Live. Run. Live Some More.

  Hai că nu mi-a luat decât o lună și jumate să scriu blogul ăsta. Dar cum ne-am întors din concediu mai obosiți decât am plecat și apoi am petrecut aproape trei săptămâni să ne revenim cu capul și treburile la muncă... sunt scuzată. Acestea fiind spuse, nu știu cum e la alții, dar venitul acasă când ești plecat în altă țară, e nașpa pe cât e de frumos. Groaznic de obositor mai ales dacă mai ai și acte de făcut și de ajuns în Nșpe mii de locuri și văzut Nșpe mii de oameni. Dacă fizic aș fi putut scoate geamăna din mine, cred că reușeam, cu noi două și Darius trei, să facem tot ce ne-am propus. Când am planificat toata treaba asta n-am știut să îi confirm pe bune lu' Ruxache dacă ajungem sau nu. Și oricum îmi propusesem să vin la susținere. Darius n-a alergat în viața lui un semi, de munte nu mai zic, iar eu nu mai eram nici în zona de piesă de muzeu. Mai degrabă un fel de relicvă. Asta până când s-au înscris Aviatorii mei dragi și, vorba lui Jim, in a weak moment, m-a apucat stre...

Hai ca am ajuns si la faza asta a vietii unde imi ia mai mult sa scriu o postare pe blog decat sa alerg aia 10km. Adica doua saptamani versus 46”16’. Cam asa s-au simtit si minutele alea. Ore, zile, saptamani, mai ales pe a treia tura. Dar acum daca tot am intarziat atat, sa ne aruncam direct in cap zic. Istoricul concursului e scurt si cuprinzator. Acum doi ani am facut aceeasi cursa in 48 de minute daca nu ma insel si eram exaltata nu doar de timp ci si de faptul ca am alergat primul meu km in 4:10 sau 4:11 nu mai tin bine minte. Uitandu-ma si mai inapoi, cred ca cel mai bun timp al meu ever pe 10km a fost la Uniqua acum ceva vreme unde cred ca am scos 45 sau 44 min. Acestea fiind spuse, subit, dar probabil previzibil, de anul trecut am inceput sa ma misc nitel mai bine, lucru evidentiat si de faptul ca m-au bagat baieti in seama si m-au luat cu cu ei la alergat. Asta e primul semn ca esti pe calea cea buna si fara de intoarcere unde te vor ponegri si impinge in egala masur...

Mela versiunea de start M-am dus la cursa asta ca am fost numai la Brasov Marathon si am zis sa mai schimb. M-au innebunit toti cu super-mega urcarea vietii de la inceput si deja aveam planuri de cum o sa merg eu 8km pana sa inceapa coborarea. Dar first things first. Odata ajunsa la Brasov cu gasca vesela: Sorin (Mircea), Sorin 2 – prieten cu Sorin 1 (confused much?), Bunaciunea si Aviatorii Simo, Dada si Virgil, ne-am cazat, luat kituri facut poze, mancat la Opus 9 cu Nicole care a fost o draguta si ne-a facut rezervare, dupa care, cica somn. Inainte de cursa am povestit cu Raducu a.k.a Barbosa, ca nestiind traseul am intrebat si eu daca doua ore si ceva max 2h 30 e doable – ca tot era panta aia feroce la mijloc care avea sa ma incetineasca de numa (a fost gand prevestitoro-apocaliptic asta!). Zice el, „e alergabil”. Mda. Din experiente anterioare cunoastem ca terminologia noastra nu se pupa intotdeauna si pantele usoare sunt sustinute si traseele alergabile sunt facute ...

Se ia una bucata echipa, 60% fete picante si 40% baiat fortos cu glumele la el, se amesteca bine cu o mana de prieteni rasfirati pe traseu, se presara ceva emotii si entuziasm sa dea bine la poze si la rezultat, dupa care se pune la rece, de 6 ori. Daca se mai si intinde vartos aluatul la unghi de 10% inclinatie, iese o alergare bine crescuta, aromata cu incredere, savurata vreme buna dupa finish. Anul trecut am renuntat sa mai fac echipa pentru ca in ultimii ani cand eram relativ entuziasmata sa imi vad progresul de peste iarna, nu mi-a prea iesit ca nu ne-am coordonat bine intre noi. Asa ca m-am dus la cros, sa mor singurica pe limba mea cum stiu eu mai bine. Si chiar am murit, cu tot cu podium in brate. La trei zile dupa Gerar am stat o luna jumatate in recuperare cu Tziparul cu care inca sunt in negocieri si acum. Dar anul asta am zis hai, incercarea moarte n-are (desi profu’ meu de informatica din facultate zicea ca poate sa ti-o aduca). In plus povestind cu Oana ...