Estas mi reina? Si amor, aqui me muero.

Hola amigos, que tal? Haha. Vai de steluta mea in espagnol! Anyway, asa o s-o tin pana la final pentru ca in cursa asta am vorbit trilingv. A iesit o spaniolo-englezo-franceza de toata frumusetea. Dar dupa 60km vorbeam deja relativ fluent si m-a ajutat mult in urmatoarele zile cand tot ce am facut a fost sa command de mancare: paella por favor, pulpo con patatas bravas, sandwhich con anchoa, helado de vanillia, crepes con ciocolate y crema.

Acestea fiind spuse, sa dam drumul la treaba. Cu cat e cursa mai lunga, cu atat e postarea de mare asa ca hai sa incerc sa fiu economa (like that ever fuckin’ happens!) O luam pe segmente, poate da mai bine haha

Before the race.

Drumul pana la hotel a fost fara probleme. Gasca faina, in ordine aleatorie, Marian (Vasile) si familia, a.k.a. Familia Matei, Fane (Dan) cu sotia, eu si Soimulica (nu mai are nevoie de prezentare), Geta (Manolache), Andreea (Negru) – omu’ cu fraiele in mana, Mihai si Patricia (Serban) and last but definitely not least Petre (Dumitru).

Zis si facut, hotelul minunat, dar zici ca era facut din hartie. Se auzea tot de afara, tot din pereti. Am avut o comunicare stransa si fructoasa cu Petre care avea camera langa noi. Joi am ajuns tarziu, dar asta nu ne-a impiedicat sa iesim noaptea la masa. Am bagat un sandwhich cu atata ulei, vorba aia, din cat mi s-a scurs pe mana gaseam indeajuns nutrienti cat sa mai urc o panta haha. Finally pe la 1:30AM ora Castellon (adica 2:30 Bucuresti) ne bagam si noi la somn, oripilate ca e asa tarziu.

 

Sandwhich cu ansoa. Si ulei. Mult ulei! :))

Prima plimbare prin Castellon

Vineri dimineata ne miscam cu gratie. Bag ca un tauras la micul dejun. Ole!!! Ca doar erau clatitele gratis, la fel si paharele cu fructe iar omleta aia era savuroasa. Nu si-a mai introdus nimeni caloriile in My Fitness Pal zilele astea, va zic eu, ca intra aplicatia in colaps haha. Imi dau seama ca in goana dupa vara nu si-a pus fraiera nici o geaca si nici o bluza cu maneca lunga, de parca nu se mai facea niciodata noapte, alerga la campie si finishul era la malul marii. Ce sa-i faci!... O las pe Andreea fara geaca, nu de alta dar trebuia sa depun la ridicarea kiturilor un drop bag cu haine de schimb pentru finish (finish-ul era la dracu in praznic in alta parte – ne-a luat cu autocarul o ora jumate sa ne intoarcem in oras – asta iti spune cat de cu capul esti sa fii alergat pana acolo haha). Anyway. La ridicarea kiturilor, in sfarsit dam de Raducu (Barbossa) cazat in alta parte cu nationala. Galagie, viata, alergatori de mega-top. Imi intra pe mana plicul cu cele prea-sfinte: numarul de concurs, drop bag etc. RADUTOIU 1361 ROMANIA. Ahhh kkt. Am cam bagat-o pe maneca. Acasa, toti suntem din Romania. Cumva, aici, dupa ce iti reamintesc astia de cateva ori ca are loc si Campionatul Mondial, Cupa Spaniei etc, incepi sa iti cam dai seama ca tara ta e singularizata de altele intr-o competitie unde fiecare reprezentant are ceva de spus. Si multi, multi dintre participantii la cursele astea avea un vocabular montan net superior mie.

 

La ridicarea kiturilor.

Cea mai tare poze... Soimulica ... si io, si io! Unde erai zburatoare mica!!!!

