The 3rd or 4th lady

Cand m-am inscris la concursul asta eram ceva mai entuziasmata decat am fost la start. Mult mai entuziasmata. Ma simteam rebela ca ies din schema si i-am servit-o cu mandrie lu’ Boss. Je se duce in Bulgaria la 50k. Watchiu gonna do about it?! Mda. M-a umplut de antrenamente de viteza. Uitasem ca vorbesc cu Milea. Treaba aia unde te duci si o dai in selfiuri, alergi in turma si stai de glume proaste in concurs nu se preteaza cu vocabularul lui. Ai zis concurs, pai te duci si faci un kkt pe bat, nu stai sa o freci la relanti = hai cu antrenamentele!

Cu toate ca mi-a inviat inghinalul rau de tot, ma simteam forta. Ziceai ca venise primavara si imi ieseau fartlekurile binisor. Ptiu sa nu te deochi fata, de unde dracu atata energie?! S-a dus repede. Nu stiu daca de la mine sau de la o aliniere nasoala a planetelor plus ceva (mai multa) oboseala adunata de prin viata, insa pe masura ce se apropia concursul ma simteam din ce in ce mai down. Si picioarele din ce in ce mai obosite. Nu durea nimic (cand zic nimic nu iau in calcul inghinalul ca ala oricum e prieten de cursa lunga), dar nu mai aveam cu ce. Cumva reusisem sa stau iar vreo doua luni fara masaj si se cam slabisera balamalele. Noroc ca am pus mana pe un Compex 2 acasa si l-am folosit decent impreuna cu niste creme anti-inflamatoare. De Ahile care, razboinic cum il stim, inca mai dicta prin calcai, s-a ocupat Daniela (Ene) in cateva sesiuni de tekar. Cei care nu au beneficiat niciodata de asa ceva, go for fucking it people! E una din putinele proceduri in care cineva te mangaie si te incalzeste si te maseaza ca pe prunc timp de o ora. Rar dau de ceva nedureros in recuperare 😊 But this is it! As face tekar non-stop! Oricum, Ahile a acceptat oferta de pace temporara si s-a mai calmat nitel incat sa nu duc doua razboaie pe fronturi diferite. Vorba Danielei, la cata picioarele ai, e mult teritoriu de acoperit! A mai intrat si Mihai pe fir cu un masaj care m-a rupt nitel in doua dar au scazat picioarele de la 5kg pe bucata la 150gr+ pana a doua zi si parca mai veneam de-acasa.

Satui de foame dupa iesirea pe Dunare

Vine si ziua concursului. Am dormit cam putintel inainte de cursa (nimic nou). Distractie mare in drum spre Bulgaria. Nu se putea altfel ca doar eram cu Bobita (Geisăn/Sugar Daddy), bobocul montaniard Andreea (Negru) si Ursache Aviatorul of course (Virgil Alecu). Am bagat un pranz pe Dunare, intr-o bomba de vas numit restaurant. Pestele sigur fusese congelat si avea gust de talpa. Dar macar icrele facute la jumate cu Andreea au fost bune. Ca in povestile cu restaurante de fitza, ne-am intors in masina si am mai bagat doua rondele de orez cu ciocolata si am impartit o punga de bruschete cu Bobita, ca eram prea full dupa … nimic.

La motelul whatever unde am stat, camera cat o nuca, dar avea fix ce trebuia. Paturi, prosop si baie. Si caldura, chiar excesiv de multa. Cand sa luam cheile, fata de la receptie pare putin speriata ca isi dezamageste clientii. “The rooms only have twin beds.” Bobita mijeste un ranjet pe sub mustata, in timp ce Virgil vioi, pune mana pe cheia galbena … “Noi oricum nu suntem cu familia traditionala!” Ma bufneste un ras cu grohaituri de care scap de abia cand intru in camera.

