Uniqua sau I believe I can fly

Deci, i-am promis lui Robert (Hajnal) ca ii dau mai putin de citit. Asa ca dau cu bullet points haha.

A doua participare (si daca nu ma insel editie) la Uniqua. Am fost sambata dimineata la preluat de kituri. N-am reusit sa dam de Valeria (van Gronigen) ca tocmai ce intrase in conferinta de presa. Pacat. Luasem niste biscuitei buni buni sa ii bagam la cafea. Nu-i bai. I-am pastrat pentru a doua zi. Am stat sa descifrez un pic traseul. Schimbarile astea cu start-ul si finish-ul langa Izvor. Pai daca a trebuit sa ne batem cu Targul de Nunti, ce sa-i faci.

Dupa aia am umblat toata ziua. Un fel de incalzire la pas pentru alergarea de a doua zi. Ne-am intalnit la o pasta cu un prieten drag si vechi, geamanul meu Bernie. Ce trece vremea! De acolo, cu un Starbucks in mana si kiturile la subrat ne-am intalnit cu echipa de la “4:15PM Sfarsitul lumii”. Pentru aceia dintre voi care nu stiti despre ce este vorba, este scurt metrajul romanesc care a fost nominalizat la Cannes in 2016, ales din 5.010 filme intrate in concurs. Care ne-a reprezentat la mai multe concursuri de film si festivale de profil decat pot eu sa imi amintesc acum, ultima strigare culminand cu Premiul Gopo pentru Cel mai Bun Scurt Metraj, premiul industriei. Va atasez un link sa aruncati un ochi (4:15PM Sfarsitul Lumii trailer). Sunt 15 minute din timpul vostru folosite bine daca stati sa il vizualizati. Va zic. E greu sa faci tot ce fac unii in 60 – 90 min in doar 15. Dar oamenii astia au reusit.

Am stat la soare, la taclale, cu echipa de productie, actorii si invitatii, am revazut filmul. Am comentat. Am discutat detalii despre urmatorul lor proiect care va incepe in toamna acestui an si in care (multumesc!) am fost si eu cooptata. Very excited!

Duminica dimineata ne-am miscat incet. De ce nu! Dar am ajuns bine pana la urma. Am regasit gasca de la Aviatiei. Am bagat tricoul pe mine si hai la poze. L-am pus pe dos. De doua ori. Cand nu iti bei cafeaua frate, e grav. Poze, rasete, urari. Dada si Virgil au facut prima stafeta din echipa. Au scos un timp de sa iti bati copii – vorba vine, don’t do this at home! 42 minute. Virgil cred ca si-a adus adidasii cu propulsoare iar Dada clar a bagat sprint pe jumatea ei de cursa ca eu nu am i-am gasit la punctul de stafeta. Erau de mult plecati. Mai mai, ce votezomani! (sa va tina!)

Revin in matca, pun la loc tricoul cu TeamRun. Cand m-am inscris la cursa i-am zis lui Radu c-o alerg pe asta pentru echipa. M-a lasat haha, asumandu-si riscul aferent de a fi reprezentant de trainee-ul slow cu care avea de a face cand m-a preluat. Zilele trecute i-am zis, hai, ca mai avem o sansa sa nu te fac de rusine. Un 45 oi scoate si eu. Ma antrenez pentru anduranta nu viteza. Ca a scapat si ceva viteza prin antrenament, aia e cu totul altceva.

Sa stiti ca nu mi-am luat-o in cap dupa Timisoara. Nu se scot PBurile pe banda. La mine cel putin. Daca vad oamenii ca poti, se asteapta la si mai bine, la si mai mult. Presiunea e si mai mare. Am dat cu ignore. Prea mult incepusem sa aud de pace si timpi si cum sa alerg. Numai despre asta incepusem sa vorbesc. Cred ca de aia m-a si lasat Radu fara ceas. Sa mai alerg si la liber. Cu puls cu tot, ca locomotiva, cum o fi. Sa nu mai stau cu teama. Sau daca tot stau cu teama ca ma tai, sa ma tai, imi trece si move on. A fost naspa fara ceas. Cel putin la inceput. Dupa aia mi-am bagat piciorul ca nu mai aveam rezerve si pentru ingrijorare, doar pentru alergare.

