Live. Run. Live Some More.

Nu trebuia in principiu sa fac doua ultra intr-o luna. Trebuia sa fac maraton la Carpathia si ultra la 7500. Pentru ca Virgil a ramas fara partenera, m-am bagat la cursa lunga si la Carpathia. Intre timp, cum Virgil m-a parasit la 7500 si deja bagasem destul pe picioare, i-am zis lu’ Raducu ca ma duc la 3200 cu mama. Si ne-am si inscris. Cand brusc apare Adi in ecuatie. Mare zarva pana sa o „vand” pe mama unui coechipier bun, nu de alta dar am spus de la inceput ca va face intre 9h – 9:h 30. Pe ultima suta a aparut Angela (Ilie) si cumva lucrurile au intrat pe fagas normal. Cu singura mentiune ca Adi coborase de pe Olymp cu o tableta de 10 porunci si toate incepeau cu „Sa nu incetinesti, Sa nu te tai, Sa nu te delasi, Sa ai incredere in tine, Sa ai incredere in mine” pana la ultima „Sa nu scoti mai mult de 24h 30.” Stiti cum se uita curca intre lemne? Asa, gales si sexy? Aia eram eu uitandu-ma cum zburau mesajele pozitive in conversatia cu el si imi tremura ochiul drept ca la Sc...

M-am invatat ca in fiecare an sa bag un semi la Timisoara sa vad cum stau cu viteza dupa vreo doua – trei luni de antrenament. Acea viteza pe care o am doar in primavara si pe care o mai recuperez, asa minimal, prin august cand Boss se gandeste el ca frec menta si mai baga niste tempo-uri cu te miri ce fartlek de imi rog moarte vreo doua saptamani pana sa imi reintru nitel in mana. Detalii. Anyway, cum Timisoara s-a mutat in mai si e cam tarzior pentru mine, am zis asa, cam pe ultima suta, hai sa ma duc la Baneasa. N-am mai fost de vreo doi ani, e plat, e trail, o sa fie semi-naspa dar poate fi folosita pe post de testare in locul asfaltului. Cand zic semi-naspa a se intelege ca ma bucur de tarana si de padure, dar urasc ca trebuie sa imi dau duhul alergand la un pace care ma jeneaza. Cred ca pe asfalt mi-ar fi mai usor, ca macar e anost totul. Dar sa ai parte de verdeata, liniste, tot ce ma atrage de fapt dar sa nu te poti bucura de nimic pentru ca in capul tau rasun...

Cand m-am inscris la concursul asta eram ceva mai entuziasmata decat am fost la start. Mult mai entuziasmata. Ma simteam rebela ca ies din schema si i-am servit-o cu mandrie lu’ Boss. Je se duce in Bulgaria la 50k. Watchiu gonna do about it?! Mda. M-a umplut de antrenamente de viteza. Uitasem ca vorbesc cu Milea. Treaba aia unde te duci si o dai in selfiuri, alergi in turma si stai de glume proaste in concurs nu se preteaza cu vocabularul lui. Ai zis concurs, pai te duci si faci un kkt pe bat, nu stai sa o freci la relanti = hai cu antrenamentele! Cu toate ca mi-a inviat inghinalul rau de tot, ma simteam forta. Ziceai ca venise primavara si imi ieseau fartlekurile binisor. Ptiu sa nu te deochi fata, de unde dracu atata energie?! S-a dus repede. Nu stiu daca de la mine sau de la o aliniere nasoala a planetelor plus ceva (mai multa) oboseala adunata de prin viata, insa pe masura ce se apropia concursul ma simteam din ce in ce mai down. Si picioarele din ce in ce mai obosite. Nu...