Cand incepe realitatea sa te loveasta in fata :))

Bagam iar o runda de mancare, baietii o tulesc in ale lor, noi prin magazine. Castellon e un orasel dragut foc, cu multe stradute mici pe care le luam mereu drept trotuar si era sa ma incalec cu vreo doua masini. Rox sta cu GPSul in mana, ca sa ne invartim mereu in cerc: “Cica, in capu’la strada la dreapta”. Mda haha. Apucam sa luam si noi cateva suveniruri si facem vreo doua cumparaturi pentru micul dejun extrem de matinal dinaintea cursei (la mine), dupa care cica sa ne odihnim de amiaza. Canci. Pe masura ce se apropia seara, Ruxache era din ce in ce mai bagata in priza, se pregateste, ii pun numarul, incep sa fiu excited. CSP, 108km was about to start in maxim o ora de la Universitate. Pe grup se pun la cale ultimele detalii. Schimbam cateva vizite ca sa mai impartim geluri, chewuri, sfaturi si cele de trebuinta dupa care asteptam relativ calme sa se faca 11:00PM. Un major hug si la 11:02 ii dau vant lu’ Soimulica pe usa dupa care fug dupa ea sa ii fac o poza. Zbarnai cu adrenalina dupa plecarea ei, deci stau si ma uit la tavan inca o ora. Adorm greu, ceasul suna la 5:10. Jur ca m-am dat jos din pat lovita cu leuca. Puteam usor sa trec direct prin zid, ca luam curbele foarte greu pe langa pat. Ma suna Petre. “Trezeste-te!”… Pfoai viata mea. Sunt treaza. Lasa-ma sa mor. Bag o banana si o budinca de ciocolata. Ii scriu lui Radu la incurajare. Raspunsul vine as expected, hai la treaba, ne vedem la finish. Imediat dupa: sa ii dai easy pana la Useres. Am inteles, raspund, dar de fapt eram cam pe langa. Ce inseamna easy si ce urma dupa Useres. Greu cand nu stii traseul decat din profil, dar daca a zis Boss, je face.

Gasca de CSPisti la start!

Incep sa ma echipez. Compeed first pe zonele unde stiu ca mi-o iau. Ma lupt cu sosetele de compresie. Restul echipamentului e gata. Sarurile in flaskuri, flaskurile pline. Stau in dubiu daca sa mai iau un flask de 500 ca stiam ca o sa ne coacem. La start aveau sa fie 16 grade si era doar 7 dimineata. Renunt, in idea ca o sa beau indeajuns in PCuri. Leg Iepurele mov la spinare, iau crema “de frecus” sa evit orice arsuri intre picioare (bai oricum as da-o, fraza asta tot nu da bine asa ca luati-o cum pica haha). SPF 50 pe tot ce era la vedere, sunt gata. Dau buzna peste Petre. “Esti cam agitata, ai emotii” „N-am emotii, mi-e cald” io, de colo.

Ne gandim sa luam taxi pana la Universitate. Cam 2 – 3km. Ce incalzire fratica... Numai bine ca la lift ne vedem cu un irlandez si un negru, ambii din Olanda (???) ne pescuiesc cu tot cu Geta si ne duc la start. Tulai, cata lume! O buda mica, de intro inainte de intrarea in tarcuri. Un selfie, zambete, un stretching din gamba si … muuullttt cascat. Mi-era un soooomn! Era un baiat acolo, se agita tot, vorbea in doua - trei limbi, anunta elitele din primul rand. Nu a reusit sa ma trezeasca. Brusc incepe numaratoarea inversa, ceasul era pregatit, GPSul hablava si el espagnol si START!!!!

Castellon – Borriol. 8.2km. 360+

Se pleaca de pe stadion si ma simt usurica pe tartan. La iesirea in sosea sunt in 4:30. Du-te tu fata, ce dracu’ faci, esti smechera! Poate te tai! Radu ne avertizase ca vor fi ambuteiaje pe anumite portiuni de carare, dupa km 2, asa ca incerc sa ii dau cat mai pot si sa stau cat mai in fata. Vine si prima panta, o tin si pe aia in alergare pana se intra pe tarana. As putea incerca o descriere a terenului dar ar fi inutil. O combinatie intre suprafata lunii (cratere cioplite in stanca), Marele Grohotis de la Piatra Craiului si ceva bucati de la Retezat cu bolovanii aia aruncati in drum inaite de Cabana Buta, doar de doua ori mai mari, mai dintati, ascutiti si ca dracu. Blocaje multe pe prima parte. O mai iau si pe dinalturi ca sa mai scap.

