Live. Run. Live Some More.

Solo Run Fundata. 15km. 480 dif de nivel. 1h 41 min Dupa maratonul dinainte, creierul a dat drumul la fraie si a zis “fuck it!” maine nu mai alearga nimeni. Dati drumu’ la caii din grajd, incalecati o matura si dati-o in fitze de Harry Potter ca picioarele astea se vor retrage la garaj. Am dormit teapana. Oboseala, deshidratarea si nebunia ultimelor trei zile cu siguranta si-a facut efectul. Poate ca alergarea unui ultra pe etape pare mai usoara decat alergarea dintr-o bucata, dare eu zic ca sunt plusuri si minusuri.   Cand ii dai odata 28 de ore, ii dai cum poti mai bine si cand termini, termini, bagi o bere, o proteina de vitel si te duci dracu’ sa dormi. Cand alergi mai multe zile - da, ai avantajul ca mai apuci sa rupi niste somn intre, sa bagi un masaj, oblojesti o rana. Sa faci un dus – mare lucru la casa unui ultras treaba asta cu dusul avand in vedere ca dupa fiecare etapa daca eram desen animat s-ar fi vazut iesind un fum verde toxic din mine cat stam la ...

Etapa 3. 42km. 2700 dif de nivel. 6h 47 min. Start Simon. Ziua fatala. Ziua in care cand Virgil s-a dus la baie de dimineata l-am auzit scartaind. Nu la fel de tare cat am scartait eu incercand sa ma ridic din pat. Dupa o noapte nedormita, deshidratata,  nemancata si arsa in 5 culori pe spate, am reinnoit compeedul pe bataturi si m-am pregatit, mai mult mental, pentru ce avea sa urmeze. Micul dejun a fost cvasi inexistent. Cateva linguri de orez cu lapte si mai tarziu o banana smanglita de la Cosmin (Raileanu) colegul meu de suferinta din autobuz. Noi doi si Petre, elitele raului de masina, ne-am asezat in fata ca sa vomitam in gol si nu in capul cuiva. Cum nu bagasem nimic la ghiozdanel, am avut noroc ca mi-a adus Dan niste saruri sa bag in flask si de la Petre am luat doua pastile de magneziu sa fie acolo ca de la atata deshidratare si efort parca vedeam ca o sa crape vreo gamba. Drumul a fost mai scurt de data asta, cu toate ca as fi vrut sa dureze mai mult...

ETAPA 2. 27km. 1.750 dif de nivel. 4h 40. Start de la Pestera Dambovicioarei. N-am stiut nimic din traseul asta. Nimica nimicuta. Am auzit doar ceva de Piatra Craiului si la subconstient am bagat-o pe maneca nitel. De o vreme, tot urcand pe munti - unii in premiera - mi-am dat seama ca experimentez usoare atacuri de panica pe crestele deschise unde mintea vede ca n-am unde sa cad. Gen, n-ai in ce sa te opresti daca totusi cazi, si atuncie imi baga niste frane din alea strong. Motiv pentru care nu fac MPC sau 2x2, Retezat fiind singurul concurs mai hardcore din zona skyrunning pe care il fac si acolo cu mare atentie si incetineala pe anumite portiuni (desi sunt la al treilea an de participare!) Pe de alta parte m-am bucurat ca nu stiam ce ma asteapta. Macar sa fiu pusa in fata unei situatii unde trebuie sa fac pe dracu in patru sa ma descurc, ca asta e, cale de intoarcere nu aveam. M-am simtit foarte ok in dimineata cursei. Fara emotii, mult entuziasm. Ma activase bine ale...