Regina Noptii


Nu radeti mah! Asa mi-a zis Ursache (a.k.a Virgil Alecu)! Haha. Chiar numa’ ca regina noptii nu m-am simtit. Acum de ce sa mint, cand alergam cu sufletu’ la gura nu prea ma simteam royalty, dar partea cu toti cei dragi alaturi, chiar m-a facut sa ma simt ca o diva. Cap coada.

Deci, sunteti gata?! :))

Am stat pe bara cam o saptamana jumate. Incredibil, Barbossa (ii mai schimb numele ca ma satur si eu de aceeasi versiune haha) m-a lasat sa alerg de marti (adica fix o saptamana de la ultima alergare), dar alergatorul “matur” din mine, mancat de frica, a zis ca vrea sa mai stea pana vineri. M-a durut mai. Chiar m-a durut gamba stanga. Da, as fi putut sa alerg pe durere, dar nu se merita. Pestii cei mari in materie de concursuri vin la primavara si n-are rost sa stric totul de acum. In plus, placerea nu vine numai din alergarea in sine ci si din starea de bine. Si eu aveam o stare de bine, asa electrocutata, crampata si tensionata vai steaua mea.

Am avut un super noroc cu Daniel (Gheorghita) care m-a luat la mana de cateva ori in perioada asta pana m-a scos la lumina cat de cat. Nu cred ca a auzit atatea A-U-ri de de la mine de cand ma stie. Dar dupa cateva sedinte, dreapta s-a potolit, stanga s-a calmat indeajuns cat sa nu o mai simt cand merg. Vineri inainte de concurs m-am dus intr-un final sa alerg.
Vineri seara la ridicarea kiturilor
Atletii si Miss. Pink Manager Supervizor  :))
Insa pe toata perioada asta de pauza am avut un declic. E prima oara de cand m-am apucat de alergat cand am avut o criza de “identitate a alergatorului”, ii zic asa ca suna fancy rau haha. De vreo doua luni si ceva am inceput cu 5 alergari pe saptamana. Nu e vina lui Radu. Iepurele vrea sa alerge si el doua curse de 100, asa ca trebuie volum. Evident, le-as putea alerga si cu 4 alergari pe saptamana, dar mie imi place sa fac lucrurile cum trebuie. Drumetiile le fac cu prietenii, nu in concurs. Sa dea tot ce are mai bun de dat pustanul (adica corpul haha). Dar 5 alergari pe saptamana mi-au mancat aproape tot timpul liber asa ca astept zilele de luni si vineri ca pe painea calda.

Deci in perioada asta de abstinenta :)) am redescoperit gatitul, cititul, venitul acasa la timp, alte ore de aerobic, sala de forta, innot mai des. M-au lovit niscai ganduri negre. Ca nu imi trebuie de fapt atata alergare. Ca uit ca e un hobby si nu ma trage nimeni de maneca daca nu scot timpii lu’ peste. Am fost la un pas sa anulez cursa de la Penyagolosa. Nu m-a stresat ca stau pe bara din cauza gambei. Stiam ca undeva ceva se va strica de la atata alergat. Trebuie sa iti asumi ca durerea face parte din sport, si mai ales daca nu il practici din joi in Paste. Dupa aproape 3 ani de alergat, m-am potolit indeajuns incat sa accept statul pe bara cu stoicism si mai multa rabdare. Dar eram derutata si surprinsa ca ma simt asa. Inversunata impotriva alergarii. Mi-era dor de timpul meu liber. I-am confesat lui Soimulica temerile mele.

Cu gandurile astea in cap m-am dus vineri la alergat. Ma asteptam sa dau drumul la ceas si sa imi sara inima din piept, sa renasca pasiunea in mine. Nu pot sa zic ca nu m-a luat valul, mai ales ca primul km l-am alergat de ziceai ca ma urmareste Milea cu batul, dar pe masura ce innaintam, o lua pulsul aiurea, ma simteam obosita. Oboseala aia de stat degeaba cand nu ai mai tras de corp, sa fie in stand by gata de alergare zi de zi. Pana m-am intors acasa ma durea fundul ca se activase inghinalul pe dreapta. Adica, ce dracu’! De unde a aparut si asta cu alergatul ei? Nu era in pauza?! Ma ia asa pe nepregatite! Noroc cu Bunaciunea ca ei pot sa ii dau fundulina la masaj haha.