Si incep urcarile mai serioase. Se duce fata binisor, langa mine fataindu-se stanga - dreapta, un baiat inaltut. Ma prind ca alearga cu gagica cand se intoarce si intreaba “estas mi reina?” Awww ce cute. Pe reina o chema Martha si ii raspunde sa se duca inainte daca e, ca nu vrea sa il traga inapoi. Zambesc, sunt draguti, dar nu reusesc sa scap de ei. Omul o trage bine dupa el. Dupa o perioada incepe o coborare. Una dintre putinele relativ alergabile de pe tot traseul, mai lunguta, prafuita. Ma duc fericita. Pana cand o da in balarii rau de tot. Ce sa alergi mai fratica pe acolo, ca era doar joc de glezna, un fel de Spargatorul de Capete in varianta montana, la cum se topaia pe colturile alea de piatra. Si ce zburau spaniolii pe langa mine!... Mama voastra cu terenul vostru si antrenamentele voastre pe terenul vostru!

 

Baiatul inaltut si Reina lui, Martha :))

Cam asa arata toata treaba

Si la naspa exista diverse etape de nasol :))

1h:05 pana la Borriol. Poate ma lasa memoria, dar cred ca a fost singurul CP pus decent undeva mai pe “platul” oraselului si nu cocotat fix in turla bisericii in puii mei. Oameni, peste tot. N-am vazut asa ceva. Peste tot! De la copii la tineri, pe garduri, pe trepte, la ferestre, batrani in usa caselor, toti aplaudau, strigau, ovationau. „Animo, animo valiente!” Sa iti mearga la suflet, jur. Bag o curma si gasesc capsuni confiate. Neam de neamul vostru n-a mancat asa ceva de bun si gustos. Nu le-am mai ratat la nici un CP. Beau un pahar cu apa (inca nu incepusem sa ma perpelesc) si plec in aplauze. Brusc, o panta. Bai, da’ panta. De aia cu genunchii in gurita. Se urca pe carare, prin boscheti. Nu tu un copac. Nu tu urma de umbra. Incepe sa ii dea cu soare. Undeva pe coama, mai iau cativa si incep sa imi croiesc cale. Incepe o coborare frumusica rau. Pe asfalt. Ma manca sa ii dau un picut de blana dar n-aveam voie de la forumul superior. A zis omu’ stai decent, pai stai decent, o stii el ce vorbeste. Intr-o curba, in mijocul la nicaieri, o mana de oameni fac galerie ca pe stadion. Ma inclin in viteza ca un chinez destoinic, cu mainile impreunate in fata, gest care imi mai castiga un sir lung de ovatii. Incepe cursa sa ia amploare. Desi intrecusem cateva fete, am ramas cu vreo cinci care m-au bagat in boala pana la Useres. Cand eu, cand ele.

 

Feeling-ul din CPuri. Noaptea a fost la fel de viu totul. Oamenii chiar ii asteptau pe concurenti si ii incurajau si la 2-3 dimineata!

NOTA: O treaba care mi-a placut mult. De multe ori (am zis de multe, nu mereu!) cand te apropii de vreo fata aici si te vede venind, ii da cu sprint sa te faca. De cele mai multe ori, moare subit la cativa metrii in fata si expresia fetei este de semi disperare ca nu i-a tinut figura. Fetele astea n-aveau nici o treaba. Aveu o siguranta pe ele - nu doar ca se dadeau din drum si te invitau sa treci, dar faceau un joc de creier fantastic cu tine. Te prindeau, alergau in rand cu tine si te masurau din cap pana in picioare sa vada cam de ce esti in stare. Always fair play. Fara fitze si figuri. 30km m-am batut cu ele cot la cot. Au facut fiecare km sa conteze pentru ca te puneau intr-o postura in care trebuia sa muncesti daca vrei sa tii pasul. La un moment dat, dupa o urcare apriga in care am reusit sa depasesc doua dintre ele, mi-am luat un ciot in varf de adidas si m-am intins cat sunt de lunga. Doar o julitura mai mult ca sa ma usture decat sa ma doara, insotita de o umflatura pe masura, dar nasol a fost cotul pe care mi l-am plasat singura in abdomen cazand pe el. Teroarea maxima a fost ca imi curgea apa din flaskul drept si am crezut ca s-a spart. Am zis e belita maxim daca raman doar cu un singur flask de 330ml pe caldura asta la km 20. Spre norocul meu doar sarise “suzeta” de la presiune. Baietii, of course, to the rescue, ma scutura, ma ridica, ma asteapta sa pot sa vorbesc ca nu mai aveam aer de la propriul Jiu Jitsu.

