Live. Run. Live Some More.

De unde sa incep si unde sa termin? Va fi o postare foarte lunga, asta ca sa stiti. La 50km clar este material gramada de povestit, dar o sa incerc sa fiu succinta – desi nu imi sta in fire :))) Acestea fiind spuse, ne-am cazat la Pelflora, unde stam mereu. Proprietarul este salvamontist si de fiecare data vine cu povesti fabuloase care merg ca unse a doua zi la micul dejun, cand suntem toti stransi la masa cu febra in cvadricepsi dar cu zambetul pe buze. In plus, e fain sa auzi experienta de dincolo de baricada, greutati, provocari si tot felul de kkturi fascinant de stupide de care se lovesc si ei pe parcursul unor astfel de concursuri. Eu, Bunaciunea, Dada (Iliescu), Virgil (Alecu), Oana (Diaconescu), Simona (Straut) si Andreea (Negru) asta a fost gasca vesela la Transylvania. In principiu toti Aviatorii plus extended family Grasa a.k.a The Jaws. Da, vorbesc de Andreea. Pentru ca are si ea o problema de osatura si pare grasa, privita din fata, de foarte aproape. Like ...

Postarea asta e greu de scris. Nici la titlu nu mi-e usor sa ma decid. As avea macar 10 variante si toate castigatoare. La motto ar intra „Run Transylvania today, walk funny tomorrow... sau toata saptamana.” Un lucru l-am ales insa bine de la inceput. Fata de la ceas: The Punisher. No more, no less decat un Punisher; asta fost cursa asta pentru mine. O palmuta peste fata, daca vreodata am crezut ca am alergat vreun montan cu adevarat pana acum. Pentru avansati si muntomani – asta e momentul sa mustaciti ca niste cunoscatori si sa va dati ochii peste cap. Da, mai, a fost greu. Greu fratica, dar frumos al dracu’. Daca as mai fi avut cu ce, m-as fi trezit duminica dimineata si as mai fi facut-o odata doar pentru ca acum stiam cu ce se mananca. O sa il citez pe Radu cu unul din (multele) lui adevaruri in ce priveste alergatorul din mine (nu te mai laud in postarea asta, iti ajunge!): „Invatatura de minte: nu mergi la munte fara sa fii mers la munte.” M-am bagat la Transilvania...