Live. Run. Live Some More.

As vrea sa imi iasa din prima si sa nu trebuiasca sa fac doua postari pentru cursa asta. Dar adevarul e ca am trecut prin atat de multe si in acelasi timp parca totul a fost o singura aventura teapana ca sunt sanse bune sa imi iasa dintr-o bucata.  CiucasX3 ramane ultramaratonul meu de suflet pentru ca a fost primul. Cum suna asta? Hai ca o lasam asa. Am experimentat pe el (continua sa sune cum trebuie!), am invatat de la el si mi-a placut (clar, a fost ce trebuie). Asa ca m-am reintors in ideea sa il fac cum trebuie, si cu toate ca m-a facut el mai mult pe mine, am reusit sa tin pasul si sa ajung la finish cu capul sus si placut extenuata.  Am vrut trei ultra anul asta, sa imi fac damblaua. Primele doua au iesit mult peste asteptarile mele. La asta nu stiam insa la ce sa ma astept fiind final de sezon pentru mine, lucru care se cunoastea pe tonusul general si picioare. Cu toate astea stiam cu siguranta ca voi alerga mult mai bine ca anul trecut. In plus, ultra cumva, a tr

Numai lucruri bune si de speriat am auzit despre concursul asta. De la Hajnal care nush ce accidentare nasoala si-a luat cu tibia pe din-afara pana la oameni cu genunchii paraditi bine di tat cum se zice, mai ales dupa 2x2. Mi-am zis no fucking way nu ma duc la asa ceva! Nu se merita. Trag de fiecare ligament si bucatica din rotula doar, doar rezista pana la sfarsitul sezonului incat sa nu ma lase cu ochii in soare, dar ma duc sa le macin pe ceva care pare mai mult a catarare decat alergare. Da’, daca vroiam alpinism nu ma apucam de alergat. Si gata. Sa mai zic ca nu am pus piciorul niciodata prin Fagaras. Nici macar la poale, sa dau la peste pe Lacul Balea. Momentul ridicarii kiturilor a fost memorabil. De fapt stati sa ma duc chiar cu cateva ore in urma. Io, pe Transfagarasan – ca aia mici cu gura deschisa si falca cazuta. Woahhhh… cam abrupti muntii astia. La un moment dat, aproape de Capra vad niste furnici de oameni pe un varf, la care Virgil (Alecu) zice, “acolo ajung