 

Ele sunt fetele cu care m-am luptat ceva vreme si care cred ca nu m-au mai prins din urma pentru ca iesisera la antrenament ca altfel le mancam praful :))

Borriol – La Bassa. 14.1km. 710+

Au mai urmat cateva coborari prafuite, destul de decente pana La Bassa (km 23.3). Se baga un spaniol in seama, „eres un corredora muy fuerte”. Cred ca il luasem de vreo doua ori pana acolo. Creierul, deranjat de la observatul picioarelor, ii da cu flit instant. Pretenas, in concurs ma agat doar de stanci si copaci, de nimic altceva. Muy fuerte mai departe! Continua conversatia ca nu mai scap de el. Ii raspund intr-o spaniola semi-inventata. Continua „Tienes que tranquilizar tu mente porque la parte mas dura del concurso esta por venir” Never! Eu functionez la turatie maxima, asa m-am nascut, de asta am sa mor. Dar gracias! Il las in urma. Un tip simpaticut pana la urma haha. La Bassa era un punct intermediar doar de hidratare. Bine organizat, adusesera oamenii apa cat sa hraneasca cateva batalioane de setisti. Am baut cat sa simt ca incep sa ma racesc pe interior, am aruncat ceva apa pe mine sa ma spal de frunze si tarana de la cazatura. Genunchiul l-am lasat in pace ca era cam umflat si n-aveam chef sa mai zgandar julitura sa usture iar.

Urcarea de la Borriol

La Bassa – Useres. 8.7km. 450+

Avand in vedere ca Boss a zis easy iar eu nu stiam exact ce inseamna treaba asta mi-am luat ca punct de reper timpul facut de Ruxache pana la Useres. 5h 22. Am zis, ea alearga inca un maraton in plus, deci ar trebui sa scot macar cu o ora mai bine pana la Useres (km 31). Am ajuns in 4h 05. O fi fost bine, o fi fost rau, atat a iesit. Dupa cum am mai spus, imi pierd memoria pe curse asa lungi haha, asa ca sper sa imi amintesc corect. Am coborat abrupt intr-o valcea si apoi am inceput usor sa urcam printr-o livada spre Useres. Oraselele astea sunt pozitionate fix pe varful muntelui/dealului. Daca ar mai fi existat un bolovan in plus pe varf, cred ca puneau PCul acolo haha. Mama ei de treaba mai frate, dupa o panta pe asfalt, iti iese capul de dupa margine ca la popandau din grota, ca sa dai cu ochii de scari. Bai! Fata mea, ce kkt! Dar nu conta. Jumate din trepte, pe ambele parti, erau ocupate de oameni care urlau din toti rarunchii, bateau palma, faceau poze. Bateau clopotele, se auzea muzica din CP (la care am ajuns dupa inca o panta ca doar ce dracu!) Campeona!!! Andale valiente! Andale, frate, andale. Zambesc, ranjesc, ma bucur ca sunt la jumatate. Capsuni, curmale, Pepsii vreo trei pahare. Un voluntar dragut il torna in pahar cu grija sa nu faca spuma. Ma uit la el cu un amestec de dragoste si ura. Apreciez, I do, dar toarna dracu’ sucul ala mai repede ca mor de sete si trebuie sa plec! Merge si cu spuma! Caut disperata ceva sarat. Nimic. NIMIC! Eu pe Cola si sarat functionez. Gasesc niste sandwhichuri cu jambon (mare hit in Spania se pare). Doar paine si jambon, sa ne intelegem. Plec molfaind la el in speranta ca jambonul ala are sare. A avut. Cam 1 gram. Haha.

