Call me Miss. Treapta

S-Karp Urban Trail Sinaia – hereinafter called „Skarp” ca sa nu se lungeasca textul inutil (trebuie sa economisesc spatiu pe undeva haha).

La 4:00AM am fost in picioare. Matza, extrem de bulversata, nu intelegea ce a apucat-o pe umanoida de joaca popice cu capul in fiecare toc de usa, cu ochii intredeschisi. La 4:45AM  m-a ridicat Virgil de la resedinta (Ursule, you are za best!!!), la 5 si un pic am fost la Promenada. Se strange gasca, Dada, eu, Virgil, Simo, Roxana si hai la Sinaia. Restul erau deja acolo. Cica as vrea sa dorm, dar nu imi iese. Sunt franta de nesomn. De mult nu am mai fost asa varza. Ghiveci. Muci. Cum vreti voi sa ii spuneti.

La Sinaia, parcam la mall Cozia sau Carpati, sau ceva cu C (s-a ars lampa la memorie de la oboseala haha). Ma dau jos din masina sa pocnesc nitel spinarea in dezmortire. Stiam ca se preconizase ceva ploaie dar mai dupa amiza. Simt picaturi de ploaie pe cap. Ce dracu mai, ploua? Deja? Bag mana in par si o scot... maro. Fuck! Care aveti un servetel ca mi-a cazut norocu’n creasta! Cum puii mei?!?! De abia am iesit din masina. Gata zic. Merg in finala. Dati-va la o parte ca am fost semnalizata de la Forumul Superior ca azi e ziua mea. Haha. Petrec vreo 5 minute incercand sa scot „vopseaua” din par.

Ne regasim la start cu ceva lume, ne bagam in seama, vorbim, radem. Cam frigut insa. Sunt cu hanoracul pe mine. Bagam o incalzire tot la vale prin oras. Cand la deal, ma trezesc indeajuns cat sa imi dau seama in ce m-am bagat. Dorin trimisese niste poze de pe traseu cu o seara inainte. De la departare nu ma panicasera. Da’ stiti cum e cu socoteala de acasa si aia de la targ... Il zaresc pe Radu pe undeva, intorc capul salut un om, ma uit iar, nu mai era. Eh. Next time.

 

Aviatiei Wellnness Center Run Team! Aviatorii mei preferati!

Se apropie startul. Mai bag o incalzire cu Andra, ma strang in brate cu Roxi, Alina si Mari. Suntem gata de... whatever. Hai cu startul! Cica 103 fete, trebuie sa ramana numai 32. MC-ul de eveniment zice ceva de primele 24... what?!?! Rectific: 32. Mai omule... Nici n-am baut cafeaua haha.

 

La incalzirea 2 cu Andra! Multumim Radu Cristi pentru instantanee!

Mi s-a zis ca sigur intru in alea 32. Ma gandeam si eu ca intru. Dar mai departe, cam slabe sanse. Asa ca am mers pe idea sa fac macar cursa asta, fiind si cea mai lunga, sa o fac ca la carte. Nu alerg pe trepte in fiecare zi – doar cand sunt obligata sa intru si sa ies din parc si dau de ele haha, deci eram curioasa sa vad cum pot duce o provocare ca asta. Mai oameni buni, am alergat la deal, pe piatra aia cubica. Ok. Bine, Mela, merge. Hai si cu primul set de trepte m-am descurcat onorabil. Dar dupa aia... eh, dupa aia s-a dus elementul surpriza haha. Tot ce prindeam plat alergam. Evident, asteptam o vale sa imi fac numarul. Dar cand am dat de una, alearga daca poti. Piatra cubica dislocata, mutata din loc, drumul colturos. Macar cu genunchii la gura trebuia alergat sa nu prinzi varful adidasului intr-un colt din ala. Nu am putut baga viteza asa cum am vrut eu. La un moment dat trec pe langa un grup de voluntari (paragraf separat pentru minunatii astia!) si zice, „Bravo fata 13!” Oops. Suntem in grafic. In spatele meu un baiat, „Pai si eu?” Aud voluntarul, „Bravo fata 14!” Se aud rasete. Moving on.