La partea de mancare am recuperat la Happy Bar & Grill in centru. Fascinant de buna mancarea acolo. Il recomand cu maxima caldura. In vreo 70-80 leva am mancat si baut toti cu spume. In camera cand ne-am strans la o ultima bâză inainte de somn, i-am mancat si lu’ Ursache toate prunele uscate si o mana de nuci. Daca erau bune!!!?!

Ii scriam lu''Ruxache care nu intelegea de ce vorbim intre noi pe mess daca eram in aceeasi camera :)))

Dorm lemn desi cu ceva emotii undeva in the back of my head, ca nu ma simteam eu cu toate cele unde trebuie sa duc 50k. A doua zi - imbracat, mancat un orez cu lapte si doua rondele cu ciocolata, plecat spre start. Frumoasa manastirea. N-am vazut-o decat de afara ca intre incalzire si startul propriu-zis n-am prea avut timp de multe. Inainte sa ne dea drumul din lesa, dam si de Cosmin (Raileanu) si gasca lui. Oamenii par vii. Cosmin se lauda cu un sold dureros la care cica lucreaza acum sa il repare. Sper sa ii si iasa ca avem treaba la anul.

Dimineata in drum spre start

Dupa incalzirea cu Ursache eram gata sa dau un rand de toale jos :))

S t a r t !

De ceva saptamani ma batuse Bobita la cap ca el musai vrea 5 ore sau sub daca se poate. Eu ii zisesem lu’ Boss un 6 ore, ca sa fie de bun simt ca dupa experienta de la MIB unde corpul mi-a tras-o asa, cu directie, nu stiam la ce sa ma astept. Mie imi place sa plec in concurs cu ganduri modeste si sa modific planul pe masura ce vad cum merge parteneriatul cu capul si picioarele. Sunt niste stadii de fuckerism la mijloc care pot dicta pace-ul cursei. Dar, atata m-a bodoganit omu’ asta cu 5 ore ale lui – nu mai zic de Marian (Vasile) care de la cursa la cursa imi seteaza niste targeturi erotice de mama-mama!)  - ca pe undeva, in strafundurile creierasului meu cred ca s-a imbibat ideea asta de 5 ore. Mai fratica, urasc cand se intampla chestia asta, pentru ca planul lor devine planul meu, dar e planul lor pe picioarele mele, pricepeti? Cica 5 ore insemna un pace de 6 media overall. Mda. Poate 6:30 gandeam eu, ca dupa 35km o sa cam mananci tarana, stii asta nu?

Primii 3km au fost pe asfalt. Am stat sub 5. Bobita zice, cam repejor. Mela zice, relax, ca odata ce ies de pe asfalt incetinesc. Intrec o fata. Incearca alta sa ma intreaca dar am linistit-o (ce naspa sunt!) Ma felicit singura ca am luat Asicsii mei Trabucco Fuji Gel cu care n-am mai alergat de la Cappadocia. Moi si usurei, fara prea mult shock absorption dar perfecti pentru un light trail ca asta. Bineinteles ca imediat ce intru pe primele denivelari creste pulsul si o las mai moale. Bobita ii da cu patos inainte si desi il tin “sub observatie” o perioada, il pierd cam dupa km 7 si ceva. Pe un camp. Cel mai anost camp al existentei mele de alergator. O chestie imensa, arată, unde alergai pe urmele de tractor relativ moi si innamolite (la umbra) sau dure si gloduroase, cu tot cu paie si crengi (la soare). Aplaudau gleznele frenetic si stau la prindere sa nu rateze vreo luxatie la oferta. Trece Daniel (Stroescu) pe langa mine. Bravo Daniieeelll!!! Haideee!!!!

Ma plictisisem. Mai era un nefericit undeva in fata. In rest, eu. Si tot eu. Eu din alta pozitie, dar tot eu. O lasasem mai moale, descurajata de faptul ca deja intram pe linia moarta a capului si nici nu facusem 10km. Daca tot traseul avea sa fie asa plictisitor nu prevedeam un viitor stralucit cursei. Capsorul deja dadea eroare la gasit motivatie.