Sambata m-am mentinut activa pana mai spre dupa amiaza. Doamne greu e sa te duci la concurs dupa ce stai tolanit in pat cu ochii la documentare! Plecam, echipate, mancate, relativ ne-emotionate. Este prima cursa a Bunaciunii ca Aviatior. Este prima mea cursa ca SGista. No pressure! Haha.
Aviatorii mei! Veverita, Marmotica, Bunaciunea, Randunica, Iepurila si Ursache!
Ne coordonam cu toata lumea pe traseu sa ne regasim, insa de cum ajung acolo nici nu intru in cladire ci raman aproape de poarta de finish la incurajare. O jumate de ora mai tarziu, reusesc sa ma pup, imbratisez, urlu, tip, alerg, gesticulez si aplaud cu jumate din populatia de semi aflata deja pe traseu. Obligata de degetele inghetate de la picioare, intru innauntru, indeajuns cat sa ma pregatesc de start si sa ma regasec cu Aviatorii. SGurile – Iuliana si Daniel (Stroescu) si Stefan (Dan) erau deja in fruntea clasamentului la semi mixt, deci nu-mi faceam griji acolo. Dau si de Daniel care trecuse sa incurajeze lumea si ma simt zmeu. Radeam cu el zilele trecute ca sunt VIP Athelete. Vin la concurs cu echipa dupa mine, kinetoterapeutul si sustinatorii. Mai lipsea antrenorul si eram full time diva! Haha.
Trupele de semi-soc haha!!! Stallone & Soimulica impreuna cu Motoarele din echipa!
Ies afara. Mai fratica. Am paralizat instant de frig. M-a bodoganit mama tot drumul ca de ce alerg in “strampii” aia. Pai le zice Pantaloni de compresie, nu strampi! Mama lor! Dupa ce am alergat in fundul gol de cateva ori, de Craciun mi-am dat seama ca sunt butt naked la un antrenament la AR. Sa mor! Asa ca acum eram in pantaloni scurti si dresuri. In rest, nadragii sunt faini, except bucata aia de putulica din fata. Nu inteleg de ce CompresSport-ul face numai chestii unisex. Chiar nu am nevoie de o palma de moliciune cu taieturi ciudate intre picioare, I really don’t! Anyway. Frig, frig si iar frig. N-am mai inregistrat incalzirea pe strava, era ultima mea grija. Pana n-a urcat pulsul nu m-am oprit din topait. Dau de Andreea (Calugaru) si Luiza (Loloiu), ne mai povestim, toate cu o tragere de inima „de invidiat” haha. Finally se anunta intrarea in tarc. Nu am obiceiul sa ma bag in fata, nu stiu ce e aia. Dar am zis sa nu stau chiar ultima ca sprinturile printre jaloane nu sunt punctul meu forte. Doamne, si n-am nici un chef, ca pur si simplu nu ma simteam la cote maxime de la alergarea de cu o zi inainte si mai aveam si gandurile alea in cap. Ce-o iesii, sa iasa. Am zis, nu te uiti la ceas. Alergi cat te tin picioarele.
La incalzire cu Jurnalista pe teren Dada :))
