The 3rd or 4th lady
Cand
m-am inscris la concursul asta eram ceva mai entuziasmata decat am fost la
start. Mult mai entuziasmata. Ma simteam rebela ca ies din schema si i-am
servit-o cu mandrie lu’ Boss. Je se duce in Bulgaria la 50k. Watchiu gonna do
about it?! Mda. M-a umplut de antrenamente de viteza. Uitasem ca vorbesc cu
Milea. Treaba aia unde te duci si o dai in selfiuri, alergi in turma si stai de
glume proaste in concurs nu se preteaza cu vocabularul lui. Ai zis concurs, pai
te duci si faci un kkt pe bat, nu stai sa o freci la relanti = hai cu
antrenamentele!
Cu
toate ca mi-a inviat inghinalul rau de tot, ma simteam forta. Ziceai ca venise
primavara si imi ieseau fartlekurile binisor. Ptiu sa nu te deochi fata, de
unde dracu atata energie?! S-a dus repede. Nu stiu daca de la mine sau de la o
aliniere nasoala a planetelor plus ceva (mai multa) oboseala adunata de prin
viata, insa pe masura ce se apropia concursul ma simteam din ce in ce mai down.
Si picioarele din ce in ce mai obosite. Nu durea nimic (cand zic nimic nu iau
in calcul inghinalul ca ala oricum e prieten de cursa lunga), dar nu mai aveam
cu ce. Cumva reusisem sa stau iar vreo doua luni fara masaj si se cam slabisera
balamalele. Noroc ca am pus mana pe un Compex 2 acasa si l-am folosit decent
impreuna cu niste creme anti-inflamatoare. De Ahile care, razboinic cum il
stim, inca mai dicta prin calcai, s-a ocupat Daniela (Ene) in cateva sesiuni de
tekar. Cei care nu au beneficiat niciodata de asa ceva, go for fucking it
people! E una din putinele proceduri in care cineva te mangaie si te incalzeste
si te maseaza ca pe prunc timp de o ora. Rar dau de ceva nedureros in
recuperare 😊 But this is it! As face tekar non-stop! Oricum, Ahile
a acceptat oferta de pace temporara si s-a mai calmat nitel incat sa nu duc
doua razboaie pe fronturi diferite. Vorba Danielei, la cata picioarele ai, e
mult teritoriu de acoperit! A mai intrat si Mihai pe fir cu un masaj care m-a
rupt nitel in doua dar au scazat picioarele de la 5kg pe bucata la 150gr+ pana
a doua zi si parca mai veneam de-acasa.
Satui de foame dupa iesirea pe Dunare |
Vine
si ziua concursului. Am dormit cam putintel inainte de cursa (nimic nou). Distractie mare in drum spre Bulgaria. Nu se putea
altfel ca doar eram cu Bobita (Geisăn/Sugar Daddy), bobocul montaniard Andreea
(Negru) si Ursache Aviatorul of course (Virgil Alecu). Am bagat un pranz pe
Dunare, intr-o bomba de vas numit restaurant. Pestele sigur fusese congelat si
avea gust de talpa. Dar macar icrele facute la jumate cu Andreea au fost bune.
Ca in povestile cu restaurante de fitza, ne-am intors in masina si am mai bagat
doua rondele de orez cu ciocolata si am impartit o punga de bruschete cu
Bobita, ca eram prea full dupa … nimic.
La
motelul whatever unde am stat, camera cat o nuca, dar avea fix ce
trebuia. Paturi, prosop si baie. Si caldura, chiar excesiv de multa. Cand sa
luam cheile, fata de la receptie pare putin speriata ca isi dezamageste
clientii. “The rooms only have twin beds.” Bobita mijeste un ranjet pe sub
mustata, in timp ce Virgil vioi, pune mana pe cheia galbena … “Noi oricum nu
suntem cu familia traditionala!” Ma bufneste un ras cu grohaituri de care scap
de abia cand intru in camera.