Ma intrece o fata. Mai in varsta parese decat mine. Zambeste un pic timid, dar indraznet in acelasi timp. PING! File found!!! Target nou sa ma tin dupa ea. Ma duc iar in 5:17 media, ma resimt usor si ma gandesc ca nu stiu daca reusesc sa o tin asa prea mult. Adica, creierul se activeaza instant dar picioarele take their time. Ajungem la primul CP, km 10, ma opresc si bag un pahar de Cola. Fata se duce fara sa clipeasca. Asta e, ma gandesc in timp ce un voluntar balmajeste ceva. Nu inteleg nimic si fata mea tâmpă ii traduce fix asta. “Ah, you are 3^rd or 4^th lady.” Ah. “I am 3^rd of 4^th dead lady” ii dau replica, la care el, of course, neaga totul. Plec si o prind iar pe concurenta cu pricina (o s-o numim Miss. Sapca sa le putem deosebi. Not sexy dar it does the trick.)

Miss. Sapca, motivatia mea pe prima parte a cursei

Urmeaza primele pante ca sa zic asa, pe care incredibil, le alerg cam in intregime, tot pe camp, dar cu ceva grau sau whatever deja incoltit. Ma intrebam cine le-o fi dat voie organizatorilor sa permita la atatia alergatori sa strice recolta astora. Anyway, bag un gel de mere de la SIS (multumescu-ti Doamne ca m-a dus capul si am luat si geluri la mine – eu care stau doar pe mancare solida) ma harjonesc cu fata asta pana la km 22, unde Iepurele se opreste iar si baga Cola, apa si castraveti. Morcovi n-aveau. Ea trece iar in forta fara sa se opreasca cand brusc apare langa mine, cu o frana din aia de ziceai ca vine cu viteza super luminica, inca o tipa. Slabuta cu parul lung si un tricou cu inimioare. Adevarul e ca pe coborarea aia ii dadusem si eu sub 5, dar totusi. Ma stramb. E belita. Daca m-a prins fatuca asta asa in forta incep sa se schimbe lucrurile pe cursa. Oricum, ramane regula de baza pentru mine ca pe un concurs de anduranta de la jumatate incolo se decide situatia, ca in prima parte toti suntem zmei. Ma demoralizez un pic. Fuck it.

Bucata km 22 – 28 a fost cea mai crunta. Subtirica asta ultima nu m-a mai prins in veci din urma, insa vreo doi km am tot asteptat-o sa imi sufle in ceafa. Intrasem pe o medie de 5:30. In fata mea la ceva distanta un tip cu rucsac albastru, alerga usurel, mai facea poze. Imi zice intr-o engleza bunicica cum ca o sa ne-o traga soarele mai ales de la km 30 incolo. Parese ca stia traseul. Inca un strop de frustrare. In departare cam la 300m era Miss. Sapca care isi mentinea avantajul de la CP. Alerga cu un baiat imbracat in negru cu rucsac verde. Foarte fain avea pasul baiatul ala. Micut si econom. L-am tot prins pe traseu, si eventually, l-am si intrecut… parca.

Desi alergam prin singura parte din tot traseul care mi-a placut – un fel de tunel de copaci, umbra, frunze aurii aruncate in dezmat pe o iarba inca verde, cu un perete de stanca inalt si gaunos in stanga, nemultumirea si nefericirea mea la adresa cursei a fost maxima. Nu cred ca am simtit “peretele” ala de care tot vorbim, vreodata, mai relevant ca acum. Ma hotarasem sa nu mai petrec inca 25km cu acelasi sentiment de nervi ca m-ar fi facut cu teasta. Cat timp ma auto-sabotam, brusc se face dreapta si baiatul asta imi zice, “finally we turn back”. Cuvinte cu iz de apa rece de izvor si un dos de palma peste fata. Mai dau de o fata; era de la ultra. O incurajez. Bag si al doilea gel de la GoldNutrition. Nu stiu ce a fost in capul meu de am crezut ca agavele nu sunt asa dulci. Doar exista sirop de agave! Duuuhhh!!! Sa mor de diabet!!! Am aruncat jumate din el. F****** mortii si raniti! Am pierdut jumate de gel degeaba!