A venit si Vulpea din Tei. Ne-am pierdut si ne-am regasit prin multime de cateva ori. Am dat si de Marius si Alex. Au facut stafeta. Cum sa faceti mai baieti stafeta?! Haha Sacul de pulbere si fitilul impreuna. Cand s-a dat startul, s-a aprins fitilul. The end. Moartea tuturor stafetistilor.

Apare si Andrei. Si Dorin. Bag toalele lor etc etc la mine in punga. Avea 10kg. O las la vestiar. Mama ramane la incalzire cu antrenorii, eu si Andrei plecam la alergat. La intoarcere, pierd Vulpea, dar dau de Dorin. Ce inseamna sa n-ai ceas. Nu stiam nici cat e ora. Cand sa ma duc in tarc. Intreb lumea intr-una. Sector B. Bunaciunea in Sector C. Ne imbratisam si ne pupam prin gard. Bunaciunea mea arata super bine dar nu e in forma maxima. A tinut post si e un pic slabita. Am dozat-o cu un energizant de dimineata sa o pun pe picioare dupa care i-am sugerat subtilo-direct sa ia vitamine. Like, yesterday!!!

Gasesc Vulpea in tarc. Dorin si Andrei tot acolo. Ne strecuram in fata. Se da startul. Apas butonul imaginar pe urma de ceas de la mana (tears!) Bag de nebuna, fac slalom printre alergatori, cat pe ce sa imi iau un cot in coaste. La prima curba sunt deja cu pulsul in cer si simt ca ma sufoc. Ma gandesc in ce pace nesimtit oi fi de mor de acum? N-am la ce sa ma uit. Ma gandesc la Radu… numai de bine! Bag, agitata, mai departe. Aglomerat rau pana la fantani. Stanga, dreapta, frana, accelerare, ies in fata, gata sunt libera. Libera sa dau in gropi. Strada e raschetata meticulous ca a intrat in reparatii si zici ca alergi pe tarana nu pe asfalt. Incepe panta aia subtila si minunata spre Piata Alba Iulia. Ii dau inainte cu ochii pe Vulpe. Dorin s-a dus de mult, Andrei nu mai zic. Suflu. Ma gandesc, trebuie sa suflu, ca asa stiu ca stau aproape de 4:30. Daca e prea usor, inseamna ca nu e bine. Aproape de Alba Iulia, il vad pe Alex alergand inapoi. Strig la el. Apoi Andrei. Apoi Dorin. Se deruleaza repede o serie de indemnuri si strigate amazoniene de-o parte si de alta a strazii, apoi iar liniste.

Imi vine randul. Mama ma striga de pe partea cealalta. Gasesc aer in plamani si strig inapoi “Hai mammaaaaa!!!” Behai. Move on. Coborarea ajuta un pic sa mai dau drumul la picioare. Se resimte inghinalul pe dreapta. O amortire usoara pe tibia de la acelasi picior. Pun caroseria pe liber sa nu o tin in vreo frana aiurea. Continui sa suflu. Ajung sa alerg la pas cu un barbat, mai scund, chel cu niste gambe de invidiat. As fi vrut sa il intreb in ce pace alergam dar n-aveam destul aer. Ma tin dupa el pana aproape de Unirii dupa care la curba cu bucata raschetata de strada il pierd.