La
partea de mancare am recuperat la Happy Bar & Grill in centru. Fascinant de
buna mancarea acolo. Il recomand cu maxima caldura. In vreo 70-80 leva am
mancat si baut toti cu spume. In camera cand ne-am strans la o ultima bâză inainte de somn, i-am mancat si lu’ Ursache toate prunele uscate si o mana de
nuci. Daca erau bune!!!?!
Ii scriam lu''Ruxache care nu intelegea de ce vorbim intre noi pe mess daca eram in aceeasi camera :))) |
Dorm
lemn desi cu ceva emotii undeva in the back of my head, ca nu ma simteam eu cu
toate cele unde trebuie sa duc 50k. A doua zi - imbracat, mancat un
orez cu lapte si doua rondele cu ciocolata, plecat spre start. Frumoasa
manastirea. N-am vazut-o decat de afara ca intre incalzire si startul
propriu-zis n-am prea avut timp de multe. Inainte sa ne dea drumul din lesa,
dam si de Cosmin (Raileanu) si gasca lui. Oamenii par vii. Cosmin se lauda cu
un sold dureros la care cica lucreaza acum sa il repare. Sper sa ii si iasa ca
avem treaba la anul.
Dimineata in drum spre start |
Dupa incalzirea cu Ursache eram gata sa dau un rand de toale jos :)) |
S t a r t !
De
ceva saptamani ma batuse Bobita la cap ca el musai vrea 5 ore sau sub daca
se poate. Eu ii zisesem lu’ Boss un 6 ore, ca sa fie de bun simt ca dupa
experienta de la MIB unde corpul mi-a tras-o asa, cu directie, nu stiam la ce
sa ma astept. Mie imi place sa plec in concurs cu ganduri modeste si sa
modific planul pe masura ce vad cum merge parteneriatul cu capul si picioarele.
Sunt niste stadii de fuckerism la mijloc care pot dicta pace-ul cursei. Dar,
atata m-a bodoganit omu’ asta cu 5 ore ale lui – nu mai zic de Marian (Vasile)
care de la cursa la cursa imi seteaza niste targeturi erotice de mama-mama!) - ca pe undeva, in strafundurile creierasului
meu cred ca s-a imbibat ideea asta de 5 ore. Mai fratica, urasc cand se
intampla chestia asta, pentru ca planul lor devine planul meu, dar e planul lor
pe picioarele mele, pricepeti? Cica 5 ore insemna un pace de 6 media overall.
Mda. Poate 6:30 gandeam eu, ca dupa 35km o sa cam mananci tarana, stii asta nu?
Primii
3km au fost pe asfalt. Am stat sub 5. Bobita zice, cam repejor. Mela zice,
relax, ca odata ce ies de pe asfalt incetinesc. Intrec o fata. Incearca alta sa
ma intreaca dar am linistit-o (ce naspa sunt!) Ma felicit singura ca am luat
Asicsii mei Trabucco Fuji Gel cu care n-am mai alergat de la Cappadocia. Moi si
usurei, fara prea mult shock absorption dar perfecti pentru un light trail ca
asta. Bineinteles ca imediat ce intru pe primele denivelari creste pulsul si o
las mai moale. Bobita ii da cu patos inainte si desi il tin “sub observatie” o
perioada, il pierd cam dupa km 7 si ceva. Pe un camp. Cel mai anost camp al
existentei mele de alergator. O chestie imensa, arată, unde alergai pe urmele de
tractor relativ moi si innamolite (la umbra) sau dure si gloduroase, cu tot
cu paie si crengi (la soare). Aplaudau gleznele frenetic si stau la prindere sa
nu rateze vreo luxatie la oferta. Trece Daniel (Stroescu) pe langa mine. Bravo
Daniieeelll!!! Haideee!!!!
Ma
plictisisem. Mai era un nefericit undeva in fata. In rest, eu. Si tot eu. Eu din alta
pozitie, dar tot eu. O lasasem mai moale, descurajata de faptul ca deja intram
pe linia moarta a capului si nici nu facusem 10km. Daca tot traseul avea sa fie
asa plictisitor nu prevedeam un viitor stralucit cursei. Capsorul deja dadea
eroare la gasit motivatie.