Si START! Ma duc nitel ca gandul pe primul km. Eram caprioara, dar asa suntem toti la start nu? Scot un 4:10. Not bad. Mama striga la mine de pe partea cealalta. In fata mea doua fete, le iau la turnanta spre zona „intunecata”, aia din spate unde e cam bezna si cam gropi. Acolo trece Andreea pe langa mine. „Hai Melaaa!!!” Pai hai, dar motoarele atat tureaza haha. Apare Luiza langa mine. Hai ca am cu cine sa alerg!!! #CiucasRepeat dar pe asfalt. Hai Luis! Hai Mela! Cam atat iese intre doua respiratii sacadate. Intuneric bezna. Se aprinde o lumina. Sa iti traiasca familia zic, dar nu stiu cui! Haha. Alerg cu Luis „sold la sold” (cum a tradus baiatul ala pe Clinton cand a venit la Bucuresti (hahaha!). Urcam panta in forta, o coboram ca niste salbaticiuni desfranate. Cadenta vietii, acopar 1.50 la fiecare pas acolo haha. Odata intrate pe plat incepem sa tragem iar. Not fun. Cineva striga la noi, „hai echipa!” Rad in capul meu si cam atat.
Mda... haha
Linia de start, prima bucla e gata. Ma uit dupa galbenul Andreei. Stiu ca era ea, ca avea elasticul negru peste mijloc. Prea multe verde si galben neon in cursa asta! Alex (Corneschi) filmeaza. Cred (sper!) ca am zambit. La viteza am mimica de spart oglinzi si respiratie de cal surghiunit. Cumva ma motiveaza totusi toate uralele si multimea, desi nu reusesc sa pun ochii pe nimeni in special sau sa deosebesc vreo voce din toate. Imi dau seama ca genul asta de entuziasm nu o sa ma tina mult, deci trebuie sa imi gasesc un ritm. Luis ramane putin in urma mea, ii aud respirartia. Hai ca nu o pierd! Andreea trece pe partea cealalta, hop si eu! Scurt dreapta si intram in intunecime. Ma strecor printre semimaratonistii de pe traseu care se distreaza la maxim. Aud pasi in spate si ma astept sa o vad pe Luis ca vine langa mine, cand colo e un baiat. Intre timp ma focalizez pe altul exact cand intram in intuneric. Bluza verde, caciula pe cap. Il observ pana la urcarea pe panta. Asta e! Al meu esti! Pare sa duca bine cursa, ma tin dupa el. Duc si de data asta panta binisor, desi incep sa se simta cvadricepsii. Cu siguranta ii dau de 10 ori blana pe care i-as da-o in antrenamente pe panta aia. Cand ajung sus imi trag sufletul cu toti plamanii, pana la fundul sacului. Hai hai! Intru in linie dreapta. Doamne ce urasc alergarile astea de viteza. N-ai dom’le timp sa respiri, sa iti revii ca omu’ ca trebuie sa bagi de nebun. Pulsul se adunase tot in umarul drept – nu ma intrebati dar acolo s-a dus. Aveam impresia ca vrea sa faca gaura sa rasufle prin piele. Cobor pe partea cealalta constienta ca mi-a scazut pace-ul in comparatie cu prima tura. Ceasul bazaia la fiecare km. Duca-se! Nu m-am uitat deloc. De la oboseala las gravitatia sa munceasca un pic pentru mine si brusc imi dau seama ca nu mai trag cand intru pe plat. Haaaaaiii, nu mai dormiiii!!! Schimb vitezele, curba, poarta de finish, tura doi e gata.