Slabuta cu inimioarele :)

Cam cand o coteam spre intoarcere (fuckin' finally!)

Era o pantuta mica dar in gurita acolo. Aia de la CP 22km zisesera ca urmatorul e peste 6km. Se facusera de multicel 28km dupa matematica ceasului meu si CPul nici unde. Panta se prelungeste, dar o alerg in mare parte, asa tiptil, mereu atenta sa nu depun mai mult efort decat e necesar. De multe ori sa urc in mars sustinut vs alergare usoara ma ajuta mai mult la consumul de energie asa ca nu ma zbat in figuri de urcare in alergare. Alt camp, alta plantatie. Si soare. Soare mult si nici o umbra. Intru pe flaskuri pe la km 30 si aproape ca le termin (le-am luat mici de 350ml ca dupa Ciucas mi-am rupt cervicala si numai ce am dras-o, n-aveam de gand sa o busesc din nou).

Km 32 si finally se vede CP intr-o caldare in mijlocul campului. Pe coborare o prind iar pe fata care nu facea decat sa zambeasca dar nu sa vorbeasca (Miss. Sapca adica), desi am incercat (nu cred ca stia engleza). E un pic uimito-frustrata ca nu scapa de mine. Scot flaskurile din timp si le dau la refill. Bag o mana de alune sarate. Un pahar de Cola, doua de apa si iau un pumn de gummy bears. Arunc un ochi pe dealul care urma si mi se pare ca il vad pe Bobita. Ce pana mea faci Geisan?!

CP km 32

Ii dau vioi inainte pe urcare, ma sprijin in picioruse. Am timp sa ma gandesc intr-una la cat de cald imi e, la cati douaji da km mai avem, la faptul ca inghinalul deja preluase fraiele situatiei pe fesa stanga si era amortita bine. La fel si gamba stanga care da semne de incapatanare. Acum nu stiu daca era ea saraca sau o sabota ahtiatul ala de Ahile. Cred ca el era totusi. Se iese scurt pe un asfalt undeva si ma duc in 5:14. Ma mir ca mai am de unde. Brusc ma taie o durere scurta in gamba. Ati avut vreodata crampe din alea de va trezesc din somn si e muschiul galma, adunat tot si te doare de te cariola pe tine?! Durere de aia. Electrocutare si brusc se facea ghem si apoi ii da drumu’. Mult mai mult pe stanga si prea putin pe dreapta.

Bai si vazusem ca aveau aia magneziu la CPuri dar stiind ca poate sa aiba consecinte nedorite si neavand (inca) probleme, am zis sa stau pe treaba mea. Insa puseurile electrice continua cu blocaje scurte si dureroase. Incep sa intreb fiecare alergator de care dau daca au magneziu. Nimeni nu are. Reusesc insa sa mai fac rost de un gel de la un baiat (un Sponser pe care pana la urma nu l-am luat). La urmatorul CP nici nu discut si bag instant un pahar de magneziu. Si la urmatoarele doua la fel.

De ceva vreme stam intr-o medie de 6:02 care se ducea in 6:04 dupa urcari. Am zis hai ca e bine. Revenim pe campul vietii. Bai cat mi-am dorit sa nu ne mai intoarcem pe acolo! Sper sa le iasa o recolta de sa nu o poata duce! Doamne da’ce lung si horror de plictisitor este! Insa, ca si la prima tura, am noroc. Vad de la o departare relativ considerabila (da, inca mai functioneaza benoaclele) una bucata persoana care aduce a fata. O fata pe care o vazusem ca fiind in primul bloc de alergatoare inca de la start. Blonduta, bluza albastra, pantaloni lungi inchisi la culoare si foaia de vant la mijloc. 