La Bassa

Treptele vietii... noaptea. 

Useres – Torrosselles. 9.2km. 550+

Hai cu urcarile. Daca in prima parte am mai avut cat de cat cate o coborare mai lunguta, colturoasa si vai de steaua ei, de aici in colo, aproape nimic. Urcari lungi, ceva mai abrupte decat Saua Strunga, extrem de bolovanoase, fara nici un pic de umbra, cu niste boscheti infloriti. Frumos, dar urat. Ma prinde un spaniol cu care iar m-am batut ceva vreme, imi zice ca e a treia oara cand face concursul. WTF! Cel mai bun timp al lui 8h 55 dar ca acum nu e foarte bine antrenat deci probabil scoate 10h. Pai si eu de ce stau cu tine mai, ca eu  vreau sa scot mai bine. O tai. Alerg tot ce e plat si merg in forta toate urcarile. Incerc sa si alerg unele dintre ele, dar imi dau seama repede ca nu castig mult intre mersul in forta si alergatul meu de rahat la deal. E cald, deja e foarte cald, cred ca pot sa coc un ou pe creasta capului. Si tot la deal, ca paianjenul pe bolovani.

 

Useres. Cand nu e plin de flamanzi si tone de mancare :))

Din categoria ”pierdutul mintii” desi pe profilul cursei nu apare, a mai fost un al treilea punct de hidratare in afare de La Bassa si Banyadera la final. Era instalat foarte destept in varful muntelui inainte de o coborare pietroasa (nici n-are rost sa mai repet, ca toarte erau la fel), in serpentina. Mana cereasca! Un cort micut, o masina cu motorul pornit sa tina apa rece si o mana de oameni super draguti. Ajung un pic desfigurata de caldura. Ca la toate punctele, voluntarii ne iau flaskurile si le umplu singurei sa te lase sa mananci. Omu’ se uita la mine. „Estas bien?” Si. Queres algo? Mas agua? Ce agua baiete. Pusesem ochii pe o cutie transpirata de Cola de pe masa lor. Fac semn. „Quieres commer?” Sunt si mai agitata. Nu mai stiu nici o limba straina. Nici macar romana. Haha. Cola! Se uita la mine si nu stie daca sa lase garda jos si sa ii dea hamesitei Cola pe care de fapt nu o avea pentru alergatori. Pana la urma, dau dintr-o geana prafuita, omul zambeste si le zice sa mai caute o doza prin masina. Cutia aia, rece gheata. Cola aia, Doamne iarta-ma, cred ca a intrat degetul direct prin cheita la disperarea cu care am deschis-o. Cred ca am baut jumate dintr-o inghititura. Intorc capul cu doza la gura, vad un portughez si un spaniol uitandu-se la mine cu bale. Bai, bale! Curgeau apele pe ei si le scaparau ochii. Nu fii nesimtita, si de tine i-a fost mila cuiva! Imi rup Cola de la gura si o fac posta cu baietii. Ne leaga un scurt moment de fratie de sange acidulat dupa care, acum ca imi revenise spaniola, bag un muchisimas gracias din coracon si o tai cu echipa nou formata. De portughez n-am mai scapat pana la final. Haha.

 

Portughezul. Si in autobuz a stat in scaun in spatele meu. 60km face din necunoscuti, prieteni :)

Urcare. Coborare. Cam asa aratau.