De data asta reusesc sa o recunosc pe Dada din multime. Si pe Dorin care zice ceva ca sunt a doua si ca e bine. Si parca se inmultisera oamenii la sustinere. Un suvoi de strigate. A fost primul moment in care am inceput sa traiesc cursa, sa resimt emotia. Corneschi iar la aparat alearga cu spatele cu camera in mana. „Sa imi spui daca vine ceva din spate sa nu ma impiedic!” Rad! Vad un limitator de viteza si arat cu degetul haha. Il las in urma ca sa imi dau seama ca o turasem cam tare si acum eram cu pulsul in gat. Incerc sa nu ma las si sa il pastrez pe cat posibil acolo.
Bunaciunea in actiune!!!
Ultima tura. Cea mai grea de dus cu capul. Iepurele meu verde e in fata insa la turnanta il intrec. Ce kkt!!!!! Sunt chiar frustrata! Cum sa te intrec mah, hai hai! Fac un efort sa merg in pasul lui, ma uit la el si ii zic dintr-o suflare „hai, nu poti sa renunti acum!” Are castile in urechi, n-aude o iota! Bai terminati cu castile astea la concurs! Sper ca baiatul ala sa citeasca si sa se simta! Toata tura o alearga el dupa mine. La dracu! In intuneric dau de o trupa de semi mixt cu boxa la purtator. Daca as fi putut i-as fi felicitat. Alergau lejer, no stress, radeau, muzica tinea pace-ul. Da ma’ frate asa se face, nu ca mine, cu ochii iesiti din orbite! Ies din intuneric ca sa bat iar palma cu Veveritoiul ce statea la prindere inainte de panta. S’acu hai cu panta. Cea mai grea! Ultima bucata - sper ca i s-a incretit barba lu’ Milea de ce spume am avut la gura! Imi venea sa ma opresc si sa respir!!! Ma pomenesc cu Dorin ca trece val vartej pe langa mine cu frontala. Era la incuirajare. Se duce inainte. Eu nu reusesc sa imi mai reglez pulsul dupa ultima urcare; nu vrea sa mai coboare. Hai da din maini, ajuta-te cumva, esti ca parul infipt in drum! Misca Goliat! Misca, vine coborarea! Aproape de coborare il mai zaresc odata pe Dorin, il recunosc dupa frontala. Vine si coborarea. Esti asa aproape de finish, hai odataaa!!! Trec de Ioana (Sabo) care incepe sa alerge pe langa mine strigand „Hai Mela, asa Mela, hai Mela” Canta! Haha Nu pot sa zic nimic, nu pot sa gesticulez nimic. Atatia oameni m-au incurajat pe traseu iar eu muta – muta ca un peste!! O las pe Ioana in urma si incerc sai-i dau cu ce mai aveam. Limita de sufocare era aproape cand vad Soimul, stand la panda in intuneric. „Hai Iepureeeeeelllll!!!!” Sare sprintena si alearga pe margine in dreptul meu! Ce de energie are dupa ce a bagat un semi! As vrea sa strig la ea, sa ma hlizesc ca idioata dar nu pot! Finish-ul e chiar in fata!!! Il vad pe Dorin parcat putin mai sus, reusesc sa bat o semi palma cu el si trec linia de finish.
Full stop lesinat haha
Doamne iarta-ma, aveam impresia ca mai trebuie sa bag o tura haha. Nu aud nimic. Dada ma ia in brate cu atata putere ca imi trece pulsul prin coaste direct in pieptul ei! Atata daruire are fata asta in ea ca e absolut molipsitoare. M-a sunat azi racita cobza ca a stat sa ne faca poze si sa ne incurajeze, o ora prin frig! N-puc sa ma dezmeticesc bine, apar pe rand Denisa (Stallone), Ionita, Ursache, poze imbratisari, eram ca o papiota desirata intr-o mie de parti. Imi apare Andreea in fata, langa ea instant Luiza. Haha ca fetele in cerc topaim, radem. Ne ia o domnisoara la intervievat, noi nici nu puteam sa vorbim bine de agitate si mucioase haha. Apare mama complet pe neasteptate! Nici n-am apucat sa o vad sosind. Atatia oameni!
Adidasi Aviatori SGuri: what more can a girl want ca prieteni si sustinatori!

