mai vreti voi!” La care Dan se da usor spre mine si arata catre picior. „Ai auzit mah?!” Sa mooorrr!!!

Pe coborarea spre sala de sport ma ia un junghi de nici unde in genunchiul stang. Nici nu mai apuc sa ii spun lui Dan care brusc inviase in asa hal de zbura la vale mai sa isi rupa picioarele. Bucatica de pe asfalt m-a killarit mai mult ca orice. Doamne ce horror de cald era din cauza asfaltului! Parca se urca pe mine caldura, lipicioasa si prafuita. Si apoi, trepte. ************* FARA NUMAR! Vlad sta in capatul scarilor, filmand nonsalant. „Si cum a fost Mela?” „Cam Cald!” Dan numa’ ca nu ma taraste la finish dar cu tot junghiul din genunchi trecem zambind in 8h 52 minute.

Neasteptat de bine, chiar neasteptat de bine avand in vedere ca pronosticul meu era de 10 ore at best mergand spre 12 at worst. Multumesc Dan! Timpul trece altfel in echipa! Felicitari tuturor, organizatori, participanti si voluntari! Aviatorii mei au spart tiparele venind in primii 5 pe categoria fiecaruia, Ursache direct pe 2 pentru ca stim ca podiumul are mereu loc liber pentru el. Felicitari SGisti, Dani loc 1 open la 30k, Fane loc 3 categorie la cursa mare, Vlad care s-a distrat maxim la 30k. Belea! Felicitari ursului de la Batrana pentru iesirea din anonimat! Ai facut senzatie fara sa faci nimic. In show bizzul riomanesc asta te-ar aduce macar langa Bianca Dragusanu!!!!

Gata. Va pup!

Mela