Ma
intrece o fata. Mai in varsta parese decat mine. Zambeste un pic timid, dar
indraznet in acelasi timp. PING! File found!!! Target nou sa ma tin dupa ea. Ma
duc iar in 5:17 media, ma resimt usor si ma gandesc ca nu stiu daca reusesc sa
o tin asa prea mult. Adica, creierul se activeaza instant dar picioarele take
their time. Ajungem la primul CP, km 10, ma opresc si bag un pahar de Cola.
Fata se duce fara sa clipeasca. Asta e, ma gandesc in timp ce un voluntar
balmajeste ceva. Nu inteleg nimic si fata mea tâmpă ii traduce fix asta. “Ah,
you are 3rd or 4th lady.” Ah. “I am 3rd of 4th
dead lady” ii dau replica, la care el,
of course, neaga totul. Plec si o prind iar pe concurenta cu pricina (o s-o
numim Miss. Sapca sa le putem deosebi. Not sexy dar it does the trick.)
Miss. Sapca, motivatia mea pe prima parte a cursei |
Bucata
km 22 – 28 a fost cea mai crunta. Subtirica asta ultima nu m-a mai prins in
veci din urma, insa vreo doi km am tot asteptat-o sa imi sufle in ceafa.
Intrasem pe o medie de 5:30. In fata mea la ceva distanta un tip cu rucsac
albastru, alerga usurel, mai facea poze. Imi zice intr-o engleza bunicica cum
ca o sa ne-o traga soarele mai ales de la km 30 incolo. Parese ca stia traseul.
Inca un strop de frustrare. In departare cam la 300m era Miss. Sapca care isi
mentinea avantajul de la CP. Alerga cu un baiat imbracat in negru cu rucsac
verde. Foarte fain avea pasul baiatul ala. Micut si econom. L-am tot prins pe
traseu, si eventually, l-am si intrecut… parca.
Desi
alergam prin singura parte din tot traseul care mi-a placut – un fel de tunel
de copaci, umbra, frunze aurii aruncate in dezmat pe o iarba inca verde, cu un
perete de stanca inalt si gaunos in stanga, nemultumirea si nefericirea mea la
adresa cursei a fost maxima. Nu cred ca am simtit “peretele” ala de care tot vorbim, vreodata, mai relevant ca acum. Ma hotarasem sa nu mai petrec inca 25km
cu acelasi sentiment de nervi ca m-ar fi facut cu teasta. Cat timp ma
auto-sabotam, brusc se face dreapta si baiatul asta imi zice, “finally we turn
back”. Cuvinte cu iz de apa rece de izvor si un dos de palma peste fata. Mai
dau de o fata; era de la ultra. O incurajez. Bag si al doilea gel de la GoldNutrition.
Nu stiu ce a fost in capul meu de am crezut ca agavele nu sunt asa dulci. Doar
exista sirop de agave! Duuuhhh!!! Sa mor de diabet!!! Am aruncat jumate din el.
F****** mortii si raniti! Am pierdut jumate de gel degeaba!
Slabuta cu inimioarele :) |
Cam cand o coteam spre intoarcere (fuckin' finally!) |
Era o pantuta mica dar in gurita acolo. Aia de la CP 22km zisesera ca urmatorul e peste 6km. Se facusera de multicel 28km dupa matematica ceasului meu si CPul nici unde. Panta se prelungeste, dar o alerg in mare parte, asa tiptil, mereu atenta sa nu depun mai mult efort decat e necesar. De multe ori sa urc in mars sustinut vs alergare usoara ma ajuta mai mult la consumul de energie asa ca nu ma zbat in figuri de urcare in alergare. Alt camp, alta plantatie. Si soare. Soare mult si nici o umbra. Intru pe flaskuri pe la km 30 si aproape ca le termin (le-am luat mici de 350ml ca dupa Ciucas mi-am rupt cervicala si numai ce am dras-o, n-aveam de gand sa o busesc din nou).
Km
32 si finally se vede CP intr-o caldare in mijlocul campului. Pe coborare o
prind iar pe fata care nu facea decat sa zambeasca dar nu sa vorbeasca (Miss.