Milea's Angels la aparat :)))))
Claie peste gramada, reusesc sa ma schimb, mai facem un set de poze si deja trebuia sa fim la premiere. Cat stau la impresii cu SGurile, Dinu (Turcanu) care ma incurajase pe ultima turnanta si era cat pe ce sa nu il recunosc, vine cu telefonul si zice, „Mela nu apari pe timing, trebuie vorbit” Se duce direct cu telefonul la Oana (Solomon). Intre timp, Stefan pune mana pe telefon, nu stiu pe cine suna dar imi paseaza convorbirea in timp ce ei urca pe podium. Baiatul de la timing. Ii explic situatia. Zice e ok. Tu prima, Diana Vlad pe doi si Bizic Viorica pe trei. WHAT?!?! Mama e pe trei?! Mersi mersi! Las telefonul, zbor ca arsa pana sus, calc pe careva pe picioare ca sa scotcesc prin rucsacul din poala Roxanei dupa tricoul de Aviator.
Bucatica de SG. Invitat special Lorenzo Lamas. Imi pare rau Stefan, dar e prea buna asta :))))

Aviatorii dragi la sustinere!!!

Piesele haha
Mama se arata maxim suspecta cand dau navala peste ea, dar e asa surprinsa ca nu mai zice nimic si se executa. Nu apuc sa smulg numarul de pe tricou ca sa il puna pe ea ca o si anunta. Imi explodeaza inima de emotie si de mandrie! Numai ce cu o zi inainte ii spunea Oanei ca nu are si ea categorie de 50+. Se pare ca nu are nevoie. Se anunta locul 2 si apoi, moi. Nu imi amintesc decat cum i-am luat obrajii mamei in palme si am pupat-o de parca nu o vazusem o saptamana. Asta si o imbratisare luuungggaaa!!! Merg sa ridic premiul si nu ma pot abtine sa nu imi vociferez mandria cu glas tare. „E mama!” si arat ca aia mici sprea ea, cu un ranjet cat casa probabil. Se aude un nou val de aplauze. Pup toate doamnele de la premiere, pe Oana bineinteles! Sper ca am pupat-o si pe Andreea (Nica). Eram nitel euforica, nu de la podium cat de la bucuria de a-l impartii cu mama. Dada sta pe jos, pe scari sa faca poze. Inainte de a intra in amfiteatru i-am dat medalia. O merita cu prisosinta pentru daruirea, consecventa si dragul cu care ne este si ne-a fost alaturi (in general) dar mai ales acum, cand ea este in recuperare de ceva timp. Repet. Nu poate sa ii fie usor sub nici o forma, mai ales la cat potential are in ea, si totusi e un luptator de clasa inalta si prima mea medalie de Loc 1 sper sa ii poarte noroc si sa o ridice la acel punct de start care ii va redea libertatea in alergare, mai puternica si mai increzatoare ca niciodata. La sfarsit, i-am pasat si ghiveciul de flori. Sunt frumoase, dar la mine in casa nu rezista decat cactusii haha.

Sambata a fost ziua mea. Nu stiu cum s-a intamplat treaba asta. Poate ca aveam nevoie dupa o saptamana in care pusesem gand rau alergatului. Exista momente de second thoughts in orice facem in mod repetitiv, cum wisely spunea Boss. Insa cu siguranta trebuie sa fiu mai organizata anul asta, asa cum mi-am propus, pentru ca dorul si frustrarea pentru timpul meu liber nu se stinge. Deci, cu siguranta a fost un semnal de alarma pe care il iau in serios si o sa incerc sa echilibrez situatia cat pot de bine. Fara celelalte pasiuni, mai vechi si mai dragi, as ajunge ca baiatul ala din Hell Boy, the Golden Army – Johann Krauss. Un costum gol plin cu aer dar cu gura mare (partea asta sigur ii suna familiar lui Radu haha)

Va multumesc din suflet tuturor pentru sustinere, ca a fost la concurs sau dupa. Liviu (Bondoc), Florina (Toma), Ionut (Panait) si multi multi altii! Felicitari SGurilor!!! Marfa de oameni! Am facut si eu cunostinta cu Stefan, uite asa, la pas, ii iau pe toti la rand. Felicitari Aviatori!!! Am inceput anul cu dreptul, toata echipa prezenta ls start! Mai bine de atat nu se putea! Imi sunteti dragi! Felicitari Andreea, felicitari Luis, voi ati fost echipa mea de alergare cursa asta! (Milea’s Angels rocked! haha). Felicitari Cristina (Man) pentru o cursa foarte buna! Ai batut raceala la fundul gol! Felicitari tuturor participantilor, multumim Oana si Gabi Solomon & Co pentru intreg efortul depus in organizarea acestei editii. A fost o atmosfera foarte faina, voluntari minunati care au reusit pana la ultimul sa faca galagie in fiecare colt de traseu! Sunt sigura ca e multa munca in spate, insa v-a iesit de minune.

Inca odata multumesc, in numele meu si al Bunaciunii!
Pupici si o saptamana senina!

Mela

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

O Piatra, un Crai si Doua Zane

Moartea din Carpati

Eu, Viorica Malai