Live. Run. Live Some More.

"Ce faci in weekend?" "Pai, nimic. Ma gandeam sa bag ceva munte daca nu e prea tarziu." "Nu e!!! Du-te, ca o sa iti prinda bine!" *** asa incepea conversatia cu Radu acum doua saptamani cand am pus la cale singurele doua iesiri "adevarate" pe munte din weekendul trecut inainte de concurs.  Si uite-asa a reusit Boss sa mai ingrase Porcul in Ajun de competitie *** ------------------------------------------------------------------------------------------- Vineri a fost o zi proasta rau. Dar rau, nu asa. Cu nervi si dureri de stomac, aproape ca am plecat cu lacrimi in ochi la Brasov. That bad. Pe drum insa am noroc sa stau cu Raresucu in spate si sa motaim amandoi “ca baietii” in timp ce mama si Dada se intretin in conversatii. Am avut noroc de un drum relativ bunicel si am ajuns la Brasov repede. Ne-am reunit cu Soimulica, ne-am miscat cu talent, am tras niste emotii nasoale apropo de plata unei parcari, trece si asta, usor-u...

Mda. A fost o cursa in regim draconic de anduranta mintii. Acolo a fost toata cheia ne-abandonului. Dar sa incepem cu matematica, sa avem asa o imagine de ansamblu despre ce trebuia sa fie, ar fi putut fi si n-a fost haha. Cand gamba isi vedea de treaba ei, planul era 1h 35/4:30 pace. Chinuit putin, cel mai probabil, dar doable. Dupa o luna jumate de recuperare, am lasat-o mai decent la un 4:45 - ziceam eu, intr-o zi excelenta cand bate vantul din spate, iepurasii zburda si gamba canta, un 4:40 muncit ar fi fost posibil. In realitate, recuperarea + bronsita = 21.6k in pace de 5:00. Excelent! Si acum sa ne vedem de treaba cu what really matters: living, running and enjoying! Am ajuns de joi seara la Timisoara, in idea ca mama nu a fost niciodata si sa ne bucuram nitel de oras pana la concurs. Ca si anul trecut, am stat la prietena mea Ramona (Dumitru) si m-am jecmanit cu Vladut pupaciosul. Sper sa nu-i fi dat la copil raceala, dar daca e asa lipicios, si destept si frumusel...

Nu radeti mah! Asa mi-a zis Ursache (a.k.a Virgil Alecu)! Haha. Chiar numa’ ca regina noptii nu m-am simtit. Acum de ce sa mint, cand alergam cu sufletu’ la gura nu prea ma simteam royalty, dar partea cu toti cei dragi alaturi, chiar m-a facut sa ma simt ca o diva. Cap coada. Deci, sunteti gata?! :)) Am stat pe bara cam o saptamana jumate. Incredibil, Barbossa (ii mai schimb numele ca ma satur si eu de aceeasi versiune haha) m-a lasat sa alerg de marti (adica fix o saptamana de la ultima alergare), dar alergatorul “matur” din mine, mancat de frica, a zis ca vrea sa mai stea pana vineri. M-a durut mai. Chiar m-a durut gamba stanga. Da, as fi putut sa alerg pe durere, dar nu se merita. Pestii cei mari in materie de concursuri vin la primavara si n-are rost sa stric totul de acum. In plus, placerea nu vine numai din alergarea in sine ci si din starea de bine. Si eu aveam o stare de bine, asa electrocutata, crampata si tensionata vai steaua mea. Am avut un super noroc cu D...