Live. Run. Live Some More.

Stiu ca va e teama de cat de mare o sa fie postarea asta asa ca m-am gandit sa sparg povestea despre Carpathia pe etape, sa fie veridic si conform concursului. Asa nu muriti nici voi de inertie si nici eu nu pierd detalii pe parcurs, nu de alta dar ar fi pacat – vorba mamei, a fost un ultramarathon de emotii. ETAPA 1. 6km. 280 dif nivel. Timp: 38 minute Noi am pornit de la ETAPA 0 pentru ca, ori am fost eu chioara, ori au schimbat oamenii ora de start pentru prima alergare – eu eram insa convinsa ca incepem de dimineata asa ca am luat cazare cu o zi inainte. Nu a fost mare problema. Dimpotriva, am experimentat si eu ce inseamna sa ai parte de ceva liniste si organizare inainte de unconcurs, ca prea sunt pe fuga tot timpul, ajung chiar inainte, agitata, sa ma asigur ca sunt toate bine, ca e totul pregatit. Eh, acum am avut timp berechet sa aranjez toate toalele ca la armata, pe jos pe langa zid in camera, pe zile, pe vreme, pe pana mea. Si a ramas timp si de plimbare si odih...

Nu radeti mah! Asa mi-a zis Ursache (a.k.a Virgil Alecu)! Haha. Chiar numa’ ca regina noptii nu m-am simtit. Acum de ce sa mint, cand alergam cu sufletu’ la gura nu prea ma simteam royalty, dar partea cu toti cei dragi alaturi, chiar m-a facut sa ma simt ca o diva. Cap coada. Deci, sunteti gata?! :)) Am stat pe bara cam o saptamana jumate. Incredibil, Barbossa (ii mai schimb numele ca ma satur si eu de aceeasi versiune haha) m-a lasat sa alerg de marti (adica fix o saptamana de la ultima alergare), dar alergatorul “matur” din mine, mancat de frica, a zis ca vrea sa mai stea pana vineri. M-a durut mai. Chiar m-a durut gamba stanga. Da, as fi putut sa alerg pe durere, dar nu se merita. Pestii cei mari in materie de concursuri vin la primavara si n-are rost sa stric totul de acum. In plus, placerea nu vine numai din alergarea in sine ci si din starea de bine. Si eu aveam o stare de bine, asa electrocutata, crampata si tensionata vai steaua mea. Am avut un super noroc cu D...

Sau cand te pui cu nebunii haha.... Mai dragilor, Ce sa zic. Asa calamitate de ras a creat in randurile voastre ultima postare ca ne-am gandit (in grup) sa impartasim cu voi si behind the scene-urile care au urmat saptamana asta. Sa nu fim egoisti am zis, ca e pacat. Amorsa de Crengi e grupul nebunilor de la Adidas. Acolo unde ne sucarim, planuim si regandim totul. Da, si numele asta are o alta poveste in spate, prea veche si intortocheata sa va povestesc de ea acum. Important este insa ca, de la postarea cu blogul, au inceput taifasul, glumele de prost gust, rasetele pana la lacrimi si jecmaneala lu’ Stallone, saraca’ Denisa, mai bine pleca cu ursul decat sa treaca prin toata imaginatia nociva a subsemnatilor. Bine, in principiu, je, Ionita si Nita. Si rimeaza dom’le, era scris in stele. Nu trebuie sa scriu eu prea multe, o sa las pozele sa vorbeasca de la sine. Ca daca am inceput saptamana cu un zambet, sa o incheiem la fel. O sa mai bag o fraza pe ici pe colo sa l...