Ma mai intrece o fata cu care m-am tot „harjonit” pe traseu. Deci sunt fata 14 acum. Nu imi place (mai aveam si pretentii, ca sa ne intelegem). La Pelisor ajung iar in fata, dar in spatele lui Roxi care a dus panta aia ca o tigroaica. Multi turisti, ne sustineau, aplaudau, incurajau. Ne mai faceau cate o poza. Ca la circ. Mi-a placut. Intram iar prin niste trepte, hartoape, tarana, pante (evident!). Alerg, merg, alerg, merg. May the pulse be with you, cum vine vorba. Nici nu mi-am luat centura de HR ca sa raman ignoranta si sa traiesc dupa feelingul din jugulara. Si-apoi pista aia de bob. Tare frate! Am bagat acolo de ziceai ca se termina cursa, desi m-am intrebat daca nu se crapa naiba cimentul sub mine ca parea cam subred. Ajungem la punctul de hidratare, clatesc gura, bag un pahar de apa si hai... la deal. Ce bucla naspa acolo. Asa frumos i-ar fi stat campului aluia taiat la mijloc...

De acolo, v.a.l.e. All mine!!! 4:20!!! Hai cu picioarele! Tarana, nisip, pietre, iarba, who cares. Acolo am pierdut-o pe Roxi. Apoi intrec o alta fata, si inca una. Am ajuns pe prima panta asfaltata cu ceva nisip pe ea, abrupta de sa vii in cap si nu puteam sa ma gandesc decat cum o sa imi stea mie cu coatele julite daca alunec pe pietrisul ala. La baza, o intoarcere de aproape 360 grade si un voluntar. Am inteles ca l-a calarit un concurent pe saracul om, ca mai greu cu franele pe bucata aia. Ce sa-i faci mai, hazardul meseriei. La punctul ala am cam uitat a cata „fata” eram haha dar am ramas, ca intotdeauna, cu un grup de baieti. Foarte fun oamenii astia. Au ras si au facut misto unii de altii tot drumul. „Bai da-te ca am luat energizat! Misca-te odata ca dau peste tine!” La nici un km mai incolo, „Mah, ti-am mai zis. Pe tine energizantele te molesesc. Hai odata!” Alerg in spatele lor razand de toate traznaile. La un moment dat dam de trepte cu balustrada de lemn. Le amintesc ca au ramas unii cu aschii in mana la editia precedenta. Poate ajungeti la spital in loc de finish! „Eu n-ajung decat unde ajunge asta!” zine unul din ei, alergand dupa cel din fata. Haha.

Luiza, intra incet dar sigur in categoria "fotograf personal and favorit" haha M-a scos asa vie la un capat de panta unde nu prea poti disimula placerea si nici ascunde durerea haha!!! Multuuuu!!!!

Din categoria, inca una si ma duc, mai vine o scara din aia „pana la cer” pe care o duc impingandu-ma in picioare. Sus, Florin (Glinta) face poze printre barile de la balustrada cu o sticla mica de alcool langa. Cred si eu! Haha. Hai hai! „Uite inca o fata!” Cam rare observ, se bucura baietii astia cand mai vad cate una haha. „Ce faci, cum te simti?” „Ma termina baietii astia!” zic. „Cred ca este reciproca treaba. O tarie?” Si imi da sticla! Rad cu jumate de respiratie, mangai sticla si trec mai departe. Cateva masini razlete, atente la nebunii care schimbau benzile neprogramat. Intru in linie dreapta catre finish numai ca sa fac stanga chiar inainte de poarta si sa ma apuc de ultima „coasta” servita la cald cu inca un set de trepte cu sos sarat de transpiratie. Da-o mai incolo, pe bune?! Aud oamenii de la finish! Hai ca pooootttiii! La ultima coborare spre finish, vad un baiat cu un Go Pro la el, pe care il urmarisem cam tot traseul. In sfarsit il prind din urma, parca ii scazuse ritmul. Ma gandesc, nu se poate. M-am tinut dupa el pana acum, nu poate sa o lase moale! Il trag de cot si ii zic hai, hai cu mine ca mai avem putin! Doar te-am urmarit tot drumul! Si o ia omul la pas, dar un asa pas ca m-a lasat in urma haha. Foarte, foarte tare!!! In aceeasi zi spre final imi comenteaza pe Strava sa imi multumeasca pentru boostul de final. Deci tu erai!... Ce inseamna sa descoperi oamenii in viata reala, dincolo de ecran. Si mai ales, ce inseamna sa te bagi in seama, sa incurajezi pe cineva, sa bagi o vorba buna, ca nu stii cand revine cu surpriza placuta. Și ... cuvintele frumoase sunt pe gratis.