Torrosselles – Xodos. 9.1km. 650+

Distractie maxima. Tot la deal. Coborai in cap, aveai 100m de valcea/plat cat sa se indrepte picioarele si apoi loveai frontal panta. Raman cam singurica, eu, portughezul si inca doi baieti. Intrecusem si ultimele fete pe celalalt segment deci in capul meu treaba era destul de clara. Nu mai aveam sanse mari sa ma misc in clasament de aici incolo iar ideea de timp final se modifica pe masura ce imi dam seama ca platul si valea erau o raritatate pe final de cursa. Pe la km 44 mi se pare mie ca in departare vad pe unul care da a Petre. De la departare insa nu mi-am dat seama ca nu avea sapca alba, ci rosie. Si nici nu ma gandeam ca Petre n-are ce cauta pe acolo la ora aia. Dar prospectul de a vedea pe cineva cunoscut iti distruge realitatea. „Petreeeee!!!!” Strig din toti plamanii. Tipul din fata mea se intoarce un pic dezorientat catre mine. Nu il bag in seama. Zvacnesc sa il ajung pe Petre haha. Petre pauza. Avea chiar numai cateva kg in plus si restul nu se asemana. Tristete maxima. De nervi ii intrec pe amandoi si ma duc pe treaba mea. Cu 4km inainte de Xodos scot telefonul cand mai dau de un punct cu apa. Sun Soimulica. „Ma apropii de Xodos femeie! Unde esti?” Mergea spre Vistabella. Facem noi repede un calcul prost in care ne iese ca ajunge dupa mine la o ora si jumate. Te astept zic. Moare semnalul. Pe urmatoarea urcare o sun din nou sa o o intreb cum e. Injura de niste urcari haha. Ii zic ca am cazut. Continua sa injure. Lasa ca e bine. Hai te pup, misca-ti curuletul la finish! Esti fortttzzzaaa!!!!

Urcarea spre Xodos

Xodos – Banyadera – Sant Joan. 9.8km. 590+

Xodos a fost un fel de poarta raiului inainte de caderea in iad. Mi-era fomica bine. Dupa ce la Torrosselles reusisem sa gasesc o bucata de pizza cu branza sarata, aici am gasit pepene. Pfoai de viata mea! Am balotat o chestie cu ciocolata, curmalele si capsunile as usual. Si am plecat cu pepenele in gura ca harciogul de nu puteam sa il mestec. A trebuit sa mai scot din el sa pot respira haha. Campeeeoonnnaaa!!! Cineva striga la mine si face poza la porcusor! Dau din cap cu zeama de pepene pe barba! Sexy hotness yum baby, yum! Fericirea a fost scurta, cam de vreo max 500m, dupa care a inceput urcarea. Nu m-as fi gandit ca literalmente ultimii 8 – 9km sunt numai, si numai urcare, mama ei. Mai aveam picioare cat sa urc fara sa ma opresc dar nu sa trag.

Stiam ca nu scot timp de Cappadocia. Vorba lui Petre, Turcia a fost pistol cu apa pe langa cursa asta. Dar nu ma oprea nimeni sa nu sper la ceva pe-aproape. Ideea de 8h45 a murit repede dar speram macar un 9h10. Si poate le-as fi scos daca mai aveam forta, ca de simtit bine, eram in stare buna de functionare. Se pare ca n-ar strica niste sala in plus - daca as avea 3 zile extra la fiecare saptamana as si ajunge sa lucrez picioarele haha. De abia ultimii 2km a fost coborare, una distrusa evident, ca toate celalelalte, cu exceptia ultimeor sute de metrii pe care le-am alergat cu lacrimi in ochi. Pe covorul rosu ma rupe careva din goana spre final. Baietii de la echipa de suport a Nationalei, flutura steagul catre mine, „haaaaaiiiii Roooommaaanniiiaaa!!!” Sunt confuza de unde ma stiu, vreau sa bat palma dar nu ajung si imi continui fuga spre rampa de finish. Adica normal, ca doar nu iesea diferenta de nivel daca ar fi fost pe plat haha

Zona de finish. Semnal pauza. Nada. Deloc!

Paella gigantica :))

Gata de infulecat dupa cursa.

Tortilla cu avocado si Dumnezeu stie mai ce. O portie cat sa hraneasca trei :))

After the race

Fara febra de nic un fel, dar talpile m-au killarit ca niciodata, mai ales pe stangul, evident. Traiasca Los Cabrones NB Hierro V3 ca mi-au salvat picioarele de la un dezastru mai mare. Dupa un transfer horror cu autobuzul pe niste serpentine fara sfarsit am ajuns la Castellon dupa o ora jumatate. In asteptarea lui Soimulica m-am dus sa ii iau de mancare, inclusiv o inghetata, ca si reina asta trebuia premiata ca a rupt fasul (mai ales pe Culla – oh da! 5km cu 1.000 dif de nivel – ca tot iti plac tie verticalele mai Ruxache haha).

Ruxache... for you, cu dedicatie!!!