Sapca adica), desi am incercat (nu cred ca stia engleza). E un pic
uimito-frustrata ca nu scapa de mine. Scot flaskurile din timp si le dau la
refill. Bag o mana de alune sarate. Un pahar de Cola, doua de apa si iau un
pumn de gummy bears. Arunc un ochi pe dealul care urma si mi se pare ca il vad
pe Bobita. Ce pana mea faci Geisan?!
CP km 32 |
Bai
si vazusem ca aveau aia magneziu la CPuri dar stiind ca poate sa aiba
consecinte nedorite si neavand (inca) probleme, am zis sa stau pe treaba mea.
Insa puseurile electrice continua cu blocaje scurte si dureroase. Incep sa
intreb fiecare alergator de care dau daca au magneziu. Nimeni nu are. Reusesc
insa sa mai fac rost de un gel de la un baiat (un Sponser pe care pana la urma
nu l-am luat). La urmatorul CP nici nu discut si bag instant un pahar de
magneziu. Si la urmatoarele doua la fel.
De
ceva vreme stam intr-o medie de 6:02 care se ducea in 6:04 dupa urcari. Am zis
hai ca e bine. Revenim pe campul vietii. Bai cat mi-am dorit sa nu ne mai
intoarcem pe acolo! Sper sa le iasa o recolta de sa nu o poata duce! Doamne
da’ce lung si horror de plictisitor este! Insa, ca si la prima tura, am noroc.
Vad de la o departare relativ considerabila (da, inca mai functioneaza
benoaclele) una bucata persoana care aduce a fata. O fata pe care o vazusem ca
fiind in primul bloc de alergatoare inca de la start. Blonduta, bluza albastra,
pantaloni lungi inchisi la culoare si foaia de vant la mijloc.
Hmmmmmm.
Hmmmmmm.
Imi
incolteste o speranta si brusc imi amintesc de ce imi zisesera baietii aia cu a
3-a sau a 4-a fata. Sa fiu oare pe locul 3? Esti nesimtita! Mai sunt aproape
13-15km pana la final, stai dracu pe treaba ta ca nu a stat fata aia in fata ta
tot timpul pentru ca e slaba! Ti-o da pe final de iti suna apa. Mai ales pe
atata distanta! Dar I keep it in mind ca sa fie acolo de motivatie cand mi-o fi
mai naspa.
Multumesc Cosmin pentru toate aceste poze de pe traseu. Nu imi amintesc nici jumate din ce vad in ele :))))) |
Ajung
in acelasi timp aproape cu fata in albastru. Imi dau seama ca e cu sotul sau, ma
rog. Magneziu, Cola si hai. Ei o iau cu talent inainte. Eu imi dau seama ca il
pierdusem pe Bobita si sunt relativ ofuscata ca nu alerg si eu cu cineva. Ma
uitam cu jind la ei doi. Cum o sa bati tu o echipa fata, cum! Sustinerea cuiva pe
traseu este o mina de aur cand ti-e lumea mai neagra. Intram intr-un satuc si
acolo urmeaza o panta mai lunguta pe asfalt pe care o merg, cu sau fara prea
multa tragere de inima. Reincep sa alerg pe coborare si continui sa dau din
picioare, somehow.