 

Uite si "baiatul" cu GoPro! V-am zis ca l-am urmarit to drumul!

Aici pusesem ochii pe sticla de alcool haha

Uite asa se duce un om incurajat la finish!!! Super cursa! 

Asa faina a fost atmosfera, asa multe incurajari pe bucatica aia spre final. MC-ul ma anunta de la o posta de zici ca vine Vedeta Satului, ma simt jmechera, ridic manutele, ma agit si trec linia de finish rosie ca un crevete inmuiat cu urechile fierbinti si ochii iesiti din cap. Ma regasesc cu gasca. Uruluu! Wooouuahhaa. Dulaul imi face poze. Ma pomenesc cu Radu langa mine. „Esti moarta! De ce ai tras in halul asta, vai de tine!” As incerca sa ii explic teoria din spatele alergarii mele, dar n-are rost, n-ar intelege haha. Il tin pe loc sa imi revin, cumva primesc un buf, medalia, nu mai conteaza. El continua sa dea din gura cum ca sunt rosie la fata si tot moarta si aia si ailalta si vorbeste prea mult pentru stilul lui. „Hai lasa, nu te agita!” zic si ii dau un hug, transpirat si muncit (sexy!) Il rog pe Dorin sa ne faca doua poze, Radu o tine tot cu a lui, pana ii astup gura haha. Ne sta mai bine cand ne stresam unul pe altul haha.

Poza perfecta haha

Pauza cam de o ora pana la sferturile de finala. Tocmai bine ca apuc sa schimb tricoul, mai un mancat, mai o poza. Vine un tip si ma saluta, imi spune ca ma stie de pe Strava si ca ar cam fi cazul sa ne cunoastem face to face. Bravo mai! Asa ar fi frumos. Aflu ca trebuie sa schimb numarul. La organizatori, Oana (Solomon) delimiteaza grupele. Se uita atent peste grupa mea si zice „ajungi in semifinala.” Mai nu stiu... „Lasa, ca vezi tu. Astea doua te iau, dupa aia tu si restul. Asculta tu la mine.” Plec relativ indoita de teoria ei. Nu de alta dar dadusem omorul la prima tura si nu ma gandeam ca mai pot duce inca odata trepte si pante si prostii. In plus, iesisem din mood-ul de concurs. Luase creierul pauza si nu puteam sa il resetez. Hai zic, o facem si pe asta, vedem ce iese.

 

Dulaul si Iepurila! Multumesc de incurajari si poze!!! Bravo pentru o mega alergare!

Cu Roxu, semifinalista!!!

Semifinala si finala plus coach, 3 in 1! Bravo gascaaa!!!

La start, 8 bucati de fete, una si una. Inclusiv Oana R de la noi si Roxi (Siboiu). Ma bucur ca o am pe Roxi, sa mai bagam o tura impreuna. Si Start! Parca aveam macar 3kg in plus pe fiecare picior. Nu e bine ma gandesc. Teoria aia a lu’ Oana nu se adevereste. N-am cum sa urc cu plumbul asta scari si mai ales nenorocirea aia de panta care a urmat! (bonus de la Radu cu siguranta!) Trec de parc alaturi de Roxi, la primele trepte incep sa dau din picioare. Pe panta cu piatra cubica o las pe Rox in spate, ma agat de alta fata, o duc pana la scari de acolo o iau inainte. Imi incurajam singura copanelele sa isi dea drumu’. Vorba vine, suna cam pornografic, dar na. Haha. You get it. Nici nu vroiam sa se termine gazul prea repede ca mai aveam pana la finish.