Hmmmmmm.

Imi incolteste o speranta si brusc imi amintesc de ce imi zisesera baietii aia cu a 3-a sau a 4-a fata. Sa fiu oare pe locul 3? Esti nesimtita! Mai sunt aproape 13-15km pana la final, stai dracu pe treaba ta ca nu a stat fata aia in fata ta tot timpul pentru ca e slaba! Ti-o da pe final de iti suna apa. Mai ales pe atata distanta! Dar I keep it in mind ca sa fie acolo de motivatie cand mi-o fi mai naspa.

Multumesc Cosmin pentru toate aceste poze de pe traseu. Nu imi amintesc nici jumate din ce vad in ele :)))))

Ah da, intre timp il ajunsesem pe Bobita care imi spune ca il dor picioarele, dar tot da din el cu talent si stam impreuna toata bucata aia anosta. Il prind si pe baiatul in negru tot acolo. Ala s-o fi gandit, ba asta se mai joaca mult pe cursa asta, stie si ea sa alerge constant?! Se intrevede ultimul CP. Acelasi de la km 10. Deci intram pe ultima bucata.

Ajung in acelasi timp aproape cu fata in albastru. Imi dau seama ca e cu sotul sau, ma rog. Magneziu, Cola si hai. Ei o iau cu talent inainte. Eu imi dau seama ca il pierdusem pe Bobita si sunt relativ ofuscata ca nu alerg si eu cu cineva. Ma uitam cu jind la ei doi. Cum o sa bati tu o echipa fata, cum! Sustinerea cuiva pe traseu este o mina de aur cand ti-e lumea mai neagra. Intram intr-un satuc si acolo urmeaza o panta mai lunguta pe asfalt pe care o merg, cu sau fara prea multa tragere de inima. Reincep sa alerg pe coborare si continui sa dau din picioare, somehow.

Blonduta cu sotul :)

Nu stiu cum au trecut km aia, dar stiu ca am mai luat cativa baieti. Stiu ca am mai luat o fata care cred ca era de la ultra. Si imediat dupa ea, incredibil, dar adevarat, am luat-o pe blonduta. Am facut ceva efort sa o depasesc si simteam ca sigur nu o sa pot sa mentin viteza sa nu ma intreaca iar. Zece mii de ganduri deodata. Poteca aia incepea sa fie un fel de carare cu iarba inalta care mi se innoda de glezne si ma frustra. Alergam de ziceai ca sunt rupta sau beata. Sau amandoua. Ma mir ca n-am cazut si n-am sucit ceva, dar eram bagata in priza. Prind un segment unde sunt de-a dreptul singura si ma mangai usor pe fesa stanga ( zzzzzztttt!!!! Liniste!) Momentul meu de intimitate cu inghinalul. “Esti cel mai tare, jur, esti bestie! Hai te rog mai lasa-ma, mai lasa-ma putin! Ai fost the best of the best, noi doi acum, pe ultima suta, dupa atatia km! Te rog nu ma lasa, nu ma lasa acum! Un pic, doar un pic!” Amorteste la loc dupa ce aproape ca imi blocase coapsa pe fata. Zvacnirile pe stanga sunt din ce in ce mai dese, dar incerc sa nu le iau in seama. Nu mai venea odata asfaltul ala! Ar fi insemnat ca sunt foarte aproape de finish. Ma ia o durere relativ ascutita putin pe exterior, sub genunchiul drept. Asta era noua. Imi dau seama ca nu e genunchiul. Probabil gamba inflamnata tragea de zonele de insertie (ma pricep nu-i asa?!) Ma rog si de aia sa ma lase. Nu aveam nevoie de nasoleli in plus! Crampele si inghinalul faceau echipa destul de buna si singure.

Urma panta pe asfalt....

