Live. Run. Live Some More.

Mi s-a pus pata de anul trecut de la maraton, de cand mi-am dat seama ca fara simpla prezenta fizica a pacerilor mei de atunci, Florin Ghetu si Radu Ionescu nu stiu ce naiba as fi facut. Mai ales pe la km 38 cand, daca intorceam capul usor spre stanga sigur pierdeam 300 calorii! Acum nu stiam daca o sa si fiu acceptata ca de abia ce am miscat si eu mai cu talent anul asta. Initial am vrut sa ma duc la 2h 10. Boss Barbos a zis 2h. Adica nici chiar asa haha. Dar na. Eu am vazut cat de vii au fost pacerii mei, fluenti, vorbeaua, radeau, faceau glume, alergau inainte dupa apa, ne dadeau tarcoale sa ne ia pulsul. Vroiam sa ma asigur ca ma duc la un pace pe care sa il duc linistita sa pot face la fel. Si cum primavara nu-i ca toamna si nici Timisoara ca Bucurestiul, 1h 41 min e performanta pe care nu stiu daca o mai repet curand pe asfalt, ca dupa atata munte s-a cam dus dracu viteza. Anyway. Am stat ca scaiul de Oana (Solomon) inca din vara sa nu cumva sa ratez sa ma pun pe lis...

Sa stiti ca mi-a luat atat sa scriu despre maratonul asta pentru ca sunt inca un pic pe un cloud no. 9 sa zic asa. Din categoria, sa mori tu ca l-ai facut. Adica chiar l-ai facut?  Am asteptat nenorocirea asta de maraton de 4 luni. Nu numai ca l-am asteptat, dar l-am si muncit, dupa ce la un moment dat eram la un pas sa il aman pentru la anul. Si acum ca s-a intamplat, parca s-a intamplat prea repede stiti ce spun? Bine daca ma intrebati pe la km 38 cred ca aveam alte pareri, dar dupa razboi multi viteji s-arata, asa ca dati-va la o parte ca-s cu pieptul in fata!!! Sa vedem. Alerg de fix un an si vreo 5 luni. In timpul asta am stricat si am reparat niste chestii, am aflat niste lucruri, am evoluat in altele, m-am imbunatatit overall. E greu. E greu pentru ca vreau mai mult, dar timpul pentru antrenamente si disciplina in multe de la somn, recuperare si nutrititie sunt greu de obtinut cand lucrezi 9 ore pe zi si pierzi cam 2 in trafic. E greu sa fi atlet corporatist (ce-a...