Live. Run. Live Some More.

Hai ca am ajuns si la faza asta a vietii unde imi ia mai mult sa scriu o postare pe blog decat sa alerg aia 10km. Adica doua saptamani versus 46”16’. Cam asa s-au simtit si minutele alea. Ore, zile, saptamani, mai ales pe a treia tura. Dar acum daca tot am intarziat atat, sa ne aruncam direct in cap zic. Istoricul concursului e scurt si cuprinzator. Acum doi ani am facut aceeasi cursa in 48 de minute daca nu ma insel si eram exaltata nu doar de timp ci si de faptul ca am alergat primul meu km in 4:10 sau 4:11 nu mai tin bine minte. Uitandu-ma si mai inapoi, cred ca cel mai bun timp al meu ever pe 10km a fost la Uniqua acum ceva vreme unde cred ca am scos 45 sau 44 min. Acestea fiind spuse, subit, dar probabil previzibil, de anul trecut am inceput sa ma misc nitel mai bine, lucru evidentiat si de faptul ca m-au bagat baieti in seama si m-au luat cu cu ei la alergat. Asta e primul semn ca esti pe calea cea buna si fara de intoarcere unde te vor ponegri si impinge in egala masur...

Se ia una bucata echipa, 60% fete picante si 40% baiat fortos cu glumele la el, se amesteca bine cu o mana de prieteni rasfirati pe traseu, se presara ceva emotii si entuziasm sa dea bine la poze si la rezultat, dupa care se pune la rece, de 6 ori. Daca se mai si intinde vartos aluatul la unghi de 10% inclinatie, iese o alergare bine crescuta, aromata cu incredere, savurata vreme buna dupa finish. Anul trecut am renuntat sa mai fac echipa pentru ca in ultimii ani cand eram relativ entuziasmata sa imi vad progresul de peste iarna, nu mi-a prea iesit ca nu ne-am coordonat bine intre noi. Asa ca m-am dus la cros, sa mor singurica pe limba mea cum stiu eu mai bine. Si chiar am murit, cu tot cu podium in brate. La trei zile dupa Gerar am stat o luna jumatate in recuperare cu Tziparul cu care inca sunt in negocieri si acum. Dar anul asta am zis hai, incercarea moarte n-are (desi profu’ meu de informatica din facultate zicea ca poate sa ti-o aduca). In plus povestind cu Oana ...

Nu radeti mah! Asa mi-a zis Ursache (a.k.a Virgil Alecu)! Haha. Chiar numa’ ca regina noptii nu m-am simtit. Acum de ce sa mint, cand alergam cu sufletu’ la gura nu prea ma simteam royalty, dar partea cu toti cei dragi alaturi, chiar m-a facut sa ma simt ca o diva. Cap coada. Deci, sunteti gata?! :)) Am stat pe bara cam o saptamana jumate. Incredibil, Barbossa (ii mai schimb numele ca ma satur si eu de aceeasi versiune haha) m-a lasat sa alerg de marti (adica fix o saptamana de la ultima alergare), dar alergatorul “matur” din mine, mancat de frica, a zis ca vrea sa mai stea pana vineri. M-a durut mai. Chiar m-a durut gamba stanga. Da, as fi putut sa alerg pe durere, dar nu se merita. Pestii cei mari in materie de concursuri vin la primavara si n-are rost sa stric totul de acum. In plus, placerea nu vine numai din alergarea in sine ci si din starea de bine. Si eu aveam o stare de bine, asa electrocutata, crampata si tensionata vai steaua mea. Am avut un super noroc cu D...