Live. Run. Live Some More.

Numai lucruri bune si de speriat am auzit despre concursul asta. De la Hajnal care nush ce accidentare nasoala si-a luat cu tibia pe din-afara pana la oameni cu genunchii paraditi bine di tat cum se zice, mai ales dupa 2x2. Mi-am zis no fucking way nu ma duc la asa ceva! Nu se merita. Trag de fiecare ligament si bucatica din rotula doar, doar rezista pana la sfarsitul sezonului incat sa nu ma lase cu ochii in soare, dar ma duc sa le macin pe ceva care pare mai mult a catarare decat alergare. Da’, daca vroiam alpinism nu ma apucam de alergat. Si gata. Sa mai zic ca nu am pus piciorul niciodata prin Fagaras. Nici macar la poale, sa dau la peste pe Lacul Balea. Momentul ridicarii kiturilor a fost memorabil. De fapt stati sa ma duc chiar cu cateva ore in urma. Io, pe Transfagarasan – ca aia mici cu gura deschisa si falca cazuta. Woahhhh… cam abrupti muntii astia. La un moment dat, aproape de Capra vad niste furnici de oameni pe un varf, la care Virgil (Alecu) zice, “acolo ajung...

Poiana Gaura. 11:00PM. De 17 ore in concurs... Negocierile lui Adi cu stomacul esuasera, iar eu am luat prima tura de inghet, ca si Adi de altfel, dupa plecarea de langa foc, cu toate ca pusesem toalele inapoi pe mine. Ne incalzim relativ repede desi statul pe loc atata timp omoara picioarele. Adi e din ce in ce mai rau, cu stari de greata si voma. Ma duc singura inainte, verificand mereu in spate sa vad daca vine cu toate ca incerc si eu ceva ameteala si greata. In plus incep sa casc la greu. Asta inseamna sa nu faci antrenamente noaptea! La iesirea de pe Gaura il astept, insa stomacul il omoara. O iau usurel in fata si il aud cum se chinuie sa vomite. Na, pai sa va zic una funny. Vazusem vreo doua perechi de frontale venind din spate. Eh, de la sunetele animalice ale lui Adi, nu a mai urcat nimeni. Daca n-as fi inghetat stand pe loc ca iarba in vant, m-as fi kkt pe mine de ras. Stralucea o luna mare si luminoasa deaspra haului si in linistea noptii auzeai un „uuuwwweuuu...

Nu trebuia in principiu sa fac doua ultra intr-o luna. Trebuia sa fac maraton la Carpathia si ultra la 7500. Pentru ca Virgil a ramas fara partenera, m-am bagat la cursa lunga si la Carpathia. Intre timp, cum Virgil m-a parasit la 7500 si deja bagasem destul pe picioare, i-am zis lu’ Raducu ca ma duc la 3200 cu mama. Si ne-am si inscris. Cand brusc apare Adi in ecuatie. Mare zarva pana sa o „vand” pe mama unui coechipier bun, nu de alta dar am spus de la inceput ca va face intre 9h – 9:h 30. Pe ultima suta a aparut Angela (Ilie) si cumva lucrurile au intrat pe fagas normal. Cu singura mentiune ca Adi coborase de pe Olymp cu o tableta de 10 porunci si toate incepeau cu „Sa nu incetinesti, Sa nu te tai, Sa nu te delasi, Sa ai incredere in tine, Sa ai incredere in mine” pana la ultima „Sa nu scoti mai mult de 24h 30.” Stiti cum se uita curca intre lemne? Asa, gales si sexy? Aia eram eu uitandu-ma cum zburau mesajele pozitive in conversatia cu el si imi tremura ochiul drept ca la Sc...