O tura la pas prin Valencia

Cu Radu ne-am vazut de abia a doua zi. L-am invadat dupa ce am umblat la foc mic prin Valencia. Am ras de sa dau pe spate.

Petre – stim deja ca a facut o cursa dementiala, ajungand la finish in 7h30. Insa opt ore si jumate in cursa celor de la TWC (au inceput cu o ora inaintea noastra) s-a anuntat ca vine el hombre de los ombres, el uniquo, cel mai rapid, de trei ori campion.... Bliturile stau sa explodeze, tesiunea la maxim, se auzea musca si aia la volum redus. Si vine, se apropie, inca putin si apare!!!... castigatorul!!!! Marele!...

... si apare Petre. HAHAHA

Sa mori! Sa moara aia! Petre Dumitru de Romaniaaa!!! Za shit mai oameni buni, i-a luat fata lui Luis Alberto care a ajuns pretty much in acelasi timp cu el, pe curse diferite. Ce sa-i faci, n-ai ce sa-i faci!

Fane – eh, aici e mas complicado. Fane e un mister. Prima data s-a inchis in buda la un PC si n-a mai putut sa iasa. Vreo 12 minute pana l-a salvat o doamna. „Bai sa fi vazut GPSul pe track cum se da de toti peretii de la buda!” HAHA. Ar fi fostul singurul abandon de la CSP pe motiv de blocaj la buda hahaha. Ceva mai incolo, ii creste pulsul si se aseaza omu’ frumos pe o piatra sa isi traga sufletul. Pe ceas. Trece unu, trece doi, trece mai multicei. El tot asteapta HR sa nu mai dea cu virgula. Cativa km mai tarziu, trece val vartej pe langa aia care il intrecusera. „Se uitau aia la mine, asta nu era mortu’ ala de pe piatra, ce dracu’ cauta aici!” hahaha.

Marian – daca vreti diversitate in alergare, haideti in gasca noastra, avem de toate! Spre sfarsitul cursei, Marian a dat de un alergator lesinat in poteca. A sunat la numarul de urgenta si a asteptat salvatorii aproape 45 minute sa ii gaseasca, timp in care a avut grija de baiatul respectiv. Si noi ne intrebam ce naiba s-a intamplat de numai apare, mai ales ca nu aveam semnal sa verificam. Hearts boss, hearts!

De Radu nu mai zic altceva decat ce am zis sambata si de un an jumate incoace. Stiu ca vroiai sa scot mai bine, cand nu vrei tu ceva! Dar am facut o cursa buna Boss, buna rau! Asa. Liniste! Iar tu, esti un exemplu de prea multa modestie si de... pantaloni alesi prost :))) Vezi daca nu ti-ai luat „strampii” tai? Multumesc! Daca anul trecut am inceput sa alerg mai bine, anul asta a inceput sa se sedimenteze munca intr-o baza mai solida. Pasi mici, dar inainte #betterwithfriends

Noi, gagicile, ne-am clasat toate in prima treime (suna cam ca la biserica, dar nu se pupa haha), la un concurs care, dupa mine, ne-a oferit unii dintre cei mai duri competitori de pana acum. Felicitari Geta pentru o cursa frumoasa si un loc 1 categorie muncit bine! Bravo Roxule, ce cursa, ce emotii, ce de pietre! Haha Oricum SportGuru Racing Team a scris ceva istorie pe toate fronturile la cursa asta! 

Felicitari Echipei Nationale pentru eforturile depuse! N-a fost usor sa duceti primul steag al Romaniei la campionatele de ultra. Ati fost un fel de „cobai” pentru ce va urma, oamenii din testarea preliminara, si sa speram ca lucrurile se vor cizela pentru la anul si toti vom invata lectii valoroase din primul concurs de acest nivel.

Multumesc Aviatorii mei dragi ca ati stat cu ochii pe live track. Ce frumos e sa te intorci din cursa si pe grup sa vezi N comentarii de sustinere si ingrijorare, update-uri despre starea ta in concurs. True friendship! Va multumesc si love you lots!

In speranta ca nu v-ati mumificat in scaun citind romanul asta,

Va salut, va pup, va multumesc inca odata si ne vedem la urmatoarea,

Mela