Live. Run. Live Some More.

Am ajuns la Maratonul Rafael pentru ca Bunaciunea a.k.a Mama – care a facut super echipa la 7500 cu Angie – a zis ca vrea sa mearga si ea, dupa ce i-a povestit Angela (Ilie) cat de faine sunt peisajele si cat de misto e concursul in sine. Cum ea a mers numai pe unde ma duc eu in principiu, am zis, bine, hai sa ma duc si eu odata unde vrea ea, cu toate ca nu mai aveam concursuri planificate. Sezonul se cam incheie la mine in septembrie pentru ca picioarele, „indurerate” sau nu, nu mai sunt de nivel competitional si indiferent ca imi doresc sau nu sa trag, adrenaliana tot isi spune cuvantul si te ia valul. Acestea fiind spuse, Virgil (Alecu) ne-a cazat la Exotic House. Yum. O locatie foarte buna la 5 minute de mers pe jos (in panta) de start, ascunsa frumos intre niste blocuri, n-ai fi zis ca exista. Pereti subtiri de auzeai si cand respira musca, dar all in all fix ce trebuie pentru o noapte de cazare intr-un oras „mare” si la un pret decent. Fast forward, am facut o scurt...

Solo Run Fundata. 15km. 480 dif de nivel. 1h 41 min Dupa maratonul dinainte, creierul a dat drumul la fraie si a zis “fuck it!” maine nu mai alearga nimeni. Dati drumu’ la caii din grajd, incalecati o matura si dati-o in fitze de Harry Potter ca picioarele astea se vor retrage la garaj. Am dormit teapana. Oboseala, deshidratarea si nebunia ultimelor trei zile cu siguranta si-a facut efectul. Poate ca alergarea unui ultra pe etape pare mai usoara decat alergarea dintr-o bucata, dare eu zic ca sunt plusuri si minusuri.   Cand ii dai odata 28 de ore, ii dai cum poti mai bine si cand termini, termini, bagi o bere, o proteina de vitel si te duci dracu’ sa dormi. Cand alergi mai multe zile - da, ai avantajul ca mai apuci sa rupi niste somn intre, sa bagi un masaj, oblojesti o rana. Sa faci un dus – mare lucru la casa unui ultras treaba asta cu dusul avand in vedere ca dupa fiecare etapa daca eram desen animat s-ar fi vazut iesind un fum verde toxic din mine cat stam la ...

Postarea asta e greu de scris. Nici la titlu nu mi-e usor sa ma decid. As avea macar 10 variante si toate castigatoare. La motto ar intra „Run Transylvania today, walk funny tomorrow... sau toata saptamana.” Un lucru l-am ales insa bine de la inceput. Fata de la ceas: The Punisher. No more, no less decat un Punisher; asta fost cursa asta pentru mine. O palmuta peste fata, daca vreodata am crezut ca am alergat vreun montan cu adevarat pana acum. Pentru avansati si muntomani – asta e momentul sa mustaciti ca niste cunoscatori si sa va dati ochii peste cap. Da, mai, a fost greu. Greu fratica, dar frumos al dracu’. Daca as mai fi avut cu ce, m-as fi trezit duminica dimineata si as mai fi facut-o odata doar pentru ca acum stiam cu ce se mananca. O sa il citez pe Radu cu unul din (multele) lui adevaruri in ce priveste alergatorul din mine (nu te mai laud in postarea asta, iti ajunge!): „Invatatura de minte: nu mergi la munte fara sa fii mers la munte.” M-am bagat la Transilvania...