Posts

Showing posts with the label frumusete

Poaspata ca o floare trecuta. Dar mereu se face primavara! :)

Image
  Hai că nu mi-a luat decât o lună și jumate să scriu blogul ăsta. Dar cum ne-am întors din concediu mai obosiți decât am plecat și apoi am petrecut aproape trei săptămâni să ne revenim cu capul și treburile la muncă... sunt scuzată. Acestea fiind spuse, nu știu cum e la alții, dar venitul acasă când ești plecat în altă țară, e nașpa pe cât e de frumos. Groaznic de obositor mai ales dacă mai ai și acte de făcut și de ajuns în Nșpe mii de locuri și văzut Nșpe mii de oameni. Dacă fizic aș fi putut scoate geamăna din mine, cred că reușeam, cu noi două și Darius trei, să facem tot ce ne-am propus. Când am planificat toata treaba asta n-am știut să îi confirm pe bune lu' Ruxache dacă ajungem sau nu. Și oricum îmi propusesem să vin la susținere. Darius n-a alergat în viața lui un semi, de munte nu mai zic, iar eu nu mai eram nici în zona de piesă de muzeu. Mai degrabă un fel de relicvă. Asta până când s-au înscris Aviatorii mei dragi și, vorba lui Jim, in a weak moment, m-a apucat stre...

Motanul Rafafel

Image
Am ajuns la Maratonul Rafael pentru ca Bunaciunea a.k.a Mama – care a facut super echipa la 7500 cu Angie – a zis ca vrea sa mearga si ea, dupa ce i-a povestit Angela (Ilie) cat de faine sunt peisajele si cat de misto e concursul in sine. Cum ea a mers numai pe unde ma duc eu in principiu, am zis, bine, hai sa ma duc si eu odata unde vrea ea, cu toate ca nu mai aveam concursuri planificate. Sezonul se cam incheie la mine in septembrie pentru ca picioarele, „indurerate” sau nu, nu mai sunt de nivel competitional si indiferent ca imi doresc sau nu sa trag, adrenaliana tot isi spune cuvantul si te ia valul. Acestea fiind spuse, Virgil (Alecu) ne-a cazat la Exotic House. Yum. O locatie foarte buna la 5 minute de mers pe jos (in panta) de start, ascunsa frumos intre niste blocuri, n-ai fi zis ca exista. Pereti subtiri de auzeai si cand respira musca, dar all in all fix ce trebuie pentru o noapte de cazare intr-un oras „mare” si la un pret decent. Fast forward, am facut o scurt...

Pe unde-ai mai umblat, ca te-ai udat, esti ca un drac... Custura suck...ssss!

Image
Anul trecut era ceva de genul, “pe unde-ai mai umblat, prin Retezat, esti varza” (Buta 2017 =>  Pe unde-ai mai umblat... prin Retezat! ). Ei bine, anul asta a fost “pe unde-ai mai umblat, ca te-ai udat, esti ca un drac, Custura suck…ssss”. Sa revenim. Cu o seara inainte m-am intepenit de gat. Un fel prostie de aia de torticolis care m-a obligat sa ma joc de-a Robocop prin pat toata noaptea. Noroc cu mama ca m-a ridicat de dimineata ca altfel continuam sa ma rostogolesc intr-o fericire. Anyway, am pornit spre Retezat cu doua masini. Soimul, Bubu, eu si Andreea (O’Brien) intr-una, Dada, Virgil, Simona (Straut) si Bunaciunea in cealalta. Drumul lung, eu cu hanoracul perna dupa gat, am ajuns la destinatie un pic ingrijorate de cata ploaie vedeam. Ma cazez cu Andreea deasupra restaurantului la Cheile Butii, Rox si Bubu in cladirea cealalta, restul echipei la mama naiba la vreo 20km departare ca numai acolo mai prinsesem ceva. Dupa o haleala sanatoasa asezonata cu cidru ...