Nu
stiu cum au trecut km aia, dar stiu ca am mai luat cativa baieti. Stiu ca am
mai luat o fata care cred ca era de la ultra. Si imediat dupa ea, incredibil,
dar adevarat, am luat-o pe blonduta. Am facut ceva efort sa o depasesc si
simteam ca sigur nu o sa pot sa mentin viteza sa nu ma intreaca iar. Zece mii
de ganduri deodata. Poteca aia incepea sa fie un fel de carare cu iarba inalta
care mi se innoda de glezne si ma frustra. Alergam de ziceai ca sunt rupta sau
beata. Sau amandoua. Ma mir ca n-am cazut si n-am sucit ceva, dar eram bagata in
priza. Prind un segment unde sunt de-a dreptul singura si ma mangai usor pe
fesa stanga ( zzzzzztttt!!!! Liniste!) Momentul meu de intimitate cu
inghinalul. “Esti cel mai tare, jur, esti bestie! Hai te rog mai lasa-ma, mai
lasa-ma putin! Ai fost the best of the best, noi doi acum, pe ultima suta, dupa
atatia km! Te rog nu ma lasa, nu ma lasa acum! Un pic, doar un pic!” Amorteste
la loc dupa ce aproape ca imi blocase coapsa pe fata. Zvacnirile pe stanga sunt
din ce in ce mai dese, dar incerc sa nu le iau in seama. Nu mai venea odata
asfaltul ala! Ar fi insemnat ca sunt foarte aproape de finish. Ma ia o durere
relativ ascutita putin pe exterior, sub genunchiul drept. Asta era noua. Imi
dau seama ca nu e genunchiul. Probabil gamba inflamnata tragea de zonele de
insertie (ma pricep nu-i asa?!) Ma rog si de aia sa ma lase. Nu aveam nevoie de
nasoleli in plus! Crampele si inghinalul faceau echipa destul de buna si
singure.
Blonduta cu sotul :) |
In
sfarsit nenorocirea aia de asfalt! As fi vrut sa pot sa trag, cu siguranta
aveam adrenalina necesara dar nu si gamba care trebuie. Crampele sunt atat de
dese si mi-e asa de teama de ele ca alerg, merg, alerg, merg incat ma duc in
cap de la 5:40 – 5:50 la 6:20 si mai mult. I don’t fucking care! Nu vreau sa mi
se blocheze piciorul sau totul e pierdut. Ceasul anunta km 50 si ma uit relativ
disperata dupa turla manastirii. Unde kkt este, Doamne iarta-ma ca sa zic asa!
Astia nu prea faceau galagie la finish. Daca era la noi, ii auzeam cu 3km
inainte. Nu tu muzica, nu tu strigate. Bine, eram si la manastire, dar pana
mea. Oricum consumasem tot arsenalul de injuraturi, si Dumnezeu se plictisise
de cat alergasem, nici pe El nu il mai amuzam. Vad finishul. Pfai, alearga ceva
tu fata, alearga acum!
Imi
apare Andreea in fata. Mai ca as vrea sa alerg cu ea de mana sa fiu sigura ca
duc gamba la final. Medalie, imi zice unul cu accent ca sunt pe doi. Sincer,
informatia cam trece pe langa mine ca imi tremura piciorul. Caut disperata o
Cola dar nu gasesc si beau o sticla de apa. Mi se repeta de altcineva ca sunt
totusi pe doi si cand imi spune si un al treilea, incep sa cred. Incep chiar sa
ma si bucur. Andreea imi transmite ca Marian m-a urmarit si cand a vazut ca am
ajuns pe 3 mi-a tras un sut virtual in fund. Na, pai l-am simtit, ce sa zic!
Cu vitezomana de la semi :)) |
Foarte frumoasa cursa a facut Daniel! |
Pfffff. Atat. :))))) |
Stam
1h 30 min in vama sa vedem cum cat pe ce sa se paruiasca unii, si intr-un final
pe la aproape 10 seara ajungem si noi acasa. Amen. N-as fi crezut jumate din
tot ce v-am povestit daca nu s-ar fi si intamplat. Frumos final de sezon,
trebuie sa recunosc. Neasteptat, dar frumos. Sa ne fie de bine. Am incheiat
2018, un an cu mult, foarte mult munte si experiente noi. Mi-a placut, cu toate
ca a fost un an de tranzitie.
Felicitari
si voua pentru un 2018, sper eu, pe placul vostru, asa cum o fi fost el, cu
bune si rele, cu surprize frumoase si lucruri neasteptate. Pauza si recuperare
zic si ne auzim curand.
Hai
va pup si va multumesc inca odata pentru atatea ganduri faine, suturi in fund,
impins de la spate, prins la finish, ridicat de jos si imbratisari calde
indiferent de cursa sau de moment!
M e l a
Comments
Post a Comment