In sfarsit nenorocirea aia de asfalt! As fi vrut sa pot sa trag, cu siguranta aveam adrenalina necesara dar nu si gamba care trebuie. Crampele sunt atat de dese si mi-e asa de teama de ele ca alerg, merg, alerg, merg incat ma duc in cap de la 5:40 – 5:50 la 6:20 si mai mult. I don’t fucking care! Nu vreau sa mi se blocheze piciorul sau totul e pierdut. Ceasul anunta km 50 si ma uit relativ disperata dupa turla manastirii. Unde kkt este, Doamne iarta-ma ca sa zic asa! Astia nu prea faceau galagie la finish. Daca era la noi, ii auzeam cu 3km inainte. Nu tu muzica, nu tu strigate. Bine, eram si la manastire, dar pana mea. Oricum consumasem tot arsenalul de injuraturi, si Dumnezeu se plictisise de cat alergasem, nici pe El nu il mai amuzam. Vad finishul. Pfai, alearga ceva tu fata, alearga acum!

Imi apare Andreea in fata. Mai ca as vrea sa alerg cu ea de mana sa fiu sigura ca duc gamba la final. Medalie, imi zice unul cu accent ca sunt pe doi. Sincer, informatia cam trece pe langa mine ca imi tremura piciorul. Caut disperata o Cola dar nu gasesc si beau o sticla de apa. Mi se repeta de altcineva ca sunt totusi pe doi si cand imi spune si un al treilea, incep sa cred. Incep chiar sa ma si bucur. Andreea imi transmite ca Marian m-a urmarit si cand a vazut ca am ajuns pe 3 mi-a tras un sut virtual in fund. Na, pai l-am simtit, ce sa zic!

Cu vitezomana de la semi :))

In scurt timp apare si Bobita, dau si de Virgilache, se strange gasca. Andreea ma insoteste la o toaleta unde scot basicile la vedere. Una un pic insangerata, cealalta doar cat o movila micuta. Ambele pe degetele mari. Impreuna cu un concurent bulgar ne facem curaj sa ne spalam pe picioare. Dar urcatul fiecarui picior in chiuveta e o provocare maxima pentru amandoi.

Foarte frumoasa cursa a facut Daniel!

Pfffff. Atat. :)))))

Intr-un final, relativ curata si cu niste crampe la stomac de numa, plec in cautarea acelei sticle de Cola. Pana la dugheana cu pricina, crampele la stomac se intetesc de sa dau pe din-afara. Fug la buda, tipa de la femei nu parea sa vrea sa iasa prea curand. Sunt disperata. Un nene face pisu. Ma bag peste el, ii explic ca “I am sorry” si intru la toaleta. Omu’…. Ehhh, it’s ok… Nu imi ia mult sa descarc overloadul de la magneziu, ies afara. Ala de abia termina. 1^st place in cursa asta my friend! HAHA! Ies afara alt om. Bag o apa minerala ca nu aveau Cola, stam la premiere impreuna cu Daniel care ia locul 1 la Ultra si apoi bagam o cina delicioasa la Happy Bar.

Stam 1h 30 min in vama sa vedem cum cat pe ce sa se paruiasca unii, si intr-un final pe la aproape 10 seara ajungem si noi acasa. Amen. N-as fi crezut jumate din tot ce v-am povestit daca nu s-ar fi si intamplat. Frumos final de sezon, trebuie sa recunosc. Neasteptat, dar frumos. Sa ne fie de bine. Am incheiat 2018, un an cu mult, foarte mult munte si experiente noi. Mi-a placut, cu toate ca a fost un an de tranzitie.

Felicitari si voua pentru un 2018, sper eu, pe placul vostru, asa cum o fi fost el, cu bune si rele, cu surprize frumoase si lucruri neasteptate. Pauza si recuperare zic si ne auzim curand.

Hai va pup si va multumesc inca odata pentru atatea ganduri faine, suturi in fund, impins de la spate, prins la finish, ridicat de jos si imbratisari calde indiferent de cursa sau de moment!

M e l a