Cea mai amuzanta bucata de la sferturi a fost aleea de la Pelisor, unde sunt tarabele alea. Aia a fost cursa cu obstacole. O gramada de oameni, toti cu mintea in alta parte. Copii care se jucau si putin ii durea sa se dea la o parte. Strigam cu macar 3 – 5m inainte „scuze, scuze”. Avertizmente gen „culoar stanga” nu functioneaza la civili. Nu stiu ce e aia. Noroc ca mai vedeam cate o vesta portocalie care striga la mine. Vad un copilas, nu mai mult de 5 anisori, se juca cu un fel minge yoyo, cu spatele la mine. Zic, sa vezi ca asta mic o sa imi iasa direct in cale. Exact aia; brusc schimba directia in picioarele mele. Dar fata are experienta de cand si-a luat-o in iarna de la piticii la sanius. Am sarit acolo cateva sanii, am  dat cu genunchii de sol sanatos sa nu mi se lipeasca talpa la adidas de fata unui prichindel de 4 anisori. Deci asta mic, era poveste haha. L-am luat in viteza, am ridicat „cracul” peste el (inca mai am flexibilitate haha) si boom! Freedom!!! Inca odata ultimul set de trepte si spre finish. Sunt a treia domle’! Iar cu surle si trambite, iar ma simt buricul pamantului, deci sa zambesc (sau asta cred eu ca fac! Haha). Finish. Oana striga la mine „ti-am zis eu ca intrii la semifinala!”. My bad! haha

Jumate din sferturi m-am tot gandit ce naiba fac daca trec si de astea. Un fel de sadomasochism constientizat. Intr-un fel vroiam sa nu trec, in altul vroiam sa vad daca mai pot duce. Tot in dubii stam. Dada, Oana si Mara trecusera si ele in sferturi! Wohoo! Go Aviatoarelor! Dulaul ma asteapta sa ma felicite inca odata. Incerca sa imi explice cum o sa rup eu norii la semifinala. Cand tocmai ii explicam tot sensul vietii prin simplul cuvant P***, ma trezesc iar cu Radu ca ma bate pe umar. "Ti-am zis sa nu mai vorbesti urat!” Hahaha!!! Ok, deja eram „suspecta”. Ce e cu el de vorbeste asa mult? E obosit? Are o zi buna? A impartit Florin sticla aia de alcool cu el la pauza, care e jmenul? Haha. Incerc sa ii explic. „Deci. Ori sunt buna, ori sunt proasta. Eu zic ca sunt proasta.” „Pai de ce?” "Pai altfel nu as fi terminat in asa fel sa ma duc si la semifinala. Acum ce dracu’ fac? Astea nu mai merg!” si palmui nitel piciorul drept, demonstrativ. „Ce fac? Le alerg, stau, ce puii mei!” „Du-te, pune-le in sus, mananca, bea apa!” Pai tot ca purcelul la troc am fost la pauze. Numai cu mana in banane, biscuitei, chec si 5 galoane de apa! Bine, Boss. Ma duc sa stau cu picioarele in sus. Cat de rau poate sa fie. Imi tarasc un sac, ma pun cu cracii in sus si stau! Ioi...zacerea este placuta. Dar nu foarte motivanta. Nu am stare. Ma gasesc cu Mariana care zice, hai la o incalzire. Ma gandesc sa dau un pic talpa la muschiulet sa vad ce mai poate. Facem, cam 1.5k, la intoarcere ma duc sa iau numarul. Vad grupa. Se uita Oana la mine si zice, „gata, astea trei merg la finala. Posibil aici.” Si arata spre Ingrid Mutter, Moaga si Nicoleta C. Si apoi spre Mara. Da. Sunt perfect de accord  cu pronosticul ei. Ma duc la Radu. Sa il mai caut si eu, nu doar el pe mine haha. „Ai vazut grupa mea? Comanda pizza, ca e gata cursa.” La care el, perfect corect, „Asa e viata!” hahaha.