In fata la Unirii doua fete, le vad din coltul ochiului, striga “Hai TeamRun! Hai Mela!” Mai fetelor, care ati fost, sa va pup! Stiam ca sunt la jumatatea traseului acolo. Intru in linie dreapta pe langa Dambovita. Partea mea prefarata, aia cu podurile. Vulpea e tot in fata, parca mai departe decat inainte. Ma gandesc, is slaba. Incerc sa trag mai tare. Intru in transa, mentin un pace, oricare o fi fost ala. E bine. Nu ma mai gandesc de cate poduri trebuie sa trec inainte sa sar Dambovita. Il vad pe Andrei pe partea cealalta. WTF!!! Cu cat alearga bestia vitezomana?! Incep sa ma intreb unde e totusi podul ala daca Speedy e deja pe partea cealalta. Ajung, trag, urc, curba stanga si haida hai. In fata mea un tanar, pantaloni scurti, largi, negrii, tricou albastru. Evident. Haraie si maraie. Un pic plinut, no offense. Se lupta cu asfaltul dar tine pace-ul bine ca nu il pot intrece. E cam la 2 – 3m in fata mea. Si scuipa. Flegma stanga. 1 metru mai incolo, flegma dreapta. Mai da flegma, nu gluma. Zic ok, omul scoate raul din el. Vorba lui Shrek, better out then in, I always say. Asta era cam km 7. Si iar. Flegma stanga. Flegma dreapta. Flegma stanga. Flegma dreapta. Da, va repet de atatea ori ca sa va dati seama ca la un moment dat mi s-a facut scarba. Cand ii povestesc, Radu zice, tic nervos. Am vazut oameni care scuipa la alergat. Puii mei, am bagat si eu vreo doua haraieli in antrenamente. La curse nu am ce scuipa, mi se usuca gura in draci. Dar se dau oamenii mai pe lateral, scuipa in trotuar, mai manzgalesc copacii, mai arunca niste muci in iarba. Dar nu in mijlocul strazii, stanga dreapta. Daca se nimerea vreun nefericit sa il depaseasca cand omul excreta, ii pasa tot norocul.

2km de saliva mai departe ma enervez, imi bag **** in traseul asta cu obstacole si il depasesc inainte de Casa Poporului. Las-o mai dracu’ de treaba! Ultimul km ma face cu capul. Il prind din urma pe barbatul cu chelie si gambe. Imi da sperante ca nu sunt varza. Vreau sa se termine. Aud muzica de la corturi. Imi iau un pumn in stomac de la adrenalina. VREAU SA MA OPRESC. Acum. Nu se poate, curba stanga, vad poarta de finish. In panta. De ce mai? De ce in panta? Inevitabil mi se duc ochii pe ceas si mai bag 3 batai in plus la cele 190 probabil cand vad de la departare 45:55. Fuck, am ratat targetul de 45! Trag! Nu poti scoate mult peste 46!!! N-ai voie. Intru la 46:10.

Valeria vocifereaza de cum ma vede, ma ia in brate de cum trec linia, ma ia pe sus literalmente. Nu mai am aer! “Esti bine? Dar esti bine? Vrei apa?” Haha Merg agatata de ea cativa metrii. Ne bodoganesc fotografii sa ne dam din drum. Il gasesc pe Andrei. Ma astepta de vreo 7 minute acolo. Pai da. Daca i-a trebuit sa alerge cu 3:50 acum facea recovery stand in picioare si asteptandu-ma haha. Ii beau toata apa. Imi iau medalia. As vrea sa ma duc inapoi dupa mama dar ma gandesc ca nu poate sa fie mult in urma mea si as prefera sa o vad trecand finishul. La 5 minute dupa mine apare si ea, victorioasa. Dau si de Vulpe. Discutam timpi si nebunii. El pleaca la Family Run cu fata lui (sa sti Radu ca a vrut Alina sa imi dea ceasul ei sa alerg si am refuzat! Pfff… cat sacrificiu! Haha)

  

Trimit raportul pe mess catre coach. 46. Atat s-a putut azi. Incredibil dar adevarat, raspunsul vine “era sub 45 daca nu alergai la Timisoara.” Aproape ca suna a incurajare. Gata. Sunt fericita.

Mama se baga la testele alea de masa musculara etc. Eu si Andrei ne intindem ca niste soparle la soare pe saltelute. Pana ne iau trainerii aia la mana si ne indoaie de ne rup intr-un stretching de mi-a dat mai multe intinderi decat mi-a dat cursa in sine. Bun bun! Facem si noi testele alea pana la urma. Zice baiatul ala ca imi mai trebuie vreo 4kg de muschi. Unde sa mai intre si alea il intreb. In partea de sus, ca s-au mutat toti pe picioare si spatele si bratele… e cam lipsa. Oftez. De abia am timp sa recuperez picioarele intre antrenamente dar sa mai bag forta. Asta e. O sa incerc sa scot rahiticul din mine.

Un nesquick, 5 biscuiti, 3 mere si 2 pahare pline de banane mai tarziu, plecam la Romexpo la salonul de bicle ca sa incheiem ziua in forta.

Hai ca a fost bine. Pauza de concursuri acum pana pe 22 aprilie cand ne vedem la Brasov la semi!

Pup!