Acetea fiind spuse ma gandesc la o strategie. Trage unde stii ca poti si nu ajunge ultima din grup. Nu mai conta pentru nimic pe ce loc ajungeam, dar era lupta mea contra a ceea ce (mai) puteam sa fac. Daca tot am nimerit in grupa cu bunaciunile astea de top, macar sa fac tot ce pot sa ma tin de ele. Pentru ca e bine, e chiar foarte bine, sa fi ultima dintre cei mai buni. Se da startul. Fetele se duc, evident. Dar eu raman sa trag cu mine. Am "omagiat" toti voluntarii pe drum. Le-am multumit, le-am spus ca e ultima mea tura si ii salut! Acum aleea cu chioscuri era aproape goala de turisti dar plina de voluntari. Foarte, foarte frumos! Pe ultima scara si mai ales pe bucata de dinainte de finish am tras. A fost prima oara cand am simtit ca mi-e greu de cand incepuse cursa la 9:00AM. I-am zis lui Radu dupa, „si daca Doamne fereste se impiedica una din fetele alea si intram in finala, nu mai alergam! No fucking way!”

Una dintre pozele mele preferate. La pas cu Mara in start de semifinala!

Locul 5 din 8 in semifinale. Pot zice, ca sunt mandra de mine. N-am lasat garda jos pana in ultimul minut. Cand am avut timp sa arunc o privire pe Strava am vazut ca la sferturi si in finala am avut atata nebunie in mine incat sa duc ultimii 300/500m in 3:50. Haha WTF!!!

De mentionat ca baietii nostrii, Dan si Virgil, au scos niste timpi de "groaza" haha mai ales ca la ei e o concurenta acerba. Virgil a rupt categoria de varsta iar Dan s-a dus in Sferturi. Ne mandrim cu voi baieti!!! 

Multumesc Radu pentru un concurs atat de spectaculos si frumos. Inedit, inovativ, creativ, intens. Un traseu care cu siguranta nu te plictiseste, care te provoaca, nu doar prin dificultate dar si prin posibilitatea unei performante personale. Sa iti impingi limitele chiar putin mai mult si sa mergi chiar numai putin mai departe. Frumos este cand iti si iese si te vezi intr-o etapa superioara cu oameni de calitate langa tine.

Cand am fost cu Roxi dupa Dada sa o preluam pe ultimii 500m! Ce final frumos de cursa! Bravo Dada!

Si asa cum am spus, un paragraf, voua, voluntarilor. Unii dintre cei mai faini, de treaba, super incurajatori, de ajutor voluntari in a long while! Nu conta ca erati unul sau 3, ati facut indeajunsa galagie si ati avut atata prezenta de spirit ca de fiecare data m-am simtit bagata in seama si mi-ati reincarcat bateriile. Nu reuseam la Peles sa ma descurc in multimea aia de oameni fara voi. Am vazut pozele din finala, cum v-ati strans toti, cu foliile adunate de pe drum, pe post de pampoane sa incurajati ultimii alergatori. Cat de frumos! Aproape ca as vrea sa ajung in finala doar sa traiesc acest sentiment. Multumesc inca odata! Ati fost minunati! Ati facut poze dementiale! Daca in general am 3 poze la cate un concurs, una cu umarul, a doua cu varful capului si a treia cu o fata de pus in lanul de porumb, de data asta voi mi-ati dat atatea sa fac album! LOVE YOU for that!

Bravo Skarp-istilor, baieti si fete! Ati fost la inaltime. O sa ma plang mereu de pante si de scari la fel cum o sa le si urc si o sa le si injur, dar de oprit nu ma voi oprii, asa ca ne vedem la anul, pe aceleasi trepte (hai sa facem cheta de cazare cu 3 zile inainte, venim si mai spargem cateva! Haha)!

Va pup